12 definiții pentru uricar (persoană)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URICÁR, uricari, s. m., uricare, s. n. 1. S. m. Persoană însărcinată să redacteze urice2 (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. S. n. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.

URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric2 + suf. -ar.[1]

  1. Lipsește precizarea s. n. pentru (2). — gall

URICÁR, uricari, s. m. (Învechit) Scriitor de urice, redactor al actelor în cancelariile domnești; logofăt, pisar. Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.

URICÁR2 ~i m. (în Moldova și în Muntenia medievală) Slujbaș în cancelaria domnească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar

uricar m. scriitor de urice, logofăt.

uricár m. (d. uric). Vechĭ. Scriitor de urice, diac, logofăt; Axinte uricaru (pe la 1700). S. n., pl. e. Colecțiune de urice: uricaru luĭ Codrescu († 1894). V. boĭer.

Axente (Uricarul) m. scriitor domnesc de hrisoave și autorul unei Cronici despre a doua venire a lui Nicolae Mavrocordat (1711-1716).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

uricár1 (persoană) s. m., pl. uricári

uricár (persoană) s. m., pl. uricári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URICAR s. (IST.) diac, grămătic, logofăt, pisar, scrib, scriitor. (~ în cancelariile din țările române.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AXINTE URICARIUL (c. 1670-c. 1732, n. sat Scînteia, jud. Iași), copist moldovean cu acte (urice) și de cronici. I se atribuie o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolea Mavrocordat în Moldova (1711-1716).

Intrare: uricar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uricar
  • uricarul
  • uricaru‑
plural
  • uricari
  • uricarii
genitiv-dativ singular
  • uricar
  • uricarului
plural
  • uricari
  • uricarilor
vocativ singular
  • uricarule
  • uricare
plural
  • uricarilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uricar (persoană)

  • 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2.) în cancelariile domnești.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: logofăt pisar un exemplu
    exemple
    • Uricarul... își subsemna numele undeva în coadă. HASDEU, I. V. 31.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Uric (1.) + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98