14 definiții pentru ură (sentiment)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic, nestăpânit, de dușmănie față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv).

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de dușmănie față de cineva. V. vrăjmășie. Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52. Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. II 291. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I 147. Și se tem de ura lui, Că ura lăpușnănească E peire boierească. ALECSANDRI, P. P. 175. – Pl. și: (învechit) ure (HASDEU, I. V. 72, GHICA, A. 767).

ÚRĂ uri f. 1) Sentiment puternic de antipatie profundă (față de cineva sau de ceva). ◊ ~ de moarte aversiune foarte mare. 2) Atitudine dușmănoasă; ostilitate; vrajbă. [G.-D. urii] /v. a (se) urî

ură f. acțiunea de a urî, pasiune ce inspiră ură. [Tras din urî].

úră f., pl. ĭ (d. a urî). Acțiunea de a urî, antipatie: a avea ură pe cineva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri

úră (dușmănie) s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

U s. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism rar) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

Ură ≠ adorație, amor, dragoste, iubire


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LE MOI EST HAÏSSABLE (fr.) eul este vrednic de ură – Pascal, „Pensées”, VII, 455. Condamnare a egoismului, a transformării eului în centru al Universului, în dușman și despot virtual al celorlalți oameni. A fost aleasă drept deviză de parnasieni.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

VERITAS ODIUM PARIT (lat.) adevărul stârnește ură – Terențiu, „Andria”, act 1, scena 1.

Intrare: ură (sentiment)
ură1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • ura
plural
  • uri
  • urile
genitiv-dativ singular
  • uri
  • urii
plural
  • uri
  • urilor
vocativ singular
plural
ură3 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • ura
plural
  • ure
  • urele
genitiv-dativ singular
  • ure
  • urei
plural
  • ure
  • urelor
vocativ singular
plural

ură (sentiment)

  • 1. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: dușmănie antonime: adorație amor dragoste iubire 4 exemple
    exemple
    • Ura nu e-n stare Să năruie tot ce-a clădit iubirea. CERNA, P. 52.
      surse: DLRLC
    • Sînt inimă-n inima neamului meu Și-i cînt și iubirea și ura. COȘBUC, P. II 291.
      surse: DLRLC
    • Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă. EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
    • Și se tem de ura lui, Că ura lăpușnănească E peire boierească. ALECSANDRI, P. P. 175.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Ură de moarte = aversiune foarte mare.
      surse: NODEX

etimologie: