25 de definiții pentru urâciune

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URÂCIUNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciune s. f.] – Urî + suf. -ciune.

URÂCIUNE, urâciuni, s. f. 1. Ființă cu înfățișare respingătoare; monstru, pocitanie, pocitură. 2. (Înv. și reg.) Urâțenie (1). [Var.: uriciune s. f.] – Urî + suf. -ciune.

urâciune sf [At: PSALT. HUR. 111r/3 / V: uric~, (îrg) urăc~ (Pl: urâciune) / Pl: ~ni / E: urî1 + -iciune] 1 (Îrg) Nutrire a unui sentiment de ură față de cineva. 2 (Adesea lpl) Ură1 (1). 3 (Reg; îe) A-i face (cuiva) ~ cu (cineva) A învrăjbi. 4-6 (Reg) Ură1 (6-8). 7 (Îrg) Urâțenie (2). 8 (Rar) Ceea ce displace. 9 (Ccr) Lucru urât2 . 10 (Reg; euf) Excrement (1). 11-12 Urâțenie (3-4). 13 (Pex) Monstru. 14 (Reg) Faptă urâtă2 (8) Si: (îvr) urâtură.

URÂCIUNE ~i f. Ființă urâtă, cu exterior respingător; smârdoare. [G.-D. urâciunii] /a (se) urî + suf. ~ciune

URICIUNE s. f. v. urâciune.

URÎCIUNE, urîciuni, s. f. 1. Ființă urîtă (din punct de vedere fizic); monstru, pocitanie, pocitură. Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. (Și în forma uriciune) Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. 2. (Învechit și regional) Faptul de a urî, dușmănie, dispreț; dezgust, aversiune. De ce, domnilor critici, atîta urîciune? ALEXANDRESCU, M. 257. Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. – Variante: uriciune, urăciune (ȘEZ. I 250) s. f.

urîciune f. 1. însușirea celor urîți, celor urîte; 2. ființă urîtă.

uráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ura. Felicitare. – Vechĭ urăcĭune.

urăcĭúne f. (d. urez saŭ lat. augurátio, -ónis). Cod. Vor. Urare.

uricĭúne f. (d. urît). Defectu de a fi urît (la față): uricĭunea luĭ Voltaire. Defectu de a fi odios: uricĭunea uneĭ fapte. Ființă urîtă: cine e uricĭunea asta? – Rar urîcĭune (vest). V. cĭumă, holéră.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urâciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciunii; pl. urâciuni

urâciune (înv., pop.) s. f., g.-d. art. urâciunii; pl. urâciuni

urâciune s. f., g.-d. art. urâciunii; pl. urâciuni

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URÂCIUNE s. v. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie.

URÂCIUNE s. 1. v. urâțenie. 2. v. monstru.

URĂCIUNE s. v. binecuvântare, blagoslovire.

urăciune s. v. BINECUVÎNTARE. BLAGOSLOVIRE.

urîciune s. v. ANIMOZITATE. DISCORDIE. DUȘMĂNIE. ÎNVRĂJBIRE. OSTILITATE. PORNIRE. URĂ. VRAJBĂ. VRĂJMĂȘIE. ZÎZANIE.

URÎCIUNE s. 1. diformitate, hidoșenie, poceală, sluțenie, urîțenie, (rar) sluție, (pop.) hîzenie, (înv.) grozăvie. (~ unui om.) 2. (concr.) hîdoșenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluțenie, sluțitură, urîțenie, (pop.) hîzenie, potcă, stropșitură, (reg.). znamenie, (Ban.) năhoadă. (O ~ de om.)

Intrare: urâciune
urâciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urâciune
  • urâciunea
plural
  • urâciuni
  • urâciunile
genitiv-dativ singular
  • urâciuni
  • urâciunii
plural
  • urâciuni
  • urâciunilor
vocativ singular
plural
urăciune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urăciune
  • urăciunea
plural
  • urăciuni
  • urăciunile
genitiv-dativ singular
  • urăciuni
  • urăciunii
plural
  • urăciuni
  • urăciunilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uriciune
  • uriciunea
plural
  • uriciuni
  • uriciunile
genitiv-dativ singular
  • uriciuni
  • uriciunii
plural
  • uriciuni
  • uriciunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urâciune, urâciunisubstantiv feminin

  • 1. Ființă cu înfățișare respingătoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Ai ajuns... urîciunea pămîntului. TEODORESCU, P. P. 108. DLRLC
    • format_quote Cînd veți vedea uriciunea pustiirii stînd la locul unde nu se cade să steie, să știți că aproape este sfîrșitul. CREANGĂ, A. 137. DLRLC
    • format_quote Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget. EMINESCU, O. I 150. DLRLC
  • 2. învechit regional Faptul de a urî; urâțenie (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ce, domnilor critici, atîta urîciune? ALEXANDRESCU, M. 257. DLRLC
    • format_quote Unde e dragoste multă E și urîciune multă. PANN, P. V. II 133. DLRLC
    • format_quote Așa să potolești... ceața, urîciunile, dușmăniile. PĂSCULESCU, L. P. 124. DLRLC
etimologie:
  • Urî + sufix -ciune. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.