18 definiții pentru unic (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.

unic2, ~ă [At: PANN, P. V. III, 80/5 / E: un[ul] + -ic] 1 nc (Înv) Unu (1). 2 nc (Înv) Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător unu (92). 3 nc (Înv) Unu (46). 4 pnh Unu (113).

unic1, ~ă a [At: AR (1829), 152/14 / A și: unic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat unicus, fr unique] 1 (Indică numărul) Care este unul singur, care nu este însoțit de alții sau de altele de același fel Si: singur. 2 (Îs) Sens ~ Sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe o arteră și care permite folosirea întregii lățimi a părții carosabile. 3 Care nu poate fi asemănat cu altul. 4 Care nu poate fi comparat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale) Si: excepțional (6), incomparabil.

ÚNIC1, -Ă, unici, -e, adj. 1. Unul singur, numai unul; singur. Motane... unice amic și ornic. EMINESCU, O. I 48. Această fortăreață firească era, pentru eroul nostru, cel mai nimerit și, putem zice, unicul punct de așteptare. HASDEU, I. V. 131. Domnița Manda, unica sa fiică... era singura mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. ◊ Sens unic v. sens (3). 2. Care nu poate fi asemănat cu altul, care nu are precedent; fără seamăn, excepțional, incomparabil. [Moscova este] unică în lume prin frumusețe și bogăție. STANCU, U.R.S.S. 12. Ca și în cazul lui Eminescu, Creangă e unic în sine, însă divers în cetitori. SADOVEANU, E. 97. – Accentuat și: uníc.

ÚNIC, -Ă adj. 1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique].

ÚNIC, -Ă adj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus)

ÚNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care este numai unul; singur de felul său. ~cul exemplar. 2) Care se impune prin calități neobișnuite; caracterizat prin originalitate deosebită; excepțional. Soartă ~că. 3) Care este același pentru mai multe situații. Principiu ~. Soluție ~că. 4) Care formează o unitate indisolubilă. Mișcare ~că. Front ~. /<lat. unicus, fr. unique

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic.

*únic, -ă adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic, exemplar unic. Incomparabil, fără seamăn: un talent unic. – Fals uníc (după fr.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

unic adj. m., pl. unici; f. unică, pl. unice

unic adj. m., pl. unici; f. unică, pl. unice

únic adj. m., pl. únici; f. sg. únică, pl. únice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÚNIC adj. 1. v. singur. 2. v. solitar. 3. incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~e.) 4. v. extraordinar.

UNIC adj. 1. singur, (înv.) singuratic. (~ la părinți; a mai rămas un ~ exemplar.) 2. (BOT.) singur, solitar. (Flori ~; frunze ~.) 3. incomparabil, inegalabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, (rar) neajuns, (înv.) neurmat. (O voce ~; însușiri ~.) 4. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÚNIC, -Ă adj. (cf. fr. unique, lat. unicus): în sintagmele dependență unică, determinare unică, predicație unică și subordonare unică (v.).

Intrare: unic (adj.)
unic adjectiv
  • pronunție: unic, unic
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • unic
  • unicul
  • unicu‑
  • unică
  • unica
plural
  • unici
  • unicii
  • unice
  • unicele
genitiv-dativ singular
  • unic
  • unicului
  • unice
  • unicei
plural
  • unici
  • unicilor
  • unice
  • unicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

unic, unicăadjectiv

  • 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Motane... unice amic și ornic. EMINESCU, O. I 48. DLRLC
    • format_quote Această fortăreață firească era, pentru eroul nostru, cel mai nimerit și, putem zice, unicul punct de așteptare. HASDEU, I. V. 131. DLRLC
    • format_quote Domnița Manda, unica sa fiică... era singura mîngîiere. NEGRUZZI, S. I 105. DLRLC
  • 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote [Moscova este] unică în lume prin frumusețe și bogăție. STANCU, U.R.S.S. 12. DLRLC
    • format_quote Ca și în cazul lui Eminescu, Creangă e unic în sine, însă divers în cetitori. SADOVEANU, E. 97. DLRLC
  • 3. Care este același pentru mai multe situații. NODEX
    • format_quote Principiu unic. Soluție unică. NODEX
  • 4. Care formează o unitate indisolubilă. NODEX
    • format_quote Mișcare unică. Front unic. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.