ușurare sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 210^r/12 / V: iușor~, iușur~, (înv) ușor~ / Pl: ~rări / E: ușura] 1 Scădere a greutății. 2 Micșorare. 3 Eliberare de sub apăsarea unui lucra greu Si: despovărare (1), descătușare (2). 4 (Fig) Eliberare de povară sufletească Si: destindere (4). 5 (Îlav) Cu ~ Împăcat sufletește Si: mulțumit. 6 Alinare (a unei suferințe fizice sau morale) Si: potolire. 7 Ameliorare (a stării unui bolnav) Si: (înv) ușurință (11). 8 Înlesnire în îndeplinirea unui lucra, a unei sarcini. 9 (Determinat prin „soartă”, „viață”) Îmbunătățire. 10 (Pop) Eliberare a femeii de greutatea sarcinii Si: naștere, facere (18).

UȘURARE, ușurări, s. f. Acțiunea de a (se) ușura și rezultatul ei. 1. Scădere, reducere a greutății. 2. Diminuare, slăbire, îndepărtare a unui rău fizic sau moral; ameliorare (a stării unui bolnav). I-ar fi fost o ușurare neînchipuită în cătrănirea de acum și ar fi închis ochii cu fața la soare, mulțumit că a pus capăt torturilor de atîta amar de zile. POPA, V. 134. Îi dete de mîncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o ușurare. ISPIRESCU, L. 130. Cu toți doctorii și doctoriile, nu simt nici o ușurare la boala mea. GHICA, A. 591. ◊ Loc. adv. Cu ușurare = ușurat, mulțumit, liniștit. Cînd se isprăvește, amîndoi oftează cu ușurare. SADOVERANU, O. VIII 204. ♦ Micșorare, reducere, degrevare sau anulare (a unei obligații). Cînd s-a pornit războiul pentru neatîrnare, am făgăduit oamenilor ușurări. Nu ne-am ținut de vorbă. PAS, L. II 135. Era vorba despre feluritele și preaștiutele nedreptăți îndurate de țară, despre vlădicii și boierii cei răi, despre grecii haini și despre ușurarea birurilor apăsătoare. GALACTION, O. I 157. Acum cred că ar fi vremea să se facă această ușurare și locuitorilor din Valahia. KOGĂLNICEANU, S. A. 124. 3. Eliberare de sub o povară sufletească; destindere. Tresări, simțind puțină ușurare în suflet. VORNIC, P. 209. ♦ (Determinat prin «soartă», «viață») Îmbunătățire, îndulcire. Făgăduindu-mi milă și ușurare soartei. NEGRUZZI, S. II 231.

ușurare f. acțiunea de a (se) ușura.

ușuráre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a ușura.

ușorare sf vz ușurare

ușurare s. f., g.-d. art. ușurării; pl. ușurări

ușurare s. f., g.-d. art. ușurării; pl. ușurări

ușurare s. f., g.-d. art. ușurării; pl. ușurări

UȘURARE s. 1. despovărare. (~ de o greutate.) 2. diminuare, micșorare, reducere. (~ încărcăturii unei nave.) 3. v. alinare. 4. facilitare, favorizare, înlesnire. (~ unei întrevederi.) 5. (mai ales la pl.) facilitate, înlesnire. (S-a bucurat de unele ~ări de plată.) 6. (înv.) răsuflare. (Ce ~ a simțit când...)

UȘURARE s. 1. despovărare. (~ de o greutate.) 2. diminuare, micșorare, reducere. (~ încărcăturii unei nave.) 3. alinare, calmare, domolire, liniștire, potolire, temperare, (rar) potoleală, (înv.) potolit. (~ durerilor.) 4. facilitare, favorizare, înlesnire. (~ unei întrevederi.) 5. (mai ales la pl.) facilitate, înlesnire. (S-a bucurat de unele ~ de plată.) 6. (înv.) răsuflare. (Ce ~ a simțit cînd...)