tuse [At: LEX. MARS. 249 / V: (reg) tusă / Pl: (rar) ~ / E: ml tussis] 1 Act reflex care constă dintr-o inspirație scurtă urmată de o expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabile (însoțită de expectorații), cauzat de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Si: (înv) tușire (1). 2 (Pex) Boală a aparatului respirator, caracterizată prin simptomul de la tuse (1). 3 (Reg; îs) ~ în plin Tuse (1) cu expectorație. 4 (Reg; îs) ~ coaptă Tuberculoză. 5 (Reg; în credințele populare; îs) ~ din sfinte Tuse (1) pe care o contractează cel ce bea apă din baltă sau din pâraie, mai ales noaptea. 6 (Reg; îe) A se întâlni ~a cu junghiul A se întâlni doi oameni care se potrivesc prin trăsăturile negative. 7 (Reg; îe) A băga (pe cineva) în ~ A speria pe cineva.

TUSE s. f. Expirație bruscă și zgomotoasă, de intensitate și frecvență variabilă (uneori însoțită de expectorații) cauzată de îmbolnăvirea aparatului respirator, de alunecarea în trahee a unor corpuri străine etc. Aud mai departe de mine o tuse. PREDA, Î. 100. Vechea ei tuse o necăji. ANGHEL-IOSIF, C. L. 79. Iarna trecută îl apucase o tuse neîmblînzită. VLAHUȚĂ, O. A. I 90. ◊ Tuse convulsivă v. convulsiv. – Variantă: tusă (BART, S. M. 61, ALECSANDRI, T. I 103, NEGRUZZI, S. II 154) s. f.

TUSE f. Expirație bruscă și zgomotoasă cauzată de iritarea mucoasei căilor respiratorii sau de acțiunea altor factori. ◊ ~ convulsivă (sau măgărească) boală contagioasă acută, frecventă la copii, care se manifestă prin accese violente, spasmodice de tuse. [Art. tusea; G.-D. tusei] /<lat. tussis

tuse f. expirațiune convulsivă și sgomotoasă a aerului conținut în plămâni. [Lat. TUSSIS].

túse f. fără pl. (lat. tŭssis, d. vgr. ptýsis, scuĭpare [V. ptialină]; it. pg. tosse, pv. cat. sp. tos, fr. toux). Vest. Împingerea bruscă și zgomotoasă a aeruluĭ din plămînĭ, maĭ ales cînd eștĭ răcit orĭ aĭ vre-o boală de plămînĭ (bronchită, oftică) orĭ aĭ înghițit răŭ. – În est tusă, pl. e (lat. *tussa, it. dial. tossa și tussa, de unde ar fi putut proveni și rom. tuse).

tusă sf vz tuse

TUSĂ s. f. v. tuse.

túsă, V. tuse.

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuse s. f., art. tusea, g.-d. art. tusei

tuse, art. tusea

tuse, -sei gen. a.

TUSE CONVULSIVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

TUSE MĂGĂREASCĂ s. v. tuse convulsivă.

TUSE CONVULSIVĂ s. (MED.) (pop.) tuse măgărească, (reg.) buduhoală, măgăreață.

tuse măgărească s. v. TUSE CONVULSIVĂ.

tuse s. f. – Act respirator reflex cauzat de îmbolnăvire. – Var. Mold. tusă. Mr., megl. tuse. Lat. tūssis (Pușcariu 1781; REW 9016), cf. it., port. tosse, prov., cat., sp. tos, fr. toux. – Der. tuși (mr. tuședz, tușire), vb. (a avea un acces de tuse), din lat. tussῑre (Pușcariu 1782; REW 9015), cf. it. tossire, engad., port. tussir, prov., cat. tossir, v. fr. toussir, sp. toser, cuvînt de uz general (ALR, I, 146); tuset, s. n. (acces de tuse); tușit, s. n. (access de tuse); tușitură, s. f. (tuse).