opțiuni
  • info

13 definiții pentru turculeț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURCULEȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

TURCULEȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

turculeț sm [At: ISPIRESCU, ap. CADE / V: (reg) ~calete, ~cal~ / Pl: ~i / E: turc + -uleț] 1-4 (Pop; șhp) Turc (1-2) (mic) Si: (reg) turculean (1-4), turcuț (1-4). 5 (Pop) Copil de turc (1-2). 6 (Orn; Ban; Trs) Sticlete (Carduelis carduelis). 7 (Bot; Mun) Floarea-paștelui (Anemone nemorosa). 8 (Bot; Mun) Păpădie (Taraxacum officinale). 9 (Mun; îcs) Bătaie în ~caleți Joc de copii care constă în a lovi măciulia păpădiei celuilalt, iar cel la care se rupe măciulia se consideră bătut. 10 (Bot; reg; îf turcaleț) Pătlagină-moale (Plantago media). 11 (Reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.

TURCULEȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc; copil de turc. Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. – Variantă: turcaleț (PAS, L. I 268) s. m.

turculeț m 1. (Banat) sticlete; 2. Munt. floarea Paștilor.

turculéț m. Trans. Rar. Stigleț (pin aluz. la roșu din creștet, comparat cu fesu Turcilor).

turcalete sm vz turculeț

turcaleț2 sm vz turculeț

TURCALEȚ s. m. v. turculeț.

TURCALEȚ s. m. v. turculeț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

turculeț s. m., pl. turculeți

turculeț s. m., pl. turculeți

turculeț s. m., pl. turculeți

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TURCULEȚ s. v. floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, sticlete.

turculeț s. v. FLOAREA-PAȘTELUI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. STICLETE.

Intrare: turculeț
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turculeț
  • turculețul
  • turculețu‑
plural
  • turculeți
  • turculeții
genitiv-dativ singular
  • turculeț
  • turculețului
plural
  • turculeți
  • turculeților
vocativ singular
  • turculețule
  • turculețe
plural
  • turculeților
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turcaleț
  • turcalețul
  • turcalețu‑
plural
  • turcaleți
  • turcaleții
genitiv-dativ singular
  • turcaleț
  • turcalețului
plural
  • turcaleți
  • turcaleților
vocativ singular
  • turcalețule
  • turcalețe
plural
  • turcaleților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

turculeț, turculețisubstantiv masculin

  • 1. Diminutiv al lui turc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. DLRLC
    • format_quote Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. DLRLC
    • 1.1. Copil de turc. DLRLC
etimologie:
  • Turc + sufix -uleț. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.