11 definiții pentru tuleu (pl. -eie)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete.

TULÉU, tulei, s. m. 1. Tulpina unor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină a unor plante după recoltare. 2. Soi de prun cu coroana piramidală, cu fructul mare, de formă ovoidă alungită, de culoare vânătă. [Pl. și: (n.) tuleie] – Cf. știulete.

TULÉU, tulei, s. m., și tuleie, s. n. Tulpina anumitor plante (mai ales a porumbului); partea rămasă din tulpină după tăierea recoltei. Mai am de tăiat niște tulei de cucuruz și de floarea-soarelui. V. ROM. februarie 1952, 103. Coceanul... se mai numește și strujean, strujan... turjan... tuleu. PAMFILE, A. R. 87. ◊ (Glumeț) Smulge un copaci așa cum este și-l du repede acasă...Eu să-mi pîngăresc mînile cu un tuleu de-aiestea? îi răspunse Titirezul. SBIERA, P. 181. – Variantă: tiuléu (I. CR. III 157) s. n.

TULÉU ~ie n. mai ales la pl. 1) Rădăcină a penei nedezvoltate sau smulse. 2) Fir de păr care abia mijește pe fața tinerilor. /<sl. tulu

tuléĭ și tĭuléĭ n., pl. eĭe (ung. toll, tuleĭ; cp. cu mbg. tulŭ, a. î., care poate fi luat de la Romînĭ, ca și pol. tuleja, vîrf de suliță. V. și ștulete). Est. Pană din cele dintîĭ care le cresc păsărilor după puf. Iron. Prim fir de mustață orĭ de barbă: nicĭ nu ĭ-aŭ crescut tuleĭele, și combate guvernu la gazetă! – În Trans. tuleŭ, pl. eĭe, strujan, cocean. V. tujlean și tulug.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tuléu (tulpina porumbului, soi de prune) s. m. / s. n., art. tuléul; pl. tuléi/tuléie

tuléu (agr., bot.) s. n./s. m., art. tuléul; pl. n. tuléie/m. tuléi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TULÉU s. v. cocean, știulete.

TULEU s. (BOT.) cotor, tulpină, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)

Intrare: tuleu (pl. -eie)
tuleu (pl. -eie) substantiv neutru
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tuleu
  • tuleul
  • tuleu‑
plural
  • tuleie
  • tuleiele
genitiv-dativ singular
  • tuleu
  • tuleului
plural
  • tuleie
  • tuleielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)