TUFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic dat plantelor lemnoase (arbuști), cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa.

tufă sf [At: (cca 1512-1513) ap. MIHĂILĂ, D. / Pl: tufe / E: ml tufa] 1 Arbust cu ramuri dese, crescute direct de la rădăcină. 2 Grup de lăstari, de flori sau de graminee perene, crescute dintr-o rădăcină comună. 3 (Pop; îe) A se da după ~ A se ascunde (2). 4 (Reg; îs) Copil de ~ Copil nelegitim Si: bastard. 5 (Pop; îe) ~ de Veneția Se spune pentru a arăta inexistența sau lipsa de valoare a ceva sau a cuiva Si: deloc, nimeni, nimic. 6 (Pop; îc) ~-n-pungă sau ~-n-buzunar Persoană fără bani Si: (pop) calic. 7 (Pop; îe) A fi ~ de parale A fi lipsit de bani. 8 (Îvr; îs) ~ de om Persoană fără importanță. 9 (Îc) ~-lemnoasă Arbustul Caragona frutex. 10 (Îae) Arbustul Caragona arborescens. 11 (Îc) ~-păstăioasă Arbustul Cytisus virgatus. 12 (Fam; fig) Păr mult și des Si: claie, smoc. 13 (Reg) Tufiș (1). 14 (Reg; șîc ~-albă, ~-râioasă, ~-râioasă-albă) Stejar (Quercuspubescens). 15 (Reg; și îae) Stejar (Quercus sessiliflora). 16 (Reg; și îae) Stejar (Quercus frainetto). 17 (Reg; și îae) Stejar (Quercus cervis). 18 (Reg; și îae) Stejar (Quercus conferta). 19 (Îs) Gogoși de ~ Gogoși de ristic. 20 (Fig; îas) Minciuni. 21 (Fig; îas) Nimicuri. 22 (Reg) Stejar tânăr. 23 (Îvr) Creangă (de stejar). 24 (Reg; șîc ~-albă) Alun¹ (1) (Corylus avellana). 25 (Reg) Tufan (10).

TUFĂ, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori, de lăstari sau de plante erbacee cu rădăcină comună. ◊ Expr. (Fam.) Tufă (de Veneția) = nimic, deloc. Tufă-n pungă sau tufă-n buzunar = a) nimic; b) om fără bani. ♦ Fig. Păr mult și des; claie. 2. (Rar) Ramură, creangă înverzită. ♦ (Reg.) Bâtă, ciomag. – Lat. tufa.

TUFĂ, tufe, s. f. 1. Nume generic pentru orice fel de arbust cu ramuri dese, care pornesc direct de la rădăcină; grup de flori sau de plante erbacee cu rădăcină comună. Stăteam tolăniți... Pe nisipul arzător Împestrițat cu tufe de arini și răchite. BENIUC, V. 23. Ici-colea tufe de mărăcini jucau înaintea drumeților, la bătaia vîntului și luau în întunericul nopții fel de fel de înfățișări. SANDU-ALDEA, U. P. 85. Lobodele și buruienele crescuse mari, în tufe negre-verzi. EMINESCU, N. 37. Sub tufă cu roșmarin Șede badea și bea vin. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 141. ◊ Fig. (Simbolizînd lipsa totală de lucruri, de oameni, de bani) Au rămas cu buzele umflate și cu tufa-n pungă. SBIERA, P. 282. Ceva țoale ori vrun dichis în casa lui, tufă! ISPIRESCU, L. 207. Să fii nevoit să trăiești cu una beteagă pînă la sfîrșitul vieții, și copii, tufă. CREANGĂ, P. 118. Cînd mă trezesc?... tufă-n pungă, tufă-n buzunar. ALECSANDRI, T. I 215. (Expr.) Tufă de Veneția = nimic, de loc; nimeni. Tufă-n buzunar = om care n-are bani; calic. Ajungi... să dai mîna cu niște tufă-n buzunar. ALECSANDRI, T. I 1661. ◊ Compus: (Bot.) tufă-lemnoasă = arbust din familia leguminoaselor cu flori galbene, cultivat uneori ca plantă decorativă (Caragana frutescens). ♦ Fig. Păr mult și des; claie, smoc. Ochii aveau o viață puternică, li se zbăteau neliniștiți în tufele sprîncenelor. CAMILAR, N. II 230. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. SADOVEANU, O. I 374. Își mîngîia capul gol, acoperit de tufe de păr ca zăpada. id. ib II 336. 2. Ramură, creangă. Pe domnescul tron înălțat Cîrma în labe tare-o luase Și cu verzi tufe sta-ncoronat. ALEXANDRESCU, M. 348. ♦ Bîtă, ciomag. Slugile alerg îndată, Pe jupîn îl ciomăgesc, Că e măgar îi arată, Cu tufele-i mulțămesc. ALEXANDRESCU, M. 287. Scoase... Tufă groasă, noduroasă, Și-i trase vro cinci și șase. TEODORESCU, P. P. 296. 3. (Regional) Alun. Ca să ai mană la vacă... să iei un băț de tufă – alun – și să-l vîri în pămînt. PAMFILE, VĂZD. 89. Fă-mă, doamne, lemn de tufă, Să mă taie mîndra furcă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. ♦ Tufan. Cu gogoși de tufă nu se-nnegresc sprîncene. PANN, P. V. I 51.

TUFĂ ~e f. 1) Arbust cu ramuri dese care cresc de la baza tulpinii. 2) Grup de tulpini ierboase care cresc din aceeași rădăcină. ◊ ~ (de Veneția) nimic; nici urmă. Sărac ~ foarte sărac. /<lat. tufa

tufă f. 1. arbust (mai ales spinos) cu multe ramuri; a) alun; b) tufan; 2. cracă verde de tufan: cu tufele îi mulțumesc GR. AL.; 3. tufă de Veneția, ceva ce nu există (tufa crescând în păduri și Veneția fiind oraș maritim); 4. fig. lipsă completă: copii tufă! CR. [Macedo-rom. tufă, smoc de păr, moț. [= lat. TUFA, peniș de coif (românește cu sensul lărgit)]. ║ adv. fără bani: tufă în buzunar. [Tufă, cu acest sens, e prescurtat din tufă de Veneția].

túfă f., pl. e (lat. tûfa, vgr. týphe, moț, egretă, înrudit cu francicu tupfa, de unde fr. touffe, și long. zuppfa, de unde it. ciuffo și rom. cĭuf 1. D. lat. vine alb. tufă, tufă; d. lat. orĭ rom. vine ngr. túfa, tufă, moț. V. cĭuf 1 și stuf). Copăcel mic cu frunze pînă la pămînt (ca alunu, coacăzu ș. a.). Vergĭ de tufă: cu tufele îĭ mulțămesc (Gr. Al.). Tufan (quercus pubéscens). Stejar între 10-15 anĭ (Bz.). Serbia. Pădure. Adv. Fam. Nimic, ĭoc: Aĭ găsit ceva? Tufă (saŭ tufă de Veneția!, pin aluz. la lipsa de vegetațiune în acest oraș, care e zidit pe apă). A fi tufă, a nu avea nimic în pungă.

tufli² s vz tufă

tufă s. f., g.-d. art. tufei; pl. tufe

tufă s. f., g.-d. art. tufei; pl. tufe

tufă s. f., g.-d. art. tufei; pl. tufe

TUFĂ s. v. alun, bâtă, ciomag, claie, măciucă, tufan.

TUFĂ s. (reg.) târșar, (Bucov., Maram. și Transilv.) corci. (O ~ de scaieți.)

TUFĂ s. (reg.) tîrșar, (Bucov., Maram. și Transilv.) corci. (O ~ de scaieți.)

tufă s. v. ALUN. BÎTĂ. CIOMAG. CLAIE. MĂCIUCĂ. TUFAN.

tufă (-fe), s. f. – 1. Arbust, grup de lăstari. – 2. Mărăciniș, tufiș de mure, hățiș. – 3. Alun. – 4. Plantă (Quercus pubescens). – 5. Nimic, absență, lipsă de. – Mr. tufă, megl. tufcă. Lat. tufa, cf. ngr. τύφη (Pușcariu 1769; Philippide, II, 656; REW 8973), v. germ. thûfas (Pușcariu, Lr., 273); cf. alb. tufë, ngr. τοῦφα (ar putea proveni din rom.), sard. tuvu, fr. touffe. Legătura dintre alb. și gotic (Jokl, Festchrift 57 Versamml. dt. Philologen, 1929) este extrem de improbabilî. Ultimul sens nu este clar; și explicația lui Tiktin, bazată pe gr. τῦφος, cf. it. tuf(f)o, sp. tufo, pare insuficientă. Poate este o reducere a lui tuflă, cf. tufli. Der. stuf, s. n. (trestie, Phragmites communis; mănunchi, smoc, hățiș, mărăciniș; încîlcitură, claie, păr dezordonat), cu s- expresiv (după Cihac, II, 378, din sl. žukŭ „pipirig”, după Roesler 566, din gr. τύφη; după Candrea, din același cuvînt gr. contaminat cu lat. stypa); tufan, s. m. (plante, Quercus pubescens, Q. pedunculata; trunchi, par); (s)tufar, s. m. (arbust; mărăciniș); tufănică (var. tufănea), s. f. (crizantemă, Chrysanthemum indicum; C. sinense); tufărie, s. f. (trestiiș; claie de păr; hălăciugă); tufăriș, s. n. (pădurice, desiș); stufăriș, s. n. (trestiiș); (s)tufiș, s. n. (mărăciniș, hățiș); (s)tufos, adj. (foios, des; încîlcit); stufui, vb. (a pune lese la); întufoșa, vb. refl. (a crește ramurile, a se dezvolta un copac sau un arbust). – Din rom. pare să provină ngr. τοῦφα (Murnu 44; după Meyer, Neugr. St., IV, 66, din lat.), bg. tufa (Romanski 130; Capidan, Raporturile, 213), și poate alb. tufë.

tufă adj. invar. total ignorant într-o problemă, care nu știe nimic, care este complet pe dinafară.

a fi tămâie / tufă de Veneția expr. a fi ignorant; a nu ști deloc.

tufă de Veneția v. tufă.