TRATAT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice ce trebuie respectate în relațiile dintre ele; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare de specialitate în care sunt expuse metodic principiile fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractat s. n.] – Din it. trattato.

tratat² sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: trata] 1-9 Tratare (3-11).

tratat¹ sn [At: M. COSTIN, O. 45 / V: (înv) ~act~, ~aht~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat tractatus, it trattato, fr traité] 1 înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice Si: acord, convenție, pact. 2 Lucrare cu caracter special, în care sunt expuse metodic problemele fundamentale ale unei discipline Si: (îvr) tratație (6).

TRATAT, tratate, s. n. 1. Înțelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor și a obligațiilor părților contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice; acord internațional, convenție internațională. 2. Lucrare cu caracter special, în care sunt expuse, metodic, problemele fundamentale ale unei discipline. [Var.: (înv.) tractat s. n.] – Din it. trattato.

TRATAT, tratate, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări arătînd natura) Convenție scrisă, încheiată între două sau mai multe state, prin care se stabilesc relațiile reciproce dintre aceste state, condițiile încheierii unei păci etc. V. pact, acord. Semnarea tratatului de prietenie cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste cît și încheierea de tratate de prietenie cu alte țări democratice și doritoare de pace din vecinătatea noastră sînt acte de întărire a păcii generale și a independenței noastre. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 141. Tratatul de Adrianopoli aduse țărilor recîștigarea a parte din drepturile pierdute. NEGRUZZI, S. I 202. După lupte sîngeroase, încheind tratat de pace, Hotărî pe Romînia fericită a o face. ALEXANDRESCU, M. 170. 2. Lucrare cu caracter special în care se tratează materia unei anumite discipline în principiile ei de bază. Fata gazdei, firavă... veghind nopțile pe tratatele lui Testut și Vidal. C. PETRESCU, Î. I 21. Îl aflu în sala cea mare de studiu, aplecat peste un tratat de algebră superioară. I. BOTEZ, ȘC. 229. – Pl. și: (învechit) trataturi (RUSSO, S. 114). – Variantă: (învechit) tractat (CARAGIALE, O. I 381, ODOBESCU, S. III 61, NEGRUZZI, S. II 153) s. n.

TRATAT s.n. 1. Înțelegere, acord, pact între două sau mai multe state cu privire la anumite chestiuni; convenție, acord. 2. Lucrare didactică care tratează problemele de bază ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei științe. [Pl. -te, -turi. / < it. trattato, cf. fr. traité < lat. tractatus].

TRATAT s. n. 1. înțelegere între două sau mai multe state cu privire la anumite chestiuni; convenție, acord. 2. lucrare de specialitate care tratează problemele fundamentale ale unei discipline, arte sau științe. (< it. trattato, germ. Traktat, după fr. traité)

TRATAT ~e n. 1) Înțelegere încheiată între două sau mai multe state, prin care se stabilesc bazele relațiilor reciproce și obligațiile care revin fiecărei părți; convenție; acord. ~ de pace. ~ comercial. 2) Lucrare de sinteză în care sunt expuse principiile de bază ale unei discipline sau ale unei arte. ~ de filozofie. ~ de muzică. /<lat. tractatus, germ. Tractat, fr. traité

tratat n. V. tractat.

*tratát n., pl. e (fr. traité, it. trattato. V. tractat). Carte, manual: tratat de istorie. Învoĭală, convențiune între state (maĭ rar tractat).

tractat² sn vz tratat

trahtat sn vz tratat

TRACTAT s. n. v. tratat.

tractat n. 1. operă în care se tratează despre vr’o știință sau artă: tractat de geografie; 2. convențiune între două sau mai multe State, între principii care iau asupră-și îndatoriri reciproce: tractat de pace. V. Nume proprii.

Tractat n. Tractatele cele mai importante pentru istoria Românilor au fost: TRACTATUL LUI MIRCEA CU MAHOMED I (1411): Muntenia își conserva autonomia, Turcilor nu le era permis a se așeza în țară și primiau în schimb plata unui peșcheș de 3000 lei turcești; TRACTATUL LUI BOGDAN CU SELIM I (1511): condițiuni identice, dar peșcheșul era de 4000 de galbeni turcești, 20 șoimi și 40 iepe de pravilă; TRACTATUL DIN CARLOWITZ, între Austria și Turcia (1699): Austria căpăta toată Ungaria, Banatul și Ardealul; TRACTATUL DELA PRUT, între Rusia și Turcia (1711): Rusia pierdea mai multe teritorii; TRACTATUL DIN PASSAROWITZ, între Austria și Turcia (1718): Austria căpătă Banatul, Oltenia și o parte a Serbiei; TRACTATUL DIN BELGRAD, între Austria și Turcia (1639): Oltenia se înapoiă Valahiei; TRACTATUL DIN KIUCIUK-KAINARGI, între Rusia și Turcia (1774): el puse capăt dominațiunii ruse asupra Principatelor; TRACTATUL DIN ȘIȘTOV, între Austria și Turcia (1791): statu-quo-ante; TRACTATUL IAȘI, între Rusia și Turcia (1792): Nistrul formând hotarul între cele două imperii; TRACTATUL DIN BUCUREȘTI, între Rusia și Turcia (1812): Rusia capătă Basarabia; TRACTATUL DIN ADRIANOPOLE, între Rusia și Turcia (1829): Principatele recădeau sub dependența Rusiei; TRACTATUL DIN PARIS, între Rusia, Anglia, Franța, Turcia și Sardinia (1856): se înapoia României Sudul Basarabiei și Rusia renunța la protectoratul asupra Principatelor rămase excluziv sub suzeranitatea Porții; TRACTATUL DIN BERLIN, între Rusia și Turcia (1878): recunoașterea independenței noului regat al României și reluarea Sudului Basarabiei de către Ruși în schimbul Dobrogei; TRACTATUL DIN BUCUREȘTI, 10 August 1913, între Bulgari și celelalte popoare balcanice: Români, Sârbi, Greci (v. aceste nume). V. Convențiune.

Tractatul din Lausanne fu semnat la 13 Iulie 1923, între Aliați de o parte, Grecia și Turcia de alta. Ca consecință a dezastrului grec din 1922 Tracia orientală fu înapoiată Turciei victorioase, care obținu si abolirea capitulațiunilor din trecut.

Tractatul din Versailles (28 Iunie 1919) fu încheiat între Statele-Unite, Imperiul britanic, Franța, Italia și Japonia. Acest pact recent a modificat profund harta Europei, instituind state noue (Ceco-Slovachia și Polonia), impunând retrocedarea provinciilor răpite Franței, Alzacia-Lorena; României, Basarabia, Bucovina, Transilvania, mărind unele teritorii (Iugo-Slavia, Grecia) și stabilind principiul că fiecare nație poate dispune de soarta-i proprie; recurgând la plebiscit în caz de complicare etnică (Silezia disputată de Germani și de Poloni). Tractatul din Versailles constitue azi documentul capital al politicei europene contemporane.

*tractát și (ob.) tratát n., pl. e (lat. tractatus, tratare, tratat, lucrare, scriere; it. trattato, fr. traité; rus. traktát. V. tratez). Tratat, carte: tratat de medicină. Învoĭală, convențiune (între state): tratatu de pace de la Bucureștĭ în 1913. – Tratatele cele maĭ însemnate în istoria Românilor sînt: 1. al luĭ Mircea cu Mohamet (1411), pin care Țara Românească îșĭ păstra autonomia, ĭar Turciĭ, în schimbu unuĭ peșcheș de 3000 de leĭ turceștĭ, n’aveaŭ voĭe să se stabilească în țară; 2. al luĭ Bogdan cu Selim I (1511), cu aceleașĭ condițiunĭ ca precedentu, dar peșcheșu suit la 4000 de galbenĭ, 20 de șoĭmĭ și 40 de ĭepe de prăsilă; 3. cel de la Carlovicĭ (un orășel de pe dreapta Dunăriĭ, în Austria), între Austria și Turcia (1699), pin care Austria căpăta toată Ungaria, Banatu și Ardealu; 4. cel de la Prut (1711), pin care Turcia lua maĭ multe teritoriĭ Rusiiĭ; 5. cel de la Pasarovicĭ (oraș din Serbia), între Austria și Turcia (1718), care dădea Austriiĭ Banatu, Oltenia și o parte a Serbiiĭ; 6. cel de la Belgrad (1739), pin care Austria ne restituĭa Oltenia; 7. cel de la Kĭucĭuk Kaĭnargi, un sat la est de Silistra (1774), pin care Rusia se retrăgea pe tot-de-a-una din țările româneștĭ și acorda Turciiĭ liberă navigațiune pe marea Neagră; 8. cel de la Șiștov (1791), pin care între Austria și Turcia se hotărăște status quo ante; 9. cel de la Ĭașĭ (1792), pin care rămîne Nistru hotar între Rusia și Turcia; 10. cel de la Bucureștĭ (1812), pin care Rusia obținea de la Turcia Basarabia; 11. cel de la Adrianopole (1829), pin care țările româneștĭ ajungeaŭ ĭar în dependența Rusiiĭ; 12. cel de la Paris (1856), între Rusia, Anglia, Francia, Turcia și Sardinia, pin care Româniiĭ i se restitue treĭ județe din sudu Basarabiiĭ, ĭar Rusia renunță la „protectoratu” eĭ asupra țărilor româneștĭ, care rămîn numaĭ supt suzeranitatea Turciiĭ; 13. cel de la Berlin (1878) între Rusia și Turcia, pin care Turcia recunoaște independența Româniiĭ, ĭar Rusia ĭa fără voĭa Româniiĭ cele treĭ județe din Basarabia și-ĭ dă în schimb Dobrogea cu un hotar deschis pentru un atac din partea Bulgariíĭ; 14. cel de la Bucureștĭ (1913), între România, Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru, pin care România îșĭ îndreaptă hotaru spre Bulgaria împingîndu-l dincolo de linia Turtucaĭa-Balcic, ĭar Bulgaria se retrage din mare parte din teritoriile cucerite de la Turcia, care teritoriĭ revin Serbiiĭ și Greciiĭ; 15. cel de la Versailles (28 Iuniŭ 1919), între statele aliate și Germania; 16. cel de la Saint-Germain en Laye¹ (10 Sept. 1919), între statele aliate și Austria; 17. cel de la Neuilly sur Seine (27 Nov. 1919), între statele aliate și Bulgaria; 18. cel de la Trianon (4 Iuniŭ 1920), între statele aliate și Ungaria; 19. cel de la Sèvres (10 Aŭg. 1920), între statele aliate și Turcia; 20. cel de la Lausanne (24 Iuliŭ 1923), între statele aliate și Turcia.^[1]

tratat s. n., pl. tratate

tratat s. n., pl. tratate

tratat s. n., pl. tratate

tratat.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ASIEI DE SUD-EST (S.E.A.T.O.; în engl.: South Est Asia Treaty Orgnization – S.E.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată la Manila (Filipine), la 8 sept. 1954, în scopul dezvoltării capacității de apărare individuală și colectivă a statelor membre. A avut 8 state membre: Australia, Filipine, Franța, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Pakistan (până în 1972), S.U.A. și Thailanda. Organizația s-a autodizolvat în 1975.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD (O.T.A.N.; în engl.: North Atlantic Treaty Organization – N.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată în baza tratatului semnat la Washington la 4 apr. 1949 (așa-numitul Pact al Atlanticului), cu sediu la Bruxelles – Belgia (până în 1967, la Paris), în scopul asigurării securității comune a statelor membre prin cooperare și consultare în domeniile politic, militar și economic, precum și în domeniul social-științific și în alte sectoare. Are 19 membre (2003): Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, S.U.A. (membri fondatori), Grecia, Turcia (din 1952), R.F. Germania (din 1955), Spania (din 1982), Cehia, Polonia, Ungaria (din 12 martie 1999). Reuniunea de la Praga (21 nov. 2002) a hotărât să se lanseze invitații de aderare în 2004 unui grup de țări (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia). Noii membri vor căpăta statut de membru deplin în 2004 după ce parlamentele celor 19 state vor ratifica această hotărâre. Organul suprem al N.A.T.O. este Consiliul Atlanticului, care reunește reprezentanții statelor membre și decide în unanimitate, asupra problemelor administrative și financiare. Consiliul, cu sediu la Bruxelles, este asistat de numeroase Comitete și Grupuri de de lucru (constituite pentru examinarea problemelor interne sau a celor particulare) și de Secretariatul internațional. Alături de aceste organisme cu caracter civil sunt cele militare: Comitetul Militar condus de un Președinte permanent ales la nivelul Șefilor Marilor State Majore (pentru o perioadă de 2 ani), Comitetul de Planificare a Apărării, patru Comandamente Regionale și 14 Agenții subordonate Comitetului Militar. Din 1994 N.A.T.O. s-a deschis către țările din Europa Centrală și de Est prin Parteneriatul pentru Pace, care prevede participarea la manevre comune și la schimbul de informații militare, dar fără implicare în asigurarea securității și apărării reciproce. La el au aderat toate țările Europei Centrale și de Est și numeroase republici ex-sovietice, între care și Federația Rusă. La 28 mai 2002, prin Declarația de la Roma, a fost creat „Consiliul celor 20”, format din cele 19 țări membre plus Federația Rusă, abilitat să ia decizii prin consens asupra: luptei împotriva terorismului, gestionarea crizelor, neproliferării armelor de distrugere în masă, controlului armamentelor, apărării contra rachetelor de luptă, operațiunilor de salvare pe mare, cooperării militare, planurilor pentru urgențe civile, provocărilor și amenințărilor de toate tipurile ș.a. Secretar general: Sir George Robertson (Marea Britanie), de la 4 aug. 1999. Succesorul său (din 4 ian. 2004) este fostul ministru de Externe olandez Jaap de Hoop Scheffer.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI CENTRAL (C.E.N.T.O.; în engl.: Central Treaty Organization – C.E.N.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată la 24 febr. 1955, cu sediul la Ankara (Turcia), în scopul apărării comune și dezvoltării economice a statelor membre. Până în 1959 s-a numit Organizația Tratatului Orientului Apropiat inițial ca un tratat bilateral între Turcia și Iraq, la care au aderat în același an Marea Britanie (4. apr.), Pakistan (23 sept.) și Iran (3 nov.). Organizația s-a autodizolvat în 1979.

ORGANIZAȚIA TRATATULUI DE LA VARȘOVIA (Pactul de la Varșovia), organizație guvernamentală regională cu sediul la Varșovia (Polonia), creată la 14 mai 1955 prin Tratatul de Prietenie, Colaborare și Asistență Mutuală de la Varșovia, în scopul asigurării securității statelor membre și a păcii în Europa. Membri: opt țări socialiste – Albania (s-a retras din organizație în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și U.R.S.S. S-a autodizolvat în 1991.

PACTA SUNT SERVANDA (lat.) tratatele trebuie respectate – Principiu de drept internațional. Statele sunt obligate să onoreze cu bună-credință angajamentele asumate.