20 de definiții pentru trânti

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TRÂNTI, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.

TRÂNTI, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. ♦ A culca la pământ, a doborî. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. ♦ A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. 2. Refl. A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. 3. Tranz. A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tărtja.

trânti2 vr [At: MÎNDRESCU, L. P. 36 / Pzi: ~tesc / E: trânt2] (Reg) A face trând2 la picioare.

trânti1 [At: CORESI, EV. 79 / V: (reg) trin~ / Pzi: ~tesc, (reg) trânt, trântiu / E: vsl трѫтити, bg търтя, pn trḁcić] 1 vt (Șfg) A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Subiectul indică animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa. 3 vt (Fam; fig) A face să cadă la un examen, la o votare etc. Si: a respinge. 4 vt (C. i. un obiect, o povară etc.) A arunca cu putere (sau cu ciudă), izbind de ceva. 5 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) de (sau la) pământ A doborî (pe cineva). 6 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) la dubă (sau la gros, la temniță) A băga (pe cineva) la închisoare. 7 vt (Pop; îe) A o (sau a i le) ~ (cuiva) în obraz (sau în nas) sau a i-o ~ (cuiva) A spune cuiva ceva fără menajamente, în față. 8 vt (C. i. ușa, poarta) A face să se izbească cu putere. 9 vt (Pfm; c. i. un pumn, ghiont etc.) A lovi (pe cineva) Si: a aplica, a da. 10 vt (Fam; fig) A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui Si: (reg) a troncăni (2). 11 vr A se așeza brusc, amncându-se cu toată greutatea corpului. 12 vr (Fam) A se așeza într-o poziție comodă Si: (pop) a se tolăni (1). 13 vr (Pfm; pex) A se culca (12). 14 vt (Fam) A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte. 15 vt (Fam) A se îmbrăca în grabă, neglijent. 16 vrr A se lua la trântă (1) Si: (reg) a se turna1 (11). 17 vt (Fam; fig) A face ceva (acționând energic, în grabă, violent, zgomotos). 18 vr (Mun) A se ruga de cineva.

A TRÂNTI ~esc tranz. 1) (obiecte, persoane) A face să cadă cu putere, lovind sau aruncând. 2) (uși, porți) A închide, izbind cu zgomot. 3) fam. (persoane) A respinge la un examen, punând o notă insuficientă. 4) fam. (pumni, ghionturi etc.) A aplica cu violență. ◊ ~ una (o vorbă sau o prostie) a spune o vorbă nepotrivită. 5) fam. A pune în cantitate mare. 6) rar (obiecte vestimentare) A îmbrăca în grabă și neglijent. /<sl. trotiti

A SE TRÂNTI mă ~esc intranz. 1) (despre ființe) A se lăsa cu toată greutatea corpului; a se prăbuși. 2) A se lua la trântă (unul cu altul); a se lupta corp la corp (unul cu altul). /<sl. trotiti

trântì v. 1. a rășturna cu violență la pământ: l’a trântit calul; 2. fam. a da cu putere: a trânti o palmă; 3. a improviza: a trânti o minciună; 4. a se lupta piept la piept. [Slav. *TRÕTITI, a împinge (cf. ceh. TROUTITI)].

TRÎNTI, trîntesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) un obiect, o povară etc.; a azvîrli. Trîntea cărțile cu mare zgomot. DUMITRIU, N. 38. Cînd ajunse acasă, trînti sacul jos. ISPIRESCU, L. 267. Paharul ce-l aveam în mînă, trîntindu-l pe masă, se sparse în bucăți. BOLINTINEANU, O. 379. Cobilița și-o trîntea, Iute-acasă se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 560. ◊ Expr. A trînti pe cineva la dubă (sau la închisoare, la gros, la temniță) = a băga la închisoare. De punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros! ALECSANDRI, T. I 117. Aș ieși și nu cutez, Că părinții mă păzesc, Și ei dacă mă găsesc, În temniță mă trîntesc. BIBICESCU, P. P. 71. ♦ Intranz. (În corelație cu alte verbe) A arunca lucrurile cu ciudă, a-și da drumul mîniei. Se miră că singur moșneagul nu trîntește și nu înjură. C. PETRESCU, S. 34. Baba... se sculă cu noaptea-n cap și începu a trînti și a plesni prin casă. CREANGĂ, P. 7. ♦ A culca (la pămînt), a doborî. Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. GALACTION, O. I 290. Ipate odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. ♦ (Despre animale de călărie) A arunca din șa pe călăreț. Săriți de opriți calu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trîntește. ALECSANDRI, T. I 185. Calul ți se poticnească, Pe tine să te trîntească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. ♦ Fig. (Familiar) A respinge un candidat la un examen; a nu promova. ♦ Intranz. A lovi tare. Pepelea... trîntindu-i cu măciuca aceea peste cap, l-au omorît. SBIERA, P. 5. Fuga la fereastra boierului și începe a trînti cu ciocul în geamuri. CREANGĂ, P. 66. ♦ A mișca puternic (uși, porți); a face să se izbească; a izbi. Ieși pe poartă și o trînti îndărăt cu piciorul. DUMITRIU, P. F. 65. Bătrînul de se mînie, strigă, trîntește ușile. DELAVRANCEA, H. T. 16. Vîntul trîntește, gemînd, și ușile tinzii și poarta. COȘBUC, P. II 61. 2. Refl. A se așeza brusc, aruncîndu-se cu toată greutatea corpului. M-am trîntit pe iarbă și încep să tremur. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. Se trînti îmbrăcat în pat, cu fața în sus, cu mîinile împreunate sub ceafă. C. PETRESCU, C, V. 49. Se dezbrăcă, se trînti pe pat. REBREANU, R. I 226. 3. Tranz. A-și pune la repezeală un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, neglijent. Apoi își trînti căciula în cap. DUMITRIU, N. 24. Ci eu cu pălăria trîntită pe-o ureche Trec fluierînd un cîntec pe drumul îndrăzneț. BENIUC, V. 60. Într-o clipă îmi trîntisem cizmele cele galbene, binișul, legătura la cap și hangerul la brîu. GHICA, S. 4. 4. Refl. A se lua la trîntă, a se lupta corp la corp, a se bate în luptă dreaptă. Voi vreți să vă trîntiți cu mine? SBIERA, P. 182. Ce vrei, îl întrebă zmeul, din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm, ori din trîntă să ne trîntim? ȘEZ. II 53. 5. Tranz. Fig. (Familiar) A face, a produce (acționînd energic, violent, zgomotos). Trîntește o brumă pe păreți, de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare. ALECSANDRI, P. A. 150. Întru auzul cuvintelor acestora, Scaraoțchi trînti un hohot de rîs, de se cutremurară păreții. NEGRUZZI, S. I 88. ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. Trîntea cîteva vorbe de-și aducea aminte pînă la moarte! SADOVEANU, O. VI 207. ♦ A aplica lovituri, a lovi, a izbi cu furie, cu violență. Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap, mai trîntindu-le prin turbincă niște ghionturi. CREANGĂ, P. 303. Trage podul la o parte Că-ți trîntesc un glonț în spate. BIBICESCU, P. P. 367.

trîntésc v. tr. (vsl. *trontiti, de unde și rus. trutitĭ, a strînge, și ceh. troutiti; a împinge). Arunc la pămînt un adversar în luptă (se zice și despre cal față de călăreț și despre vînt, curent de apă ș. a.): acest cal trîntește, era un vînt de te trîntea. Daŭ (aplic) violent: ĭ-a trîntit un pumn în nas. Fig. Fam. Scot (fac, nasc, zic) pe neașteptate: a trînti o casă, un copil, o carte, o vorbă, o mincĭună. V. refl. Mă exercit la trîntă saŭ mă joc răsturnîndu-mă: copiiĭ se trînteau pin ĭarbă. Mă arunc, mă las: se trînti la pămînt de durere.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

trânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântesc, 3 sg. trântește, imperf. 1 trânteam; conj. prez. 1 sg. să trântesc, 3 să trântească

trânti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântesc, imperf. 3 sg. trântea; conj. prez. 3 să trântească

trânti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. trântesc, imperf. 3 sg. trântea; conj. prez. 3 sg. și pl. trântească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TRÂNTI vb. 1. v. doborî. 2. v. culca. 3. a (se) izbi, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ ușa de perete.)

TRÎNTI vb. 1. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 2. a se culca, a se întinde, a se lungi, (înv.) a se tinde. (S-a ~ puțin după amiază.) 3. a (se) izbi, (pop. și fam.) a (se) bufni, a (se) buși. (I-a ~ un pumn în nas.) 4. a izbi, a lovi. (A ~ cu pumnul în masă.) 5. a izbi, a repezi. (A ~ ușa de perete.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

trînti (-tesc, -it), vb.1. A doborî, a abate, a face să cadă. – 2. A descărca, a ochi. – 3. A lansa, a azvîrli. – 4. A face să cadă la examene. – 5. (Arg.) A reține. – 6. (Refl.) A se arunca la pămînt, a se tolăni. – 7. (Refl.) A se lupta, a se lua la trîntă. Sl., probabil dintr-o formă neatestată *trątiti (Cihac, II, 422; Tiktin; Byhan 340; Candrea), probată și de rut. trutyty, ceh. troutiti „a împinge”, pol. trącić „a împinge”. Cf. sl. tryti „a împinge”. Cf. sl. tryti „a turti”, tręsti „a mișca”, tręstiti „a lovi”. – Der. trîntă, s. f. (luptă corp la corp); trînteală, s. f. (bătaie, trîntă; Arg., detenție); trîntitură, s. f. (acțiunea de a doborî). – Din rom. provine săs. trintin „a doborî”.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

trânti, trântesc v. t. 1. (intl.) a trăda, a vinde. 2. (d. examinatori) a respinge un candidat.

a trânti un meci expr. a truca rezultatul unui meci.

a-i trânti (cuiva) ușa în nas expr. 1. a refuza discuția cu cineva. 2. a refuza să primească pe cineva. 3. a vinde (un obiect).

Intrare: trânti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • trânti
  • trântire
  • trântit
  • trântitu‑
  • trântind
  • trântindu‑
singular plural
  • trântește
  • trântiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • trântesc
(să)
  • trântesc
  • trânteam
  • trântii
  • trântisem
a II-a (tu)
  • trântești
(să)
  • trântești
  • trânteai
  • trântiși
  • trântiseși
a III-a (el, ea)
  • trântește
(să)
  • trântească
  • trântea
  • trânti
  • trântise
plural I (noi)
  • trântim
(să)
  • trântim
  • trânteam
  • trântirăm
  • trântiserăm
  • trântisem
a II-a (voi)
  • trântiți
(să)
  • trântiți
  • trânteați
  • trântirăți
  • trântiserăți
  • trântiseți
a III-a (ei, ele)
  • trântesc
(să)
  • trântească
  • trânteau
  • trânti
  • trântiseră
trinti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

trânti, trântescverb

  • 1. tranzitiv A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povară etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trîntea cărțile cu mare zgomot. DUMITRIU, N. 38. DLRLC
    • format_quote Cînd ajunse acasă, trînti sacul jos. ISPIRESCU, L. 267. DLRLC
    • format_quote Paharul ce-l aveam în mînă, trîntindu-l pe masă, se sparse în bucăți. BOLINTINEANU, O. 379. DLRLC
    • format_quote Cobilița și-o trîntea, Iute-acasă se-ntorcea. TEODORESCU, P. P. 560. DLRLC
    • 1.1. intranzitiv (În corelație cu alte verbe) A arunca lucrurile cu ciudă, a-și da drumul mâniei. DLRLC
      • format_quote Se miră că singur moșneagul nu trîntește și nu înjură. C. PETRESCU, S. 34. DLRLC
      • format_quote Baba... se sculă cu noaptea-n cap și începu a trînti și a plesni prin casă. CREANGĂ, P. 7. DLRLC
    • 1.2. A culca la pământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Turcul sfîșie cămașa osînditului și-l trînti în genunchi cu pieptul pe proțap. GALACTION, O. I 290. DLRLC
      • format_quote Ipate odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. DLRLC
    • 1.3. (Despre animale de călărie) A arunca pe călăreț din șa, a da jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Săriți de opriți calu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trîntește. ALECSANDRI, T. I 185. DLRLC
      • format_quote Calul ți se poticnească, Pe tine să te trîntească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266. DLRLC
    • 1.4. figurat familiar A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face să cadă. DEX '09 DLRLC
    • 1.5. intranzitiv A lovi tare. DLRLC
      sinonime: lovi
      • format_quote Pepelea... trîntindu-i cu măciuca aceea peste cap, l-au omorît. SBIERA, P. 5. DLRLC
      • format_quote Fuga la fereastra boierului și începe a trînti cu ciocul în geamuri. CREANGĂ, P. 66. DLRLC
    • 1.6. A face să se izbească cu putere o ușă, o poartă etc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: izbi
      • format_quote Ieși pe poartă și o trînti îndărăt cu piciorul. DUMITRIU, P. F. 65. DLRLC
      • format_quote Bătrînul de se mînie, strigă, trîntește ușile. DELAVRANCEA, H. T. 16. DLRLC
      • format_quote Vîntul trîntește, gemînd, și ușile tinzii și poarta. COȘBUC, P. II 61. DLRLC
    • chat_bubble A trânti pe cineva la dubă (sau la închisoare, la gros, la temniță) = a băga la închisoare. DLRLC
      • format_quote De punea mîna ispravnicul pe noi, ne trîntea poate la gros! ALECSANDRI, T. I 117. DLRLC
      • format_quote Aș ieși și nu cutez, Că părinții mă păzesc, Și ei dacă mă găsesc, În temniță mă trîntesc. BIBICESCU, P. P. 71. DLRLC
  • 2. reflexiv A se așeza brusc pe ceva, lăsându-se cu toată greutatea corpului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote M-am trîntit pe iarbă și încep să tremur. CAMIL PETRESCU, U. N. 339. DLRLC
    • format_quote Se trînti îmbrăcat în pat, cu fața în sus, cu mîinile împreunate sub ceafă. C. PETRESCU, C, V. 49. DLRLC
    • format_quote Se dezbrăcă, se trînti pe pat. REBREANU, R. I 226. DLRLC
  • 3. tranzitiv A-și pune la repezeală pe sine un obiect de podoabă sau de îmbrăcăminte; a se îmbrăca în grabă, sumar, neglijent. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apoi își trînti căciula în cap. DUMITRIU, N. 24. DLRLC
    • format_quote Ci eu cu pălăria trîntită pe-o ureche Trec fluierînd un cîntec pe drumul îndrăzneț. BENIUC, V. 60. DLRLC
    • format_quote Într-o clipă îmi trîntisem cizmele cele galbene, binișul, legătura la cap și hangerul la brîu. GHICA, S. 4. DLRLC
  • 4. reflexiv reciproc A se lua la trântă, a se lupta corp la corp. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Voi vreți să vă trîntiți cu mine? SBIERA, P. 182. DLRLC
    • format_quote Ce vrei, îl întrebă zmeul, din luptă să ne luptăm, din pușcă să ne pușcăm, ori din trîntă să ne trîntim? ȘEZ. II 53. DLRLC
  • 5. tranzitiv figurat familiar A face, a produce (cu energie, repede, în grabă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trîntește o brumă pe păreți, de trei palme de groasă. CREANGĂ, P. 254. DLRLC
    • format_quote Urieșii, stînd pe coate, au trîntit un hohot mare. ALECSANDRI, P. A. 150. DLRLC
    • format_quote Întru auzul cuvintelor acestora, Scaraoțchi trînti un hohot de rîs, de se cutremurară păreții. NEGRUZZI, S. I 88. DLRLC
    • 5.1. A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trîntea cîteva vorbe de-și aducea aminte pînă la moarte! SADOVEANU, O. VI 207. DLRLC
    • 5.2. A aplica lovituri, a lovi, a izbi cu furie, cu violență. DLRLC
      • format_quote Leagă turbinca strîns la gură, o pune sub cap, mai trîntindu-le prin turbincă niște ghionturi. CREANGĂ, P. 303. DLRLC
      • format_quote Trage podul la o parte Că-ți trîntesc un glonț în spate. BIBICESCU, P. P. 367. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.