13 definiții pentru timbru (marcă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre.

TÍMBRU, (1) timbre, (2, 3) timbruri, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) și care este plătită direct unei administrații publice. ◊ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale. ♦ Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. 2. Însușire a sunetului muzical datorită căreia se deosebesc între ele sunetele de aceeași înălțime și intensitate provenite de la surse diferite. ♦ Calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de alt sunet, independent de înălțimea, intensitatea și durata lui. 3. (Înv.) Clopot, clopoțel. – Din fr. timbre.

TÍMBRU2, timbre, s. n. 1. Imprimat de dimensiuni mici (emis de stat sau de o instituție special autorizată) care se lipește pe anumite acte oficiale, costul lui reprezentînd un impozit, o taxă, o cotizație; (adesea determinat prin «poștal») imprimat lipit pe o scrisoare și reprezentînd taxa de transport (v. marcă). Cumpărătorul dădea imediat și chitanță pe suma de o mie de lei, întărită cu timbru. SANDU-ALDEA, D. N. 251. ◊ Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional, pentru comemorarea unui eveniment, și folosit în locul timbrelor obișnuite. Timbru sec v. sec (1). ♦ (Franțuzism învechit) Ștampilă aplicată de oficiile poștale și purtînd locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori. El îmi aducea pasportul și două scrisori cu timbrul Chișinăului. NEGRUZZI, S. I 62. 2. Taxă reprezentînd valoarea unui timbru (1) și plătită direct unei administrații publice.

TÍMBRU s.n. 1. Imprimat de dimensiuni mici care servește ca dovadă pentru plata unor impozite, a unor taxe sau a unor cotizații; (p. ext.) ștampilă cu care se imprimă unele imprimate de acest fel. ♦ Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unei ștampile de metal. 2. Taxă reprezentând valoarea unui timbru (1) plătită în numerar unei administrații publice. 3. (Fiz.; muz.) Calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un sunet de aceeași înălțime produs de un alt izvor sonor. 4. (Herald.) Termen prin care se înțelege coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi. [< fr. timbre, cf. it. timbro].

TÍMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipește pe anumite acte oficiale, dovadă pentru plata unor impozite, taxe sau cotizații; imprimat aplicat pe scrisori reprezentând taxa de transport. ◊ ștampilă care se aplică pe scrisori purtând locul și data plecării sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unei ștampile de metal. 2. (med.) bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, suport pentru o substanță cu rol terapeutic. 3. taxă reprezentând valoarea unui timbru (I, 1) plătită în numerar unei administrații publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebește de un alt sunet produs în condiții de durată, înălțime și intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi. (< fr. timbre, it. timbro)

tímbru s. n. 1974 (med.) Bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, servind drept suport pentru o substanță cu rol terapeutic v. chimioterapie (formal din fr. timbre; DEX, DN3 – alte sensuri)

TÍMBRU1 ~e n. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat, pentru a fi aplicat pe scrisori, drept taxă poștală, sau pe unele acte oficiale, drept impozit. [Sil. tim-bru] /<fr. timbre

timbru n. 1. sunetul vocii sau al unui instrument; 2. semn imprimat pe unele hârtii, în virtutea legii: timbru fix; timbru poștal, marcă de francat scrisori sau pachete; 3. semn particular ce fiecare biurou de poștă imprimă pe scrisori [= fr. timbre].

*tímbru n., pl. e (fr. timbre, lat. týmpanum, pop. *tymbanum, d. vgr. týmpanon. V. timpan, timpină). Felu sunetuluĭ după proveniență: timbru vociĭ omuluĭ, timbru metalic. Bucățică de hîrtie cu marca statuluĭ saŭ figura suveranuluĭ care se cumpără și se lipește pe o hîrtie pin care cerĭ ceva de la o autoritate (o înscriere într’o școală secundară orĭ superioară, chemare în judecată) saŭ pe o chitanță. (Acestea se numesc și timbre fiscale, fiind-că-s emise de ministeru de finanțe. Cele care se aplică pe scrisorĭ, peste care poșta pune stampila, se numesc timbre poștale, dar ob. mărcĭ, și-s emise de poștă. Sînt și timbre fiscale numite fixe, adică o coală de hîrtie pe care e tipărit un timbru).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tímbru1 (imprimat) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre

tímbru (imprimat poștal, fiscal) s. n., art. tímbrul; pl. tímbre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TÍMBRU s. I. marcă, (Ban.) ștamp, (Ban., Transilv., prin Maram. și Bucov.) ștempel. (~ poștal.) II. 1. v. rezonanță. 2. v. voce.

TIMBRU s. I. marcă, (Ban.) ștamp, (Ban., Transilv., prin Maram. și Bucov.) ștempel. (~ poștal.) II. 1. răsunet, rezonanță, sonoritate, ton. (~ unui flaut.) 2. glas, ton, voce. (pop.) viers. (Avea un ~ grav, plăcut etc.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

timbru de ajutor expr. (friz., înv.) bacșiș.

Intrare: timbru (marcă)
timbru1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N37)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timbru
  • timbrul
  • timbru‑
plural
  • timbre
  • timbrele
genitiv-dativ singular
  • timbru
  • timbrului
plural
  • timbre
  • timbrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

timbru (marcă)

  • 1. Imprimat de dimensiuni mici, emis de stat sau de o instituție special autorizată, care se lipește pe acte oficiale sau pe scrisori și care reprezintă un impozit sau o taxă; taxă reprezentând valoarea unui timbru (1.) și care este plătită direct unei administrații publice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Cumpărătorul dădea imediat și chitanță pe suma de o mie de lei, întărită cu timbru. SANDU-ALDEA, D. N. 251.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Timbru sec = imagine imprimată în relief pe hârtie, cu ajutorul unui dispozitiv special de metal, care întărește valoarea unui act.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Timbru comemorativ = timbru tipărit ocazional și folosit în locul timbrelor obișnuite, pentru comemorarea unui eveniment.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.3. Timbru fiscal = timbru folosit pentru încasarea unor taxe fiscale.
      surse: DEX '09
    • 1.4. Ștampilă aplicată de oficiile poștale, care indică locul și data plecării sau a sosirii unei scrisori.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • El îmi aducea pasportul și două scrisori cu timbrul Chișinăului. NEGRUZZI, S. I 62.
        surse: DLRLC
  • 2. medicină Bucățică de hârtie, plastic etc. care se lipește pe piele, suport pentru o substanță cu rol terapeutic.
    surse: MDN '00
  • 3. heraldică Termen prin care se înțelege coiful heraldic cu cimierul și lambrechinii săi.
    surse: DN

etimologie: