TICĂÍT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi¹.

ticăit¹ sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: ticăi¹] 1 Sunet ritmic, caracteristic emis în timpul funcționării ceasornicului Si: (pfm) tăcăit (2), tâcâială (1), (îvr) tăcăitură (2), tâcâire (1). 2 Palpitație a inimii Si: zvâcnire, (pfm) tăcăit (3), tâcâială (2), tâcâit, (reg) ticăitură (2), (îvr) tăcăitură (3), tâcâire (2).

TICĂÍT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; bătaie, sunet ritmic al ceasornicului; zvâcnire, palpitare a inimii. – V. ticăi¹.

TICĂÍT¹, ticăituri, s. n. Faptul de a ticăi¹; zvîcnire, palpitare a inimii. Și-a ascultat fără voie ticăitul spornic al inimii. GALAN, Z. R. 230. Bătaia ceasornicului. Atunci vedea pentru întîia oară un ceasornic. Îi ascultă ticăitul. ARDELEANU, D. 56.

TICĂÍT ~uri n. Zgomot ritmic produs de un obiect care ticăie (ceasornic, inimă etc.). /v. a ticăi

ticăit n. fapta de a ticăi: ticăitul inimei. [V. ticăi].

ticăit² (tic-tac) s. n., pl. ticăituri

ticăit² (tic-tac) s. n., pl. ticăituri

ticăít (tic-tac) s. n., pl. ticăíturi

TICĂÍT s. 1. v. tic-tac. 2. v. palpitație.

TICĂIT s. 1. tictac, tîcîială. (~ al ceasului.) 2. bătaie, palpitare, palpitație, pulsație, tresărire, zbatere, zvîcneală, zvîcnet, zvîcnire, zvîcnit, zvîcnitură, (rar) tresăritură, (înv.) palpit, răsăritură, săltare. (~ al inimii.)