13 definiții pentru terț (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. n. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care vine în rândul al treilea; al treilea. 2. S. m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte în acte, în litigii sau în convenții nici direct, nici prin reprezentare și față de care actul juridic ori hotărârea pronunțată în cauză nu produce efecte. 3. S. m. (Log.; în sintagma) Terțul exclus = principiu fundamental al gândirii, conform căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals în același timp și sub același raport, o a treia posibilitate fiind exclusă. – Din lat. tertius, it. terzo.

TERȚ, -Ă, terți, -e, adj. Care vine în rîndul al treilea; al treilea. Terță persoană. ♦ (Substantivat, m.; Jur.) Persoană sau persoane care nu figurează ca parte în acte sau în convenții, dar care pot avea drepturi sau obligații izvorîte din astfel de acte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

terț1 adj. m., pl. terți; f. térță, pl. térțe

terț2 (persoană) s. m., pl. terți

terț3 (a treia posibilitate) s. n.

TERȚ, -Ă adj. Care vine în al treilea rând; al treilea. // s.m. (Jur.) Persoană care nu figurează ca parte într-un contract sau într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. ♦ (Log.) Principiul terțului exclus = principiu fundamental al logicii bivalente, potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. [< lat. tertius, it. terzo].

TERȚ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. ♦ malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)

TERȚ1 ~ă (~i, ~e) Care vine pe locul trei într-o ierarhie; al treilea. O ~ă persoană. /<lat. tertius, it. terzo

TERȚ2 ~i m. jur. Persoană care nu figurează ca parte într-un proces, dar are dreptul de a participa la un proces civil pentru a-și apăra drepturile sale, ce nu coincid cu interesele celor două părți (reclamant și reclamat).

TERȚ3 ~i m. log.: Legea (sau principiul) ~ului exclus principiu fundamental al gândirii logice, conform căruia din două judecăți contradictorii adecvată este numai una, a treia posibilitate fiind exclusă. /<lat. tertius, it. terzo

térț (al treilea) adj. m., (jur.) s. m., pl. térți; f. sg. térță, pl. térțe

Intrare: terț (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • te
  • terțul
  • terțu‑
plural
  • terți
  • terții
genitiv-dativ singular
  • te
  • terțului
plural
  • terți
  • terților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)