TEHNICĂ, tehnici, s. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției, dezvoltate în decursul istoriei, permițînd omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. Problema centrală în sporirea productivității muncii o constituie utilizarea cît mai deplină a tehnicii, folosirea cît mai rațională și mai productivă a capacităților de producție existente. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2870. Ce n-avem noi! Toate instituțiile, toate darurile tehnicei moderne. IBRĂILEANU, SP. CR. 243. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei arte, a unei științe. Tehnica picturii. Tehnica versificației. ▭ Aplauzele entuziaste... s-au referit mai cu seamă la tehnica oratorică a vorbitorilor. HOGAȘ, DR. II 169. Intriga se încurcă așa de rău, încît... a trebuit toată priceperea lui în ale scenei, în ale tehnicei teatrale pentru a o descurca. GHEREA, ST. CR. I 364.

TEHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor și a deprinderilor de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].

TEHNICĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor și a mijloacelor de muncă, perfecționate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obținerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee și deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a mașinilor, mecanismelor și aparatelor aflate în întrebuințare. ◊ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forțele armate ale unei țări. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus

tehnică f. totalitatea procedeurilor unei arte sau meserii.

TEHNIC, -Ă, tehnici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor aplicate în executarea unor lucrări sau, în general, în practicarea unei profesii. 2. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

tehnic², ~ă [At: CR (1829), 313²/30 / S și: (înv) tecn~, techn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat technicus, ger technisch, Technik, fr technique] 1-2 a Care aparține tehnicii² (10-11) Si: (îvr) tehnicesc (1-2), tehnologicesc (1-2). 3-4 a Privitor la tehnică (10-11) Si: (îvr) tehnicesc (3-4), tehnologicesc (3-4). 5 a (Îs) Termen ~ Termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. 6 a (Îs) Desen ~ Desen care reprezintă la o anumită scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, fiind folosit la construirea obiectului în spațiu. 7 a Care se ocupă de problemele practice legate de executarea unor lucrări, a unor operațiuni, de exercitarea unei profesiuni etc. 8 a Care aparține aspectelor tehnice (7). 9 a Referitor la aspectele tehnice (7). 10 sf (Șîs ~a producției) Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale Si: tehnologie (3). 11 sf Ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor, îmbinate cu o anumită măiestrie personală și aplicate în executarea unei operațiuni ori lucrări, sau, în general, în practicarea unei profesiuni. 12 sf (Mii; îs) -ă de luptă Totalitatea mijloacelor de luptă (armament, avioane, tancuri) și auxiliare (materiale de transmisiuni, de geniu etc.) cu care sunt înzestrate forțele armate.

TEHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.

TEHNIC¹, -Ă I. adj. referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumește o anumită noțiune dintr-un domeniu al științei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte și deprinderi de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. ansamblu de prescripții metodologice folosite pentru o acțiune eficientă, atât în sfera producției materiale, cât și a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)

*téhnic și técnic, -ă adj. (vgr. tehnikós, d. téhne, artă. V. electro-, piro- și zoo-tehnic). Propriŭ uneĭ arte saŭ uneĭ științe: termin tehnic. Ingineresc: școală tehnică. S. m. și f. Tehnician, acela care știe bine procedura științeĭ saŭ arteĭ luĭ. S. f. Modu de a lucra al uneĭ științe saŭ arte: tehnica picturiĭ. Adv. În mod tehnic: a vorbi prea tehnic.

tehnică s. f., g.-d. art. tehnicii; pl. tehnici

tehnică s. f., g.-d. art. tehnicii; pl. tehnici

tehnică s. f., g.-d. art. tehnicii; pl. tehnici

tehnică, gen. tehnicii

BAZĂ TEHNICĂ DE AVIAȚIE unitate tehnică de aviație organizată în vederea menținerii permanente în stare de disponibilitate a aerodromurilor (de bază, de manevră, de rezervă) de care dispune o unitate de aviație, precum și a echipajelor altor unități aterizate pe aerodromurile pe care le deservesc. B.T.D.A. este stabilă pe aerodromurile deservite.