tacâm sn [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 311 / Pl: ~uri / E: tc takim] 1 Ansamblu de obiecte sau unelte necesare unei operații, unei îndeletniciri Si: accesoriu, dichis, echipament, garnitură. 2 (Îvr) Capătul ciubucului prin care se tragefumul Si: (înv) imamea. 3 (Îrg; spc) Harnașament. 4 (Spc) Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază în dreptul fiecămi mesean. 5 (Prc) Totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă. 6 (Pex) Loc la masă. 7 Serviciu de masă. 8 (Prc) Piesă din serviciul de masă. 9 (Înv) Un număr oarecare de lucruri Si: ansamblu, serie. 10 (Reg; lpl) Acareturi (1). 11 (Înv) Cortegiu (1). 12 (Îrg; adesea determinat „de lăutari”) Taraf (2). 13 (Înv) Grup de oameni Si: ceată. 14 (înv) Clică¹. 15 (Pop; prt) Categorie (de oameni) Si: fel, soi. 16 (Pop; prt) Om de nimic Si: derbedeu. 17 (Înv) Femeie de moravuri ușoare. 18 (Reg) Poveste. 19 (Lpl) Denumire comercială pentru aripi, gheare, gâturi de pasăre.

tacâm s. n. Carcasă (de obicei de pui); sens foarte răspândit în vremurile grele din timpul comunismului ◊ „Adidași de porc sau tacâmuri de pui.” R.l. 5 XII 96 p. 24

TACÂM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se servește o persoană când mănâncă; serviciu de masă. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei acțiuni sau îndeletniciri. 3) înv. Grup de indivizi uniți în vederea unor scopuri suspecte; gașcă; clan; cârdășie; tagmă; șleahtă; bandă; clică. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de construcții auxiliare într-o gospodărie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru înhămarea unui cal; harnașament. 6) înv. Grup de persoane care însoțesc un demnitar; alai; cortegiu; escortă; suită. /<turc. takim

tacâm n. cele trebuincioase spre a forma un tot complet: 1. serviciu de masă (pânză, cuțit, furculiță, lingură, șervet, pahar): să puie numai 12 tacâmuri AL.; 2. serviciu de tratat oaspeți (cafea, dulceață, ciubuc); 3. hamut de cai (cioltar, ham): calul să mi ți-l gătesc cu tacâmul cel domnesc POP.; 4. complex de instrumente muzicale (vioară, cobză, naiu): adusese pe cel mai vestit tacâm de lăutari GHICA; 5. od. suită: Vodă cu tot tacâmul Curții; 6. fig. cortej: neaverea cu tot tacâmul de neajunsuri ISP.; 7. fig. om de nimic: domnișorul ăla care se hrănește cu ouă coapte?... prost tacâm! AL. [Turc. TAKYM, șir (de lucruri sau de persoane), efecte, asortiment, unelte, grup, trupă; fig. drojdia poporului].

TACÎM, tacîmuri, s. n. (Cu sens colectiv) 1. Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază de obicei în dreptul fiecărui mesean; (prin restricție) totalitatea obiectelor de metal (lingură, linguriță, furculiță, cuțit) de care se servește o persoană cînd mănîncă. O cană pentru apă și o lingură de lemn alcătuiau tacîmul fiecărui pacient. CĂLINESCU, E. 404. El... se gîndea în vremea aceasta că la București îl așteaptă un singur tacîm în capul unei mese prea lungi. C. PETRESCU, A. 293. Era singur la o masă cu vreo zece tacîmuri. VLAHUȚĂ, O. A. III 39. ♦ Serviciu de masă. Tu ești ca un tacîm de porțelan de modă nouă: dacă-l lovești, se sfarmă. SADOVEANU, O. VIII 47. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operații, împrejurări etc. sau specifice unei anumite îndeletniciri. V. garnitură, echipament, dichis. În coșul umplut cu fîn, aveam tot tacîmul nostru de vînătoare. SADOVEANU, O. L. 16. O sobă oarbă, dasupra căreia era pusă o tavă cu tacîmul dulceții și al cafelei. FILIMON, C. 265. ♦ (Uneori determinat prin «de cai») Harnașament. Și l-au suit pe cal cu tacîm de argint, înflorit cu țarțamuri. SADOVEANU, D. P. 81. Întrebai fără sfială într-una de zile zicîndu-i: de ce nu aveți tacîmuri de cai, cu care se înlesnește omul foarte mult la călărie? GORJAN, H. II 47. 3. (Mai ales la pl.) Acareturi. Au văzut un om foarte bogat, cu o casă mare, cu tacîmuri multe pe lîngă casă, vite multe-n ocol și altele. SBIERA, P. 155. 4. (Adesea determinat prin «de lăutari») Taraf. Cînd boierul întindea masă mare... chema tacîmul curții ca să desfăteze pe mosafiri. GALACTION, O. I 69. După dînșii pășeau cîteva tacîmuri de lăutari și țigani, trăgînd din alăutele lor. ISPIRESCU, M. V. 43. 5. (Peiorativ; în legătură cu oamenii) Categorie, soi, fel; poamă. El și prietenul său, tacîm ca el, trăiau cu două surori din Plumbuita. PAS, Z. I 208. Ce-a zice bărbatul d-tale? – Nimic; oi pretexta că-s bolnavă, și cît i-oi lăsa bani de jucat cărțile, a închide ochii. – Așa?... De ăst tacîm e? ALECSANDRI, T. 1686. 6. (Învechit) Cortegiu, alai, suită. (Fig.) Iară pe fețele altora se vedea cît de colo zugrăvite sărăcia, lipsa, neaverea, cu tot tacîmul lor de neajunsuri. ISPIRESCU, la DDRF.

TACÎM s.n. (Mold.) 1. Harnașament. S-au adus și cal împărătesc cu tacîmul lui. GHEORGACHI. Au îmbrăcat pașa pe Paladi cu blană de samur . . . trăgîndu-i si un misir a pașăi cu frumos tacîm la scară. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. 2. Cortegiu, alai, suită. Domnul în toate zilele mergea cu tot tacîmul său și cu boiarii cei mari și numai cu alaiul levenților la Frumoasa. GHEORGACHI. Mergînd și în Iași cu tacîm domnesc, îmblînd pe la toate mănăstirile, de s-au inchinat. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. Etimologie: tc. takım. Cf. r a f t; t a i f a.

tacîm n., pl. urĭ (turc. takym, aparat, efecte, mobile, asortiment, clasă, serie, bandă, partizanĭ, plebe; ngr. takim, bg. takym). Serviciŭ, garnitură: tacîm de masă (lingură, furculiță, cuțit, farfurie, șervet, pahar), tacîm de cafea (ibricu, ceștile ș. a.), tacîm de cal (șaŭa, frîu ș. a. saŭ hamurile), tacîm de lăutarĭ (taraf cu instrumentele: vioară, cobză, naĭ ș. a.). Suită, cortegiu (vechĭ): domnu cu tacîmu curțiĭ, (fig.) sărăcia cu tacîmu eĭ de rele. Fig. Iron. Om nu prea recomandabil: ce maĭ tacîm aĭ să fiĭ și tu, măĭ băĭete! V. pramatie.

tacâm s. n., pl. tacâmuri

tacâm s. n., pl. tacâmuri

tacâm s. n., pl.tacâmuri

tacâm, -muri.

TACÂM s. v. alai, bandă, buluc, categorie, ceată, cârd, cârdășie, clan, clică, cortegiu, droaie, fel, gașcă, gen, gloată, grămadă, grup, harnașament, mulțime, periteag, pâlc, soi, specie, speță, stol, suită, șleahtă, taraf, tip.

tacîm s. v. ALAI. BANDĂ. BULUC. CATEGORIE. CEATĂ. CÎRD. CÎRDĂȘIE. CLAN. CLICĂ. CORTEGIU. DROAIE. FEL. GAȘCĂ. GEN. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. HARNAȘAMENT. MULȚIME. PERITEAG. PÎLC. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. STOL. SUITĂ. ȘLEAHTĂ. TARAF. TIP.

tacîm (-muri), s. n. – 1. Accesoriu, echipament, dotație. – 2. Lucruri, obiecte casnice. – 3. Obiectele de metal care se pun la masă. – 4. Serviciu de masă. – 5. Bandă de muzicanți. – 6. Categorie, soi. – Mr. tăcîme, megl. tăcǫm „îmbrăcăminte”. Tc. takim (Roesler 603; Șeineanu, II, 340; Lokotsch 2000; Ronzevalle 114), cf. ngr. ταϰίμι, alb. takëm, bg. takăm, sb. takum.

a face tot tacâmul expr. (prst.) a-l satisface pe client prin procedee pline de imaginație.

tot tacâmul expr. (prst.) ansamblu de procedee menite să producă satisfacție erotică.