TABAC¹, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

tabac² [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / V: (îvp) tăb~, tub~ smn, (reg) ~ă, tăbacă sf, tăbag sn / Pl: (rar) ~uri / E: ngr ταμπάκσς, ger Tabak, fr tabac, mg tobák, tubák] 1 sn (Pop) Tutun (6). 2 sn (Reg; pan) Frunza altor plante, măcinată mărunt. 3 sm (Bot; Trs; Buc) Tutun (1) (Nicotiana tabacum). 4 sm (Bot; reg; șîc ~-turcesc, tăbac-rotund, ~-țigănesc) Tutun(2)-turcesc (Nicotiana rustica). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Arnică (Arnica montana). 6 sm (Bot; reg; îc) Tăbacă-sălbatică Mierea-ursului (Pulmonaria rubra). 7 s (Arg; îe) A fl prost ~ A fi foarte prost.

TABAC¹, tabacuri, s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak.

TABAC¹ s. n. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. Deschidea [tabachera], înfigea două degete în ea și trăgea tabac pe nas. HOGAȘ, H. 43. [Dascălul] sfîrcuiește toată ziua la tabac. CREANGĂ, A. 16. ♦ (Regional) Tutun de fumat. De opt săptămîni nu ne-a dat dom’ majur tabacul. CAMILAR, N. I 12. ♦ Planta ale cărei frunze dau tutunul. (Atestat în forma tăbac) Foaie verde de tăbac. BIBICESCU, P. P. 43. – Variantă: tăbac s. n.

TABAC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak)

TABAC¹ ~uri n. Preparat din frunze uscate de tutun, măcinate fin, care se aspiră pe nas; tutun prizat. /<ngr. tampákos, germ. Tabak

tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)].

2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun.

tabacă sf vz tabac²

tăbac smn vz tabac²

tăbacă sf vz tabac²

tăbag sn vz tabac²

TĂBAC s. n. v. tabac¹.

tabac² (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabacuri

tabac² (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabacuri

tabac (tutun) s. n., pl. tabacuri

tabac, -curi.

TABAC s. v. argăsitor, tăbăcar, tutun, tutun turcesc.

tabac s. v. ARGĂSITOR. TABĂCAR. TUTUN. TUTUN TURCESC.

tabac (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok.