6 definiții pentru tărbuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

tărbuc sn vz târboc1

tărbuc n. sac cu coada de lemn pentru prinderea peștilor. [Cf. torbă].

tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah, trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c’a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tărbúc (-ce), s. n. – Plasă de pescuit în formă de sac, minciog mare. – Var. tărbuf, tărboc, tîrboc, tîrbuc, tîrbog, tărăbuf, tărăbuță. Bg. tărbuh „burtă, stomac” sb. trbok, trbuk (Candrea; Scriban); este dubletul lui tîrban, s. n. (Banat, stomac), din sb. trba, der. tîrbănos, adj. (cu pîntecele mare).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tărbúc, tărbúcuri, s.n. (reg.) sac cu coada de lemn pentru prinderea peștilor.

Intrare: tărbuc
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărbuc
  • tărbucul
  • tărbucu‑
plural
  • tărbuce
  • tărbucele
genitiv-dativ singular
  • tărbuc
  • tărbucului
plural
  • tărbuce
  • tărbucelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tărbuc
  • tărbucul
  • tărbucu‑
plural
  • tărbucuri
  • tărbucurile
genitiv-dativ singular
  • tărbuc
  • tărbucului
plural
  • tărbucuri
  • tărbucurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)