tâmplă² sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 187^v/3 / V: (reg) ~pă, tem~ / Pl: ~le / E: ml templa (pll templum)] 1 Catapeteasmă (2). 2 (Pex) Perdea care acoperă ușile împărătești. 3 (Reg) Grindă deasupra prispei sau la pridvorul casei, care susține acoperișul.

TÂMPLĂ¹ ~e f. înv. Perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii; iconostas; catapeteasmă. [Sil. tâm-plă] /<gr. templon

tâmplă f. iconostas. [Lat. TEMPLA = TEMPLUM: românește cu sensul restrâns].

tâmpă³ sf vz tâmplă²

templă sf vz tâmplă²

TÎMPLĂ³, tîmple, s. f. Catapeteasmă. O minunată tîmplă de icoane ce migălisem în tinerețe. M. I. CARAGIALE, C. 23. Păretele ce vine-n fața tîmplei... prezentă mult interes prin portretele domnești. ODOBESCU, S. I 413.

2) tîmplă f., pl. e (lat. tĕmpla, pl. d. templum, templu; it. tempio, pv. fr. cat. temple; ngr. témplon). Vest. Lemnăria care desparte altaru de public, numită și catapeteazmă. (Ĭa e poleită și ornată cu icoane. Are în mijloc o ușă cu doŭă canaturĭ numită porțile împărăteștĭ și doŭă ușĭ laterale cu un singur canat).

tâmplă s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

tâmplă s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

tâmplă (parte laterală a capului, catapeteasmă) s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

TÂMPLĂ s. v. iconostas.

TÎMPLĂ s. (BIS.) catapeteasmă, iconostas, (pop.) perete, (înv. și reg.) prăznicar, (Transilv.) fruntar. (~ în bisericile ortodoxe.)

tîmplă (-le), s. f. – Iconostas. Lat. templum, prin intermediul mgr. τέμπλον „iconostas” (Roesler 577; Tiktin), cf. v. sb. templa, templo (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 411; Vasmer, Gr., 140), alb. templë. Der. directă din lat. (Pușcariu 1730; Șeineanu, Semasiol., 39; REW 8630; Pascu, I, 169; Iordan, Dift., 108; Rohlfs, Differenzierung, 69) ar conveni mai bine din punct de vedere fonetic, dar lasă fără explicație exactă coincidența semantică cu mgr. Este de presupus că vechile iconostase erau simple ziduri despărțitoare sau baluștri, de unde sensul de „grindă, bîrnă”, pierdut în cuvîntul rom., dar conservat în mr. templă „bîrnă”. De aici tîmplar, s. m. (dulgher), pe care Tiktin și Candrea îl explică prntr-un sens primordial de „slujbaș care face iconostase”. – Der. tîmplăresc, adj. (de tîmplar); tîmplări, vb. (a îndeplini meseria de tîmplar); tîmplărie, s. f. (dulgherie).