8 definiții pentru tăinuitor (adj.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
TĂINUITOR, -OARE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
TĂINUITOR, -OARE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
tăinuitor, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 191v/32 / P: ~nu-i~ / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: tăinui + -tor] 1-2 smf, a (Persoană) care tăinuiește (1) ceva. 3 smf (Jur) Persoană care săvârșește o tăinuire (5). 4 smf (Îvr) Persoană de încredere Si: (înv) sfetnic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TĂINUITOR1, -OARE, tăinuitori, -oare, adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. [Gaița] este... cea mai tăinuitoare pasăre pe timpul acela cînd are ouă, cînd clocește și scoate pui. MARIAN, O. II 74.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TĂINUITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care tăinuiește pe cineva sau ceva. [Sil. -nu-i-] /a tăinui + suf. ~tor
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
tăinuitoriu a, sm vz tăinuitor
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
tăinuitor (desp. -nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
tăinuitor (-nu-i-) adj. m., s. m., pl. tăinuitori; adj. f., s. f. sg. și pl. tăinuitoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
tăinuitor adj. m., s. m., pl. tăinuitori; f. sg. și pl. tăinuitoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: tăi-nu-i-tor
adjectiv (A66) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
tăinuitor, tăinuitoareadjectiv
- 1. Care tăinuiește, care ascunde ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- [Gaița] este... cea mai tăinuitoare pasăre pe timpul acela cînd are ouă, cînd clocește și scoate pui. MARIAN, O. II 74. DLRLC
-
etimologie:
- Tăinui + sufix -tor. DEX '98 DEX '09