opțiuni
  • info

9 definiții pentru tăbăcit (s.n.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂBĂCIT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.

TĂBĂCIT1 s. n. Tăbăcire. – V. tăbăci.

tăbăcit1 sn [At: I. IONESCU, P. 236 / Pl: (nob) ~uri / E: tăbăci1] Tăbăcire.

tăbăcit2, ~ă a [At: (a. 1824) DOC. EC. 332 / Pl: ~iți, ~e / E: tăbăci1] 1 (D. piei) Care a fost supus procesului de tăbăcire Si: argăsit, (reg) dubit. 2 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Ars de soare și de vânt. 3 (Fam; fig; d. pielea sau trupul omului) Bătătorit de muncă Si: înăsprit, (pop) bătucit.

TĂBĂCIT1 s. n. Faptul de a tăbăci; argăseală, dubeală. Tăbăcitul pieilor este una din industriile indigene. IONESCU, P. 236.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tăbăcit s. n.

tăbăcit s. n.

tăbăcit s. n.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂBĂCIT s. v. tăbăcire.

TĂBĂCIT s. argăseală, argăsire, tăbăceală, tăbăcire, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (Operația de ~ a pieilor.)

Intrare: tăbăcit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăbăcit
  • tăbăcitul
  • tăbăcitu‑
plural — —
genitiv-dativ singular
  • tăbăcit
  • tăbăcitului
plural — —
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăbăcitsubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi tăbăci DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.