15 definiții pentru supărare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPĂRARE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.

SUPĂRARE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra.

supărare sf [At: N. TEST (1648) / Pl: ~rări / E: supăra] 1 (Mai ales în legătură cu verbele „a face” „a aduce”) Faptul de a împiedica (sau starea celui împiedicat) să lucreze, să acționeze, să se manifeste, să se odihnească etc. în mod normal, în bune condiții Si: deranj (3), deranjament (1), deranjare (4), incomodare, încurcare, jenă, jenare, necaz, necăjire, stinghereală, stingherire, stânjenire, tracasare, tulburare, (liv) conturbare, importunare, (rar) sinchiseală, sinchisire, (îvp) sminteală, (îrg) zăticneală, (înv) smintire, zăticnire, (reg) zăhăială. 2 (Îlav) Fără ~ Nestingherit. 3 Impresionare a cuiva (sau starea celui impresionat) în mod neplăcut, pierzându-și buna dispoziție. 4-5 (Pex) (Aducere într-o) stare de pierdere a calmului, a stăpânirii de sine Si: agasare (1), enervare (2), furie (1), indispoziție, indispunere, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, scârbă1, zgândărire, (liv) surescibilitate, surescitare, surescitație, tracasare, (rar) scârbire, (pop) ciudeală, ciudire (4), supărat1 (4), (pfm) năduf, (îrg) zăhăială, (înv) scârbie, supărăciune, (reg) bănuială, bănuire, cârcotire, cârcotit1 (1), chihăială, chihăire, zădăreală, (îvr) scârbit1, (arg) șucăreală, șucărire, șucărit1. 6 (Îvp) Durere (1) (fizică). 7 (Pex) Boală (1). 8 (Îvr; îe) A da în ~ A vătăma. 9 Ceartă (1). 10-11 (Pex) (Stare de) rupere a relațiilor bune cu cineva Si: ceartă, certare, învrăjbeală, învrăjbire, înfuriere, mânie1, mâniere, necaz,(liv) ofuscare, (rar) necăjire, (pfm) burzuluială, burzuluire, (pop) bălăbănire, ciudă, ciudare, înciudare, sfadă, sfădire, (îrg) scârbă1, (înv) pâră, pricinuire, pricire, prigonire, (reg), cârteală, cârtire, (fam) îmbufnare, stricare, zbârlire, (arg) șucăreală, șucărit1. 12 (Îe) Fără ~ Formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră (ori prin care cere cuiva să nu se considere) jignit sau dezamăgit când i se spune un adevăr. 13 (Mol; Olt; pex) Ură. 14 (Înv) Scârbă. 15 Suferință morală Si: amărăciune (3), cătrăneală (4), cătrănire (4), încurcătură, întristare, mâhnire, năpastă, nejuns1, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, tristețe, suspin, supărat1, (înv) supărăciune (1), (îvp) obidire, păs, poznă1 răutate, (pop) alagea, obidă, păcat2, ponos1, potcă1, poticală1, satana, supărat1, zăduf, (îrg; fam) parapon, (îrg) nacofa, nagodă, scârbă1, (înv) mâhneală, mâhniciune, nesocotință, nevoință, patimă, pricinuire, săblașnă, scădere, scârbie, siclet, stenahorie, (îrg) supărătură, (reg) bănat1 (1), cotoarbă, dabilă (4), dănănaie (7), încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, supăreală, șugă, șugubină, toroapă, (îvr) supărătură. 16 (Pex; ccr) Ceea ce produce cuiva (o stare de) (mare) neplăcere, suferință sufletească Si: belea (1), bucluc (7), dandana (4), daraveră (8), ghinion (1), (reg) bacală (1), bai1 (1), bănat (4), bedă (2), chichion (1). 17 (Asr) Povară. 18 (Pop) Pagubă. 19 (Trs) Epilepsie. 20 (Bot; reg) Silnică (26) (Glechoma hederaceum). corectat(ă)

SUPĂRARE, supărări, s. f. 1. Neplăcere, necaz, suferință; neajuns, nevoie, lipsă. Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs... obscură și trudită într-o casă plină de copii... La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30. Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. Am răbdat, gîndind la tine, Mii și mii de supărări. ALECSANDRI, T. I 452. Cîtu-i lumea pe sub soare Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare, Și mai uiți din supărare, Și sînt fete și feciori Și mai uiți din supărări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. ◊ (În formule de politețe) Să nu-ți fie cu supărare, omule, vorbi iar unul din drumeți. Ai putea să ne spui cum te cheamă pe dumneata? SADOVEANU, O. VIII 256. În orice caz te rog să mă ierți că te-am deranjat de atîtea ori... – Fără supărare! rosti Mirel Alcaz scriind înainte cu fruntea plecată. C. PETRESCU, C. V. 135. Toate sînt bune... Dar să-ți spui curat și să nu-ți fie cu supărare: uite, mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi cetești poronca asta de la subprefectură. ALECSANDRI, T. I 248. ♦ Povară, piedică. Ipolit... uitase pe Olga... Nu mai era acum pentru dînsul decît o supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I 49. ♦ Deranj, stricăciune, pagubă. Pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere; Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă... Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri... Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. CREANGĂ, O. A. 250. 2. Întristare, mîhnire, amărăciune. Apoi așa bea omul la supărare. REBREANU, I. 19. Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. S-ar fi lepădat de spîn... Dar nu aveau ce se face de împăratul, ca să nu-i aducă supărare. CREANGĂ, O. A. 232. Vai, bădiță, pentru tine Multă supărare-mi vine; Dar de cît mi-o mai veni, Mai bine te-oi părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. 3. Mînie, iritare, furie. Îi trecu supărarea mai repede decît credea. REBREANU, R. I 257. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, H. TUD. 11.

SUPĂRARE ~ări f. 1) v. A SUPĂRA și A SE SUPĂRA.Fără (sau să nu fie cu) ~ se spune când vrem ca cineva să nu se supere pentru faptul că ne adresăm sau îl întrebăm ceva. 2) Dispoziție rea. 3) Atitudine rezervată și ostilă față de cineva; mânie. I-a trecut ~area. [G.-D. supărării] /v. a (se) supăra

supăráre f., pl. ărĭ. Necaz, neplăcere: supărările viețiĭ, am ajuns acolo fără supărare. întristare: a murit de supărare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

supărare s. f., g.-d. art. supărării; pl. supărări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare, (arg.) șucăreală. (Termină cu ~!) 2. v. mâhnire. 3. v. necaz. 4. v. necaz. 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)

SUPĂRARE s. 1. (pop. și fam.) burzuluială, (fam.) îmbufnare. (Termină cu ~!) 2. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, tristețe, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Încă nu i-a trecut ~.) 3. necaz, neplăcere, (înv. și pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~i a avut de indurat.) 4. necaz, păs. (Și-a spus pe îndelete ~.) 5. nemulțumire, neplăcere, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.) 8. deranj. (Nu vă fac nici o ~ dacă...)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUPĂRARE. Subst. Supărare, necaz, necăjire, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amărîre, durere, îndurerare, tristețe, întristare; nemulțumire, insatisfacție; contrarietate, contrariere; indispoziție, bosumflare (fam.); îmbufnare (fam.); oftat, suspin, suferință. Ofensă, ofensare (rar), insultă, insultare, jignire, vexațiune (livr.). Întărîtare, iritare, surescitare, incitare. Indignare, indignațiune (înv.), revoltare, scandalizare. Mînie, burzuluială, furie; năbădăi (pop. și fam.). Adj. Supărat, necăjit, mîhnit, mîhnicios (înv.), amărît, îndurerat, trist, întristat; nemulțumit, nesatisfăcut; contrariat; indispus, prost dispus; bosumflat (fam.), îmbufnat (fam.), abătut, deprimat. Ofensat, insultat, jignit, vexat (livr.), rănit (fig.). Întărîtat, iritat, surescitat, incitat. Indignat, scandalizat, revoltat. Mînios, burzuluit, furios, furibund; năbădăios (pop. și fam.), cu năbădăi. Supărător, insultător, jignitor, ofensator, ofensant (rar). Vb. A (se) supăra, a (se) necăji, a (se) mîhni, a (se) amărî, a (se) îndurera, a (se) întrista; a (se) bosumfla (fam.), a (se) îmbufna (fam.), a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a i se îneca corăbiile, îi tot ninge și-i tot plouă, a nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă. A fi supărat (foc) pe cineva, a fi supărat cu cineva; a se supăra ca văcarul pe sat; a fi (a sta) ca o curcă (ca o găină) plouată (ca un cîine plouat). A ofensa, a insulta, a jigni, a vexa (livr.). A întărîta, a irita, a surescita, a incita, a contraria, a scandaliza. A (se) mînia, a (se) înfuria, a se face (a fi) foc și pară, a se burzului, a turba de mînie, a-l apuca (a-l găsi) pe cineva năbădăile; a scoate (pe cineva) din sărite. Adv. Cu supărare; cu necaz; la necaz. V. iritare, lamentare, mînie, necaz, neplăcere, pesimism, temperament, tristețe.

Intrare: supărare
supărare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • supărare
  • supărarea
plural
  • supărări
  • supărările
genitiv-dativ singular
  • supărări
  • supărării
plural
  • supărări
  • supărărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

supărare, supărărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) supăra. DEX '98 DEX '09
    • 1.1. Lipsă, neajuns, necaz, neplăcere, nevoie, suferință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Existența Ralucăi Eminovici s-a scurs... obscură și trudită într-o casă plină de copii... La desele supărări ce se vor fi ivit din pricina firii violente a lui Eminovici și a pedagogiei sale sumare, s-a adăugat moartea unora din copii. CĂLINESCU, E. 30. DLRLC
      • format_quote Jupînesele... vorbeau în șoaptă, împărtășindu-și supărările. SADOVEANU, O. I 300. DLRLC
      • format_quote Am răbdat, gîndind la tine, Mii și mii de supărări. ALECSANDRI, T. I 452. DLRLC
      • format_quote Cîtu-i lumea pe sub soare Nu-i bine ca-n șezătoare, Că sînt fete și fecioare, Și mai uiți din supărare, Și sînt fete și feciori Și mai uiți din supărări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. DLRLC
      • 1.1.1. Greutate, piedică, povară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Ipolit... uitase pe Olga... Nu mai era acum pentru dînsul decît o supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I 49. DLRLC
      • 1.1.2. popular Deranj, pagubă, stricăciune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Pe unde treceau, pîrjol făceau: Gerilă potopea pădurile prin ardere; Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă... Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri... Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. CREANGĂ, O. A. 250. DLRLC
      • chat_bubble Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. DEX '09 DEX '98
        • format_quote Să nu-ți fie cu supărare, omule, vorbi iar unul din drumeți. Ai putea să ne spui cum te cheamă pe dumneata? SADOVEANU, O. VIII 256. DLRLC
        • format_quote Toate sînt bune... Dar să-ți spui curat și să nu-ți fie cu supărare: uite, mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. DLRLC
        • format_quote Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi cetești poronca asta de la subprefectură. ALECSANDRI, T. I 248. DLRLC
      • chat_bubble Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). DEX '09 DEX '98
        • format_quote În orice caz te rog să mă ierți că te-am deranjat de atîtea ori... – Fără supărare! rosti Mirel Alcaz scriind înainte cu fruntea plecată. C. PETRESCU, C. V. 135. DLRLC
    • 1.2. Amărăciune, mâhnire, tristețe, întristare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Apoi așa bea omul la supărare. REBREANU, I. 19. DLRLC
      • format_quote Își pierdu cumpătul de supărare și amărăciune. ISPIRESCU, L. 27. DLRLC
      • format_quote S-ar fi lepădat de spîn... Dar nu aveau ce se face de împăratul, ca să nu-i aducă supărare. CREANGĂ, O. A. 232. DLRLC
      • format_quote Vai, bădiță, pentru tine Multă supărare-mi vine; Dar de cît mi-o mai veni, Mai bine te-oi părăsi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. DLRLC
    • 1.3. Furie, iritare, mânie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îi trecu supărarea mai repede decît credea. REBREANU, R. I 257. DLRLC
      • format_quote Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, H. TUD. 11. DLRLC
etimologie:
  • vezi supăra DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.