2 definiții pentru sucman (pl. -i)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUCMÁN s. n. v. suman.

SUMÁN, sumane, s. n. 1. Haină lungă (pînă la genunchi) purtată de țărani și de țărance, făcută din pănură sau postav gros; țundră, zeghe. Erau doi băieți numai de-o șchioapă, cu niște cușme mari pînă peste ochi și înfășurați în sumane cu mînicile lungi. SADOVEANU, O. VII 341. Bătea puțin vînt. Oamenii își strîngeau sumanele și înfundau căciulile. REBREANU, R. II 17. Cei trei văcari, sub niște căciuli uriașe, cu fundul lat, cu sumane sure aruncate numai pe umăr, ședeau rezemați în ghioagele lor. BART, S. M. 82. Toți dorobanți, toți căciulari, Romîni de viță veche, Purtînd opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. ALECSANDRI, P. A. 204. 2. (Adesea la pl.) Țesătură groasă de lînă, lucrată în casă, din care se fac sumane (1); pănură, aba, dimie. Se îndeletniceau cu cărăușia și cu prelucrarea lînii, din care țeseau șiac și sumane. SADOVEANU, E. 92. Dîndu-ne schimburi și cîte două părechi de obiele de suman alb, ne-am încălțat cu opincile binișor și, sărutînd mîna bunicăi, am luat-o prin Boboiești. CREANGĂ, A. 25. – Pl. și: (2, m.) sumani (CREANGĂ, A. 47). – Variantă: sucmán (DELAVRANCEA, O. II 257, NEGRUZZI, S. II 248) s. n.

Intrare: sucman (pl. -i)
sucman (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sucman
  • sucmanul
  • sucmanu‑
plural
  • sucmani
  • sucmanii
genitiv-dativ singular
  • sucman
  • sucmanului
plural
  • sucmani
  • sucmanilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)