subînțeles², ~easă a [At: DDRF / V: (înv) subtî~ / Pl: ~eși, ~e / E: subînțelege] 1 Care se înțelege, se presupune, reiese, rezultă etc. dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie etc. 2 Care se înțelege de la sine fără să fie exprimat. 3 (Grm; d. subiect) Care, fără să fi fost exprimat înainte, poate fi dedus dintr-o întreagă situație expusă în fraza sau frazele anterioare.

SUBÎNȚELES², -EASĂ, subînțeleși, -se, adj. Care reiese sau se înțelege de la sine, fără să fie exprimat. Propoziție cu subiect subînțeles.

SUBÎNȚELES, -EASĂ adj. Care reiese sau se înțelege de la sine. // s.n. A vorbi cu subînțeles = a face anumite aluzii. [Pl. -uri. / < subînțelege, după fr. sous-entendu].

subînțeles a. și n. 1. ceea ce se subînțelege; 2. cugetat, dar nu exprimat.

*subînțelés, -eásă adj. Care se subînțelege (cugetat, dar nu exprimat). S. n., pl. urĭ. Lucru care se subînțelege: o frază cu subînțelesurĭ.

subtînțeles², ~easă a vz subînțeles²

SUBÎNȚELES, -EASĂ adj. (< subînțelege, după fr. sous-entendre – sous-entendu): în sintagmele atribut subînțeles, complement subînțeles, element predicativ suplimentar subînțeles, predicat subînțeles și subiect subînțeles (v.).