STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul, prin dispoziția organului superior. – V. strămuta.

strămutare¹ sf [At: NECULCE, L. 317 / V: (îvr) ~rem~ / Pl: ~tări / E: strămuta¹] 1 Scoatere din locul în care se găsește și așezare în alt loc Si: deplasare (1), mutare, (reg) străpunere (1). 2 (Rar) Transfer. 3 (Înv) Transmitere. 4 (Îvr; uneori urmat de determinări de felul „la ceruri”) Moarte. 5 (Îvr; asr) Mutare. 6 (Jur) Măsură prin care un proces este trimis spre judecată de la o instanță competentă la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul prin hotărârea organului superior. 7 (Îvp) Schimbare (6). 8 (Înv; asr) Schimbare (10). 9 (Mat; îvr) Transformare. 10 (Îvr) Nebunie.

STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta și rezultatul ei. ♦ Trimitere a unui proces de la o instanță la alta de același grad sau de la un organ de urmărire penală la altul. – V. strămuta.

STRĂMUTARE, strămutări, s. f. Acțiunea de a (se) strămuta. 1. Mutare, dislocare. Amîndoi învățătorii și preotul, de douăzeci de ani făceau politica partidului de la guvern. Aveau legături vechi cu oamenii; o strămutare de voturi cerea muncă anevoioasă și tenace. C. PETRESCU, Î. II 142. 2. (În loc. adv.) Fără (de) strămutare = fără putință de schimbare sau de modificare (a unei hotărîri). Acest călugăr... l-a hotărît, fără de strămutare, să se dacă... să se călugărească. GALACTION, O. I 86. Ori că mă va opri, sau că îmi va lăsa voie de a tipări istoria mea, am judecat fără strămutare de a cere ca să mă întorc în Moldova în viitoarea iarnă. KOGĂLNICEANU, S. 105.

strămutare f. 1. bold de înțepat vitele; 2. cracă subțire și fragedă. [Dela strămur = lat. STIMULUS].

stremutare sf vz strămutare¹

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

strămutare s. f., g.-d. art. strămutării; pl. strămutări

STRĂMUTARE s. 1. dislocare. (~ unei populații.) 2. deplasare, mutare, (fam.) trambalare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutație, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

STRĂMUTARE s. v. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, transformare.

STRĂMUTARE s. 1. dislocare. (~ unei populații.) 2. deplasare, mutare. (~ cuiva dintr-un loc în altul.) 3. mutare, mutat, permutare, permutație, strămutat, transfer, transferare. (~ lui cu serviciul la Bacău.)

strămutare s. v. METAMORFOZARE. METAMORFOZĂ. MODIFICARE. PREFACERE. PRESCHIMBARE. SCHIMBARE. TRANSFORMARE.