11 definiții pentru stăpânitor (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.

STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor.

stăpânitor, ~oare [At: NEAGOE, ÎNV. 18/17 / Pl: ~i, ~oare / E: stăpâni + -tor] 1 smf Persoană care posedă (cu titlu de proprietate) un bun material inanimat Si: posesor, proprietar, stăpân (10), (îvr) posesuitor Cf stăpâni (1). 2 smf (Spc) Proprietar de pământ Si: posesor, proprietar, stăpân (11), (îvr) posesuitor. 3 a (Rar) Care stăpânește (1). 4 a Care are calitate de stăpân (1-2, 10-11). 5 a (Îvr; îs) Pronume ~ Pronume posesiv. 6 sm, rar sf Stăpân (14). 7 smf (Spc) Domnitor. 8 smf (Spc) Stăpân (16). 9 smf Stat, populație, popor care domină sau care stăpânește (4) alte state, populații, popoare considerate în raport cu acestea Si: cuceritor (1), ocupant, stăpân (14). 10 smf (Înv; în limbajul bisericesc creștin; adesea ca epitet; de obicei urmat de determinări care îi precizează sensul) Stăpân (26). 11 a (D. persoane, partide politice, clase sociale etc.) Care are rol preponderent, conducător, care domină în societate, în stat. 12 a Care deține puterea. 13 a Care guvernează. 14 a (Rar) Suveran. 15 a Care stăpânește (20).

STĂPÂNITÓR2 ~i înv. Persoană care stăpânește, care domină.~ de țară persoană care guverna o țară; domnitor. /a (se) stăpâni + suf. ~tor

stăpânitor a. și m. care stăpânește: proprietar, Domn.

STĂPÎNITÓR2, -OÁRE, stăpînitori, -oare, s. m. și f. (Astăzi rar) 1. Persoană care guvernează (o țară, un popor); domnitor, conducător. Suveranul meu urmează a socoti legătura de bună prietinie cu marele padișah drept cea mai prețioasă dintre legăturile sale cu stăpînitorii popoarelor lumii. SADOVEANU, Z. C. 278. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. Lupul cu toată prostia, Cîrmuia împărăția Și, ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. ALEXANDRESCU, P. 69. ◊ (Metaforic) Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape, Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. 2. Proprietar, posesor, stăpîn. Nu sînt eu stăpînitorul părăsitelor palate, Al pădurilor deșarte, al puhoaielor umflate? EFTIMIU, Î. 51.

stăpînitór m. Care stăpînește (domn, guvernator, cîrmuitor, proprietar, posesor).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stăpânitor adj. m., s. m., pl. stăpânitori; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoare

stăpânitor adj. m., s. m., pl. stăpânitori; adj. f., s. f. sg. și pl. stăpânitoare

stăpânitór adj. m., s. m., pl. stăpânitóri; f. sg. și pl. stăpânitoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STĂPÂNITÓR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~oare; puterea ~oare.) 2. s. v. domnitor.

STĂPÎNITOR adj., s. 1. adj. dominant. (Clasele ~; puterea ~.) 2. s. cîrmuitor, conducător, domn, domnitor, monarh, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpîn, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocîrmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cîrmaci. (Un ~ hrăpăreț.)

Intrare: stăpânitor (s.m.)
stăpânitor2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stăpânitor
  • stăpânitorul
  • stăpânitoru‑
plural
  • stăpânitori
  • stăpânitorii
genitiv-dativ singular
  • stăpânitor
  • stăpânitorului
plural
  • stăpânitori
  • stăpânitorilor
vocativ singular
  • stăpânitorule
plural
  • stăpânitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stăpânitor, stăpânitorisubstantiv masculin
stăpânitoare, stăpânitoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care domnește într-o țară. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Suveranul meu urmează a socoti legătura de bună prietinie cu marele padișah drept cea mai prețioasă dintre legăturile sale cu stăpînitorii popoarelor lumii. SADOVEANU, Z. C. 278. DLRLC
    • format_quote Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție. NEGRUZZI, S. I 31. DLRLC
    • format_quote Lupul cu toată prostia, Cîrmuia împărăția Și, ca un stăpînitor, Unora le da avere, Altora, pe o părere, Le lua chiar starea lor. ALEXANDRESCU, P. 69. DLRLC
    • format_quote metaforic Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape, Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. DLRLC
  • 2. Posesor, proprietar, stăpân. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu sînt eu stăpînitorul părăsitelor palate, Al pădurilor deșarte, al puhoaielor umflate? EFTIMIU, Î. 51. DLRLC
etimologie:
  • Stăpâni + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.