15 definiții pentru stăpânire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STĂPÂNIRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni.

STĂPÂNIRE, stăpâniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. ◊ Expr. A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. 3. Fig. Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. ◊ Expr. Stăpânire de sine = calm, sânge rece, cumpăt. – V. stăpâni.

stăpânire sf [At: CHEIA ÎN. 75v/20 / Pl: ~ri / E: stăpâni] 1 Dreptul de a folosi, de a dispune de cineva sau de ceva care îi aparține Si: stăpânire (1). 2 Posesiune, deținere efectivă, în baza unui drept recunoscut (sau impus) asupra unui bun material Si: posesiune. 3 (Ccr) Bun material (îndeosebi imobil sau pământ) aflat în deplina posesiune a cuiva Si: proprietate. 4 (Pgn) Avere (4). 5 (Îe) A pune (sau a lua în ori, înv, întru) ~ ceva sau pe cineva A deveni proprietar, stăpân (4-5, 15-16) (prin mijloace abuzive). 6 (Îrg) Proprietar. 7 Deținere sub influența, sub ascultarea, sub autoritatea, sub dominația ori sub administrarea unei țări, a unui teritoriu, a unui oraș, a unei colectivități etc. Si: cârmuire (3), conducere (1), dominare (1), guvernare (1), stăpânire (3), (rar) diriguire, (îvp) oblăduire, (pop) biruire (1), chivernisire (1), (înv) ocârmuire, (îvr) stăpânire (1). 8 (Pex) Domnie (7). 9 (Asr) Ocupație. 10 (Îe) A lua în ~ A ocupa. 11 (Rar; îe) Teritoriu ocupat. 12 (Îvp) Putere. 13 (Înv) Autoritate (4). 14 (Pex) Putere care guvernează un stat Si: cârmuire (3), guvern (1), stăpânire (7). 15 Personaje care reprezintă această putere Si: cârmuire (3), guvern (1), stăpânire (8). 16 Dobândire de cunoștințe (teoretice și practice) temeinice, de procedee, deprinderi etc. într-un domeniu de activitate, într-o meserie etc., pentru a putea lucra cu pricepere, cu îndemânare etc. Si: cunoaștere (1), posedare, știință, (arg) ginire. 17 (Șîs ~ de sine sau înv ~a sineșului) Capacitate de a avea control asupra propriilor porniri, de a nu-și exterioriza, de a nu-și manifesta emoțiile, sentimentele, stările (sufletești) etc. Si: abținere (1), autocontrol (1), autocontrolare, control (9), controlare (2), dominare (1), inhibare, inhibiție, înfrânare, oprire, reținere, (înv) stăpânire (9). 18 Capacitate de a acționa puternic asupra cuiva (impresionându-l, influențându-l, convingându-l) Si: dominare (1), dominație (1), înrâurire, putere. 19 Influență pe care cineva o are asupra cuiva Si: dominare (1), dominație (1), înrâurire, putere. 20 (Îe) A pune (sau, rar, a prinde) ~ (pe, ori, rar, peste ceva sau cineva) ori a lua în ~ ceva sau pe cineva A supune unei influențe, unei presiuni etc. Si: a poseda, a stăpâni (20), a subjuga. 21 (Îae) A urmări fără încetare Si: a poseda, a stăpâni (21), a subjuga. 22 (Îae) A ține sub puterea sa Si: a poseda, a stăpâni (22), a subjuga.

STĂPÂNIRE ~i f. 1) v. A STĂPÂNI și A SE STĂPÂNI.~ de sine reținere de la manifestarea sentimentelor sau a pornirilor; cumpăt. 2) pop. Conducere, autoritate de stat. /v. a (se) stăpâni

stăpânire f. 1. dominațiune: Negru-Vodă întinzându-și stăpânirea BĂLC.; 2. guvern: porunca stăpânirii; 3. posesiune, proprietate: moșia a intrat sub stăpânirea lui.

STĂPÎNIRE, stăpîniri, s. f. Acțiunea de a (se) stăpîni și rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. Umbla vorba că, pe vremuri, stăpînirea satului se întindea peste tot pe unde ajunge acum stăpînirea boierească. GALAN, Z. R. 89. Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line. SADOVEANU, B. 7. ◊ (În construcție cu verbele «a pune», «a lua», «a da», «a avea» etc., cu sensul reieșind din acestea) Am în stăpînire trei poduri ș-o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. V-oi învăța eu să puneți stăpînire pe lucrurile din lume, cornoraților! CREANGĂ, P. 48. Dormeai tu mult și bine Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata Împăratului-Roș, sărutîndu-l cu drag și dîndu-i iar paloșul în stăpînire. id. ib. 279. Răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa vrodată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominație. Pe Tudor din Vladimir l-au tăiat – în bucăți l-au tăiat... Tudor a pierit. Mai greu ca înainte a apăsat stăpînirea boierească norodul. STANCU, D. 9. V-am spus, cum mi se pare, de nu-ți fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. Dar, fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat sub stăpînirea lui. ALEXANDRESCU, M. 331. ◊ (Poetic) Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci... Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate, Cînd plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! EMINESCU, O. I 130. ◊ Expr. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a pierde») Stăpînire de sine = calm, sînge rece, cumpăt. Oamenii se întorceau ca să-l vadă. Le zîmbea tuturor sfidător și stînjenit. Simțea că-l ghiciseră și-și pierdea stăpînirea de sine. DUMITRIU, N. 178. Niciodată nu i se mai întîmplase să-și piardă stăpînirea de sine. Lupta să-și învingă slăbiciunea. BART, F. 253. A avea stăpînire asupra cuiva = a avea autoritate, putere asupra cuiva; a domina, a conduce pe cineva. Nic-a lui Costache cel răgușit, balcîz și răutăcios nu mai avea stăpînire asupra mea. CREANGĂ, A. 7. ♦ (Concretizat, rar) Țară, regiune aflată sub guvernarea cuiva. Ați putut să călcați... Puternica-mi stăpînire? TEODORESCU P. P. 103. 3. (Astăzi rar) Putere, autoritate de stat; persoană care reprezintă această autoritate. Doar n-o fi stînd de patru zile atîta norod, în ploaie, pentru salcia asta!... Dacă-mi spunea mie stăpînirea, o duceam singur la conac, încă de acum o săptămînă. GALAN, Z. R. 92. Mîniați de-a binele, cei doi reprezentanți ai stăpînirii luară cîte un toc și cîte o testea de hîrtie și începură să scrie, în două exemplare, cuvenitul proces-verbal. STĂNOIU, C. I. 105. Am aflat din izvor sigur că stăpînirea are nevoie de el ca să zidească un spital. ALECSANDRI, T. 769. Armata primea de la stăpînire leafă, hrană și veștminte. BĂLCESCU, O. I 15.

stăpîníre f. Dominațiune: stăpînirea luĭ Mircea asupra Dobrogiĭ. Guvern: porunca stăpîniriĭ. Proprietate, posesiune: în (saŭ supt) stăpînirea mea, a lua în stăpînire.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stăpânire s. f., g.-d. art. stăpânirii; pl. stăpâniri

stăpânire s. f., g.-d. art. stăpânirii; pl. stăpâniri

stăpânire s. f., g.-d. art. stăpânirii; pl. stăpâniri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STĂPÂNIRE s. v. autoritate, influență, înrîurire, putere, stat, țară.

STĂPÂNIRE s. 1. v. posedare. 2. v. proprietate. 3. v. posesiune. 4. v. cârmuire. 5. (concr.) cârmuire, guvern. (Ce zice ~?) 6. autoritate. 7. ocupație. (Dacia sub ~ romană.) 8. v. dominație. 9. v. cunoaștere. 10. cunoaștere, posedare. (~ mai multor limbi străine.) 11. v. abținere. 12. v. cumpăt. 13. reținere. (Arată multă ~.)

STĂPÎNIRE s. 1. deținere, posedare, posesiune. (~ unui bun material.) 2. posesiune, proprietate. (Hrisov de ~.) 3. posesiune, (fig.) mînă. (Are în ~ documentele...) 4. cîrmuire. conducere, diriguire, domnie, guvernare, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocîrmuire, purtare, purtat, stăpînie, vlădicie, (fig.) cîrmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 5. (concr.) cîrmuire, guvern. (Ce zice ~?) 6. autoritate, dominare, dominație, hegemonie, putere, supremație, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~ asupra...) 7. ocupație. (Dacia sub ~ romană.) 8. dominație, domnie, putere. (~ banului.) 9. cunoaștere, pricepere. (~ mai multor meserii.) 10. cunoaștere, posedare. (~ mai multor limbi străine.) 11. abținere, înfrînare, reținere. (~ de la ceva.) 12. calm, cumpăt, fire, (înv.) stăpînie, (fig.) sînge rece, (rar fig.) răceală. (Te rog să nu-ți pierzi ~.) 13. reținere. (Arată multă ~.)

stăpînire s. v. AUTORITATE. INFLUENȚĂ. ÎNRÎURIRE. PUTERE. STAT. ȚARĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

STĂPÎNIRE DE SINE. Subst. Stăpînire de sine, stăpînire (fig.), sînge rece, imperturbabilitate (rar); calm; prezență de spirit. Cumpăt, cumpătare, cumpăneală, cumpănire; echilibru (fig.), echilibrare (fig.), ponderație (rar), moderație, sobrietate, măsură, tact. Reținere, abținere, abstinență, abstențiune (rar), înfrînare (fig.), strunire (fig.); autocontrol. Răbdare, paciență (livr.). Adj. Stăpîn pe sine, stăpînit, cu stăpînire de sine, cu sînge rece, imperturbabil, calm, liniștit, potolit; cu prezență de spirit. Cumpătat, cumpănit, socotit, calculat, chibzuit, cu măsură, măsurat; echilibrat (fig.), ponderat, moderat; sobru, așezat, ordonat. Reținut, reticent, rezervat; abstinent. Răbdător, pacient (livr.). Vb. A se stăpîni (fig.), a avea stăpînire de sine, a-și păstra stăpînirea de sine, a-și păstra sîngele rece, a-și păstra calmul, a-și păstra (a nu-și pierde) cumpătul, a-și ține firea, a nu se pierde cu firea, a avea prezență de spirit. A se reține (fig.); a se abține, a se domina, a se înfrîna (fig.), a se struni (fig.); a se cumpăni; a se cumpăta (rar), a se echilibra, a se pondera, a se tempera, a se potoli, a se modera. A avea răbdare, a răbda. Adv. Cu stăpînire de sine, cu calm, cu sînge rece, cu cumpătare. V. ascetism, calm, comportare, disciplină, fermitate, renunțare, severitate, siguranță, temperament.

Intrare: stăpânire
stăpânire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stăpânire
  • stăpânirea
plural
  • stăpâniri
  • stăpânirile
genitiv-dativ singular
  • stăpâniri
  • stăpânirii
plural
  • stăpâniri
  • stăpânirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stăpânire, stăpânirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) stăpâni și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: nestăpânire
    • 1.1. Posesiune, proprietate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Umbla vorba că, pe vremuri, stăpînirea satului se întindea peste tot pe unde ajunge acum stăpînirea boierească. GALAN, Z. R. 89. DLRLC
      • format_quote Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line. SADOVEANU, B. 7. DLRLC
      • format_quote Am în stăpînire trei poduri ș-o fîntînă. SADOVEANU, O. VII 270. DLRLC
      • format_quote V-oi învăța eu să puneți stăpînire pe lucrurile din lume, cornoraților! CREANGĂ, P. 48. DLRLC
      • format_quote Dormeai tu mult și bine Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata Împăratului-Roș, sărutîndu-l cu drag și dîndu-i iar paloșul în stăpînire. CREANGĂ, P. 279. DLRLC
      • format_quote Răposatu tată-meu mi-a lăsat cu limbă de moarte că, de-a fi să-mi vînd casa vrodată, să-mi păstrez în stăpînire cuiu ist mare din părete. ALECSANDRI, T. I 320. DLRLC
    • 1.2. Conducere, dominație, domnie, guvernare, suveranitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe Tudor din Vladimir l-au tăiat – în bucăți l-au tăiat... Tudor a pierit. Mai greu ca înainte a apăsat stăpînirea boierească norodul. STANCU, D. 9. DLRLC
      • format_quote V-am spus, cum mi se pare, de nu-ți fi uitat, Că lupul se-ntîmplase s-ajungă împărat. Dar, fiindcă v-am spus-o, voi încă să vă spui Ceea ce s-a urmat sub stăpînirea lui. ALEXANDRESCU, M. 331. DLRLC
      • format_quote poetic Lună tu, stăpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci... Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate, Cînd plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! EMINESCU, O. I 130. DLRLC
      • 1.2.1. concretizat rar Țară, regiune aflată sub guvernarea cuiva. DLRLC
        • format_quote Ați putut să călcați... Puternica-mi stăpînire? TEODORESCU P. P. 103. DLRLC
      • 1.2.2. Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezintă această autoritate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Doar n-o fi stînd de patru zile atîta norod, în ploaie, pentru salcia asta!... Dacă-mi spunea mie stăpînirea, o duceam singur la conac, încă de acum o săptămînă. GALAN, Z. R. 92. DLRLC
        • format_quote Mîniați de-a binele, cei doi reprezentanți ai stăpînirii luară cîte un toc și cîte o testea de hîrtie și începură să scrie, în două exemplare, cuvenitul proces-verbal. STĂNOIU, C. I. 105. DLRLC
        • format_quote Am aflat din izvor sigur că stăpînirea are nevoie de el ca să zidească un spital. ALECSANDRI, T. 769. DLRLC
        • format_quote Armata primea de la stăpînire leafă, hrană și veștminte. BĂLCESCU, O. I 15. DLRLC
      • chat_bubble A avea stăpânire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Nic-a lui Costache cel răgușit, balcîz și răutăcios nu mai avea stăpînire asupra mea. CREANGĂ, A. 7. DLRLC
    • 1.3. figurat Înfrânare, dominare a propriilor porniri, sentimente etc. DEX '09 DEX '98
      sinonime: înfrânare
      • chat_bubble Stăpânire de sine = sânge rece. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Oamenii se întorceau ca să-l vadă. Le zîmbea tuturor sfidător și stînjenit. Simțea că-l ghiciseră și-și pierdea stăpînirea de sine. DUMITRIU, N. 178. DLRLC
        • format_quote Niciodată nu i se mai întîmplase să-și piardă stăpînirea de sine. Lupta să-și învingă slăbiciunea. BART, F. 253. DLRLC
etimologie:
  • vezi stăpâni DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.