16 definiții pentru spoi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

SPOÍ, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc. a se ciopli. 3. A unge (pe deasupra). ♦ (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

SPOÍ, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A vărui. Nimănui nu i-a ajuns varul să spoiască în întregime casa. STANCU, D. 217. ◊ Refl. pas. Au ales bordeiul pentru oameni, au chibzuit întrebuințarea bordeielor celorlalte. Mai nădăjduiau în șase săptămîni de vreme frumoasă. Se puteau spoi pereții. SADOVEANU, P. M. 13. ♦ A mînji. O să-ți spoiesc la noapte poarta cu păcură. – Spoiește-o, dacă ai poftă să te ciomăgească taica. STANCU, D. 79. Erai pus să fierbi scrobeală în curte, cu grijă să nu iasă nici subțire, nici groasă... Dacă greșeai, lucrătoarele și lucrătorii te spoiau cu pensula pe nas și te certau. PAS, Z. I 270. Vornicul... își spoiește fața cu cărbune. SEVASTOS, N. 333. 2. A acoperi cu un strat subțire de metal (care nu coclește). V. polei, sufla. După ce s-a dus a doua zi zmeul de acasă, ea ia vătraiul acela și... îl spoiește cu aur. SBIERA, P. 63. ♦ Refl. Fig. A-și însuși (în mod superficial) maniere civilizate. Mi-am pus în gind să fug chiar astăzi în capitală, ca să mă mai spoiesc în lumea cea mare. ALECSANDRI, T. I 346. 3. A unge. Uleie cu albine ține două-trei... să aibă miere în casă pentru spoit... colacii. STANCU, D. 89. 4. (Peiorativ) A sulimeni, a farda. Halal de tine dacă vei ști Să-ți spoiești bine fruntea, obrazu. ALECSANDRI, T. I 118.

A SPOÍ ~iésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a polei; a sufla; a metaliza. ~ cu cositor. 2) rar A acoperi cu (un strat subțire de) var; a vărui. 3) (corpuri) A unge pe deasupra cu ou sau cu grăsime (pentru înfrumusețare). 4) iron. A da cu fard; a farda; a sulimeni. /<sl. supojiti

A SE SPOÍ mă ~iésc intranz. (despre persoane) A-și însuși unele elemente superficiale de cultură. /<sl. supojiti

spoì v. 1. a da cu var; 2. a acoperi vasele de aramă cu o pătură subțire de cositor (spre a le feri de cocleală); 3. a se drege pe obraz: femeile își spoesc fața cu alb, cu roșu. [Slav. SPOITI].

spoĭésc v. tr. (vsl. spoitĭ, sŭpoitĭ,a lipi metalele). Acoper vasele de aramă cu un strat de cositor ca să nu cotlească (în Munt. și cositoresc, în Olt și costoresc). Văruĭesc, acoper cu un strat de var: a spoĭ părețiĭ. V. refl. Iron. Mă sulemnesc: nu te maĭ spoĭ atîta!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spoí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 să spoiáscă

spoí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiésc, imperf. 3 sg. spoiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spoiáscă

spoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiesc, conj. spoiască)

spoesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPOÍ vb. 1. v. vărui. 2. v. cositori.

SPOÍ vb. v. arginta, auri, farda, lipi, machia, murui, polei, sufla, vopsi.

SPOI vb. 1. a vărui, (pop.) a unge, (înv. și reg.) a tencui, (reg.) a mînji, (prin Transilv.) a meseli. (A ~ pereții camerei.) 2. a cositori. (A ~ un vas de aramă.)

spoi vb. v. ARGINTA. AURI. FARDA. LIPI. MACHIA. MURUI. POLEI. SUFLA. VOPSI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spoí (-oésc, -ít), vb.1. A vărui, a da cu var pereții. – 2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. – 3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. – 4. (Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. – 5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb. spojiti „a cositori”. – Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență); spoi, s. n. (fard, pictură); spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală); spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata); spoitoreasă, s. f. (chivuță).

Intrare: spoi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spoi
  • spoire
  • spoit
  • spoitu‑
  • spoind
  • spoindu‑
singular plural
  • spoiește
  • spoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spoiesc
(să)
  • spoiesc
  • spoiam
  • spoii
  • spoisem
a II-a (tu)
  • spoiești
(să)
  • spoiești
  • spoiai
  • spoiși
  • spoiseși
a III-a (el, ea)
  • spoiește
(să)
  • spoiască
  • spoia
  • spoi
  • spoise
plural I (noi)
  • spoim
(să)
  • spoim
  • spoiam
  • spoirăm
  • spoiserăm
  • spoisem
a II-a (voi)
  • spoiți
(să)
  • spoiți
  • spoiați
  • spoirăți
  • spoiserăți
  • spoiseți
a III-a (ei, ele)
  • spoiesc
(să)
  • spoiască
  • spoiau
  • spoi
  • spoiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)