38 de definiții pentru spin


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPIN1, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini1 (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin1 (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

SPIN2, spini, s. m. (Fiz.) Moment cinetic propriu electronului sau oricărei alte particule elementare. – Din engl., fr. spin.

SPIN2, spini, s. m. (Fiz.) Moment cinetic propriu electronului sau oricărei alte particule elementare. – Din engl., fr. spin.

SPIN1, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca pe un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini1 (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin1 (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar1. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spíne (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

SPIN s.m. (Fiz.) Impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor. [< engl., fr. spin, cf. engl. spinning moment – moment de rotire < spin – a roti].

SPIN1 s. m. (fiz.) impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor. (< engl., fr. spin)

SPIN2 (I) - elem. „spin, ghimpe”. (< fr. spin/i/-, cf. lat. spina)

spin s. m. (fiz.) ◊ „Particule al căror spin se măsoară cu numere întregi, 0, 1, 2 [...] se numesc «bozoni» și au proprietatea că pot să se suprapună oricâte în aceeași stare.” Cont. 12 I 79 p. 5. ◊ „Spin (momentul cinetic intern) [...] Particulele având valori fracționare ale spinului (numite fermioni) se distribuie astfel încât să nu existe două într-o aceeași stare energetică, pe când particulele cu spinul întreg (numite bozoni) pot exista oricâte în aceeași stare.” Cont. 27 IV 79 p. 7; v. și spion (1965), supergravitațional, superparticulă (din engl., fr. spin; LTR, DF; DEX, DN3)

SPIN ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele și pe fructele unor plante; ghimpe. * Cunună de ~i suferință neîntreruptă; chin. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe niște) ~i a nu avea liniște; a fi nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată și ghimpoasă, cu frunze adânc crestate și cu flori roșii sau albe, dispuse în inflorescențe. 3) pop. Orice plantă erbacee, care are asemenea prelungiri înțepătoare. 4) Vârful cârligului de undiță. /<lat. spinus, ~a

spin m. 1. partea înțepătoare a unei plante: nu e trandafir fără spini; 2. arbust ghimpos ce face porumbe: oare în țară nu crește decât spin? AL.; spin muscălesc, Bot. holeră; 3. fig. ceva aspru, dureros: plină de spin e calea binelui; a ședea pe spini, a fi foarte nerăbdător. [Lat. SPINA].

spin m. (lat. spinus, spina, it. spina, pv. sp. espina, fr. épine, pg. espinha). Ghimpe. Plantă cu ghimpĭ (scaĭ, ciulinĭ, holeră): un loc plin de spini și mărăcinĭ. Spin muscălesc (rar), holeră. Fig. Plin de spinĭ, spinos; greŭ, aspru: calea bineluĭ e plină de spinĭ. A ședea ca pe spinĭ (orĭ ghimpĭ), a fi foarte nerăbdător.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spin (bot., tehn., fiz.) s. m., pl. spini

spin-muscălésc (plantă) s. m.

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, mărăcine, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~i; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 2. v. mărăcine. 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) cătină, crăpușnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) știft, cui cilindric.

SPIN s. v. așchie, ciulin, holeră, porumbar, porumbel, scaiul-dracului, țeapă, țepușă.

SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, mărăcine, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 2. (BOT.) mărăcine, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) cătină, crăpușnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) știft, cui cilindric.

spin s. v. AȘCHIE. CIULIN. HOLERĂ. PORUMBAR. PORUMBEL. SCAIUL-DRACULUI. ȚEAPĂ. ȚEPUȘĂ.

SPIN-DE-MÚCEDĂ s. v. scai-albastru, scai-vânăt.

SPINUL-ASÍNULUI s. v. păliur.

spin-alb s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

spin-albastru s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

spin-de-mucedă s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

spinele-cerbului s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

spinul-asinului s. v. PĂLIUR.[1]

  1. În original, cuv. fără accent. — LauraGellner

spinul-lui-Hristos s. v. PĂLIUR.

spinul-Sfintei-Marii s. v. ARMURAR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spin (-ni), s. m.1. Ghimpe. – 2. Țepușă, așchie. – 3. Ciulin (Carduus acanthoides, C. Kerneri, C. nutans). – 4. Plante spinoase (Prunus spinosa, Xanthium spinosa, Eryngium planum, E. campestre). – Mr. schin, megl. spin. Lat. spῑnus (Pușcariu 1619; REW 8155), cf. it. spino, prov. espin, sp. espino, port. espinho.Der. spinărie, s. f. (desiș de spini); spinet (var. spiniș), s. n. (loc cu spini); spinos, adj. (cu spini); înspina, vb. (a înțepa, a împunge cu un spin); spinui, vb. (a îngrădi cu gard de spini); spinuță, s. f. (bănică, Phyteuma orbiculare, P. Wagneri); schinel, s. m. (plantă, Cnicus benedictus).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Rhamnus catharticus L. « Spinul cerbului ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi-gălbui (4 sepale, 4 petale mici, 4 stamine) dispuse 2-5 în fascicule. Frunze verzi, ceva mai deschise pe partea inferioară, ovat-eliptice, margini fin-dințate, glabre, subțiri, cu 3-5 perechi de nervuri, pețiol cca 3 cm lungime. Arbust cu ramuri opuse, terminate într-un spin; 2-6 m înălțime. Scoarță maro-închis. Fructe, drupe sferice, negre.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit; a fi nerăbdător.

a sta ca un spin în coasta / în inima / în ochii cuiva expr. a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.

Intrare: spin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spin
  • spinul
  • spinu‑
plural
  • spini
  • spinii
genitiv-dativ singular
  • spin
  • spinului
plural
  • spini
  • spinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)