SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

SPIN¹, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) spini = a fi neliniștit, nerăbdător. A fi (sau a sta) ca pe un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini¹ (I 1). ♦ Spec. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasă și ramificată, cu frunze dințate și spinoase și cu flori roșii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în formă de spin¹ (I 1) a cârligului de undiță, situată în vârful acestuia. 2. Știft. – Lat. spinus „prun sălbatic”.

SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spíne (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

SPIN s.m. (Fiz.) Impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor. [< engl., fr. spin, cf. engl. spinning moment – moment de rotire < spin – a roti].

SPIN¹ s. m. (fiz.) impuls propriu de învârtire al particulelor elementare și al cuantelor. (< engl., fr. spin)

SPIN² (I) - elem. „spin, ghimpe”. (< fr. spin/i/-, cf. lat. spina)

spin s. m. (fiz.) ◊ „Particule al căror spin se măsoară cu numere întregi, 0, 1, 2 [...] se numesc «bozoni» și au proprietatea că pot să se suprapună oricâte în aceeași stare.” Cont. 12 I 79 p. 5. ◊ „Spin (momentul cinetic intern) [...] Particulele având valori fracționare ale spinului (numite fermioni) se distribuie astfel încât să nu existe două într-o aceeași stare energetică, pe când particulele cu spinul întreg (numite bozoni) pot exista oricâte în aceeași stare.” Cont. 27 IV 79 p. 7; v. și spion (1965), supergravitațional, superparticulă (din engl., fr. spin; LTR, DF; DEX, DN3)

SPIN ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele și pe fructele unor plante; ghimpe. * Cunună de ~i suferință neîntreruptă; chin. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe niște) ~i a nu avea liniște; a fi nerăbdător. A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, ramificată și ghimpoasă, cu frunze adânc crestate și cu flori roșii sau albe, dispuse în inflorescențe. 3) pop. Orice plantă erbacee, care are asemenea prelungiri înțepătoare. 4) Vârful cârligului de undiță. /<lat. spinus, ~a

spin m. 1. partea înțepătoare a unei plante: nu e trandafir fără spini; 2. arbust ghimpos ce face porumbe: oare în țară nu crește decât spin? AL.; spin muscălesc, Bot. holeră; 3. fig. ceva aspru, dureros: plină de spin e calea binelui; a ședea pe spini, a fi foarte nerăbdător. [Lat. SPINA].

spin m. (lat. spinus, spina, it. spina, pv. sp. espina, fr. épine, pg. espinha). Ghimpe. Plantă cu ghimpĭ (scaĭ, ciulinĭ, holeră): un loc plin de spini și mărăcinĭ. Spin muscălesc (rar), holeră. Fig. Plin de spinĭ, spinos; greŭ, aspru: calea bineluĭ e plină de spinĭ. A ședea ca pe spinĭ (orĭ ghimpĭ), a fi foarte nerăbdător.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.

spin s. m., pl. spini

spin (bot., tehn., fiz.) s. m., pl. spini

spin

spin, -ni.

spin-muscălésc (plantă) s. m.

!spínul-cérbului (plantă) s. m. art.

spin-muscălésc s. m.

spínul-cérbului s. m.

SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, mărăcine, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~i; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 2. v. mărăcine. 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) cătină, crăpușnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) știft, cui cilindric.

SPIN s. v. așchie, ciulin, holeră, porumbar, porumbel, scaiul-dracului, țeapă, țepușă.

SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, mărăcine, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 2. (BOT.) mărăcine, (înv.) rug. (Mătură de ~i.) 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) cătină, crăpușnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) știft, cui cilindric.

spin s. v. AȘCHIE. CIULIN. HOLERĂ. PORUMBAR. PORUMBEL. SCAIUL-DRACULUI. ȚEAPĂ. ȚEPUȘĂ.

SPIN-DE-MÚCEDĂ s. v. scai-albastru, scai-vânăt.

SPINUL-ASÍNULUI s. v. păliur.

spin-alb s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

spin-albastru s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

spin-de-mucedă s. v. SCAI-ALBASTRU. SCAI-VÎNĂT.

spinele-cerbului s. v. PĂRUL-CIUTEI. SALBĂ-MOALE. VERIGAR.

spinul-asinului s. v. PĂLIUR.^[1]

spinul-lui-Hristos s. v. PĂLIUR.

spinul-Sfintei-Marii s. v. ARMURAR.

spin (-ni), s. m. – 1. Ghimpe. – 2. Țepușă, așchie. – 3. Ciulin (Carduus acanthoides, C. Kerneri, C. nutans). – 4. Plante spinoase (Prunus spinosa, Xanthium spinosa, Eryngium planum, E. campestre). – Mr. schin, megl. spin. Lat. spῑnus (Pușcariu 1619; REW 8155), cf. it. spino, prov. espin, sp. espino, port. espinho. – Der. spinărie, s. f. (desiș de spini); spinet (var. spiniș), s. n. (loc cu spini); spinos, adj. (cu spini); înspina, vb. (a înțepa, a împunge cu un spin); spinui, vb. (a îngrădi cu gard de spini); spinuță, s. f. (bănică, Phyteuma orbiculare, P. Wagneri); schinel, s. m. (plantă, Cnicus benedictus).

Rhamnus catharticus L. « Spinul cerbului ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori verzi-gălbui (4 sepale, 4 petale mici, 4 stamine) dispuse 2-5 în fascicule. Frunze verzi, ceva mai deschise pe partea inferioară, ovat-eliptice, margini fin-dințate, glabre, subțiri, cu 3-5 perechi de nervuri, pețiol cca 3 cm lungime. Arbust cu ramuri opuse, terminate într-un spin; 2-6 m înălțime. Scoarță maro-închis. Fructe, drupe sferice, negre.

a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit; a fi nerăbdător.

a sta ca un spin în coasta / în inima / în ochii cuiva expr. a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.