spasm [At: MEȘT. DOFT. I 34^v/19 / V: (înv) ~asmos, ~azm, ~azmos, (reg) ~ă sf / Pl: ~e, ~uri, (îvr) ~i sm / E: fr spasme, ngr σπασμός] 1 sn Contracție involuntară, bruscă și puternică a unuia sau a mai multor mușchi, provocată de iritația unor terminații nervoase sau de leziunea centrilor nervoși Si: convulsie (1), (înv) săltătoarea, strânsoare Vz crispare, tremur. 2 sn (Îvr; îs) Spazmul cel mare Tetanos. 3 sn Scuturătură (7). 4 sf (Mtp; îf ~ă) Numele unor boli (mai ales la copii) cu manifestări diverse, grave, considerate a fi provocate de samcă Si: (pop) samcă. 5 sf (Reg; îf ~ă) Epilepsie (1).

SPASM, spasme, s. n. Contracție bruscă și involuntară (adesea violentă) a unui mușchi sau a unui nerv; convulsie. V. crampă. Avea un spasm de plîns, pe care-l înghiți îndată. SADOVEANU, B. 79. Adormeam cînd și cînd, adese deșteptat de cîte un spasm sau de cîte un vis rău. BOLINTINEANU, O. 362. Nenorocitul domn se zvîrcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură. NEGRUZZI, S. I. 165. ♦ Grimasă. Gura, cu buzele cărnoase, era strînsă într-un spasm dureros, tremurător. REBREANU, P. S. 14. – Pl. și: spasmuri (HOGAȘ, DR. II 136, VLAHUȚĂ, O. A. 162).

SPASM s.n. 1. Contracție bruscă a unui mușchi sau a unui nerv; convulsie. 2. Grimasă. // (În forma spasmo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „spasm”, „(referitor la) spasme”, „spasmodic”. // (-spasm) Element secund de compunere savantă cu semnificația „convulsiv”, „spasm”. [Pl. -me, -muri. / < fr. spasme, cf. gr. spasmos – contracție].

SPASM s. n. contracție bruscă și involuntară a unui mușchi sau a unui nerv; convulsie. (< fr. spasme)

spasm s. n., pl. spásme/spásmuri

spasm, -muri.

SPASM s. (MED.) 1. v. convulsie. 2. v. colică.

SPASM s. (MED.) 1. convulsie, (înv.) săltătoare, strînsoare. (~ la epileptici.) 2. colică, crampă, (reg.) apucat, apucătură, matrinchină, matrice, strîns, strînsoare, strînsură, vătămătură. (~ biliar.)