6 definiții pentru sinecdocă

SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.

sinecdócă s. f., g.-d. art. sinecdócei; pl. sinecdóce

SINECDÓCĂ s.f. Figură de stil care constă în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt folosindu-se partea pentru întreg, întregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].

SINÉCDOCĂ s. f. figură de stil constând în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt, folosindu-se partea pentru întreg, genul pentru specie, singularul pentru plural și invers, materia din care e făcut un lucru pentru lucrul însuși. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)

SINECDÓCĂ ~ce f. Figură de stil care constă în extinderea sau restrângerea sensului unui cuvânt, substituindu-se denumirea întregului cu denumirea unei părți a acestuia și invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque

*sinécdocă f., pl. e și ĭ (vgr. synekdohé. V. coledoc). Ret. O figură pin care se ĭa partea în loc de întreg, particularu îld. general, materia îld. obiectu fabricat și invers: a plăti un franc de căcĭulă (de persoană), fugar îld. cal, Turcu îld. Turciĭ, sticlă îld. garafă. — Și -ócă (după fr.).

Intrare: sinecdocă
sinecdocă substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sinecdo sinecdoca
plural sinecdoce sinecdocele
genitiv-dativ singular sinecdoce sinecdocei
plural sinecdoce sinecdocelor
vocativ singular
plural