15 definiții pentru simbolism

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SIMBOLISM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme.

simbolism sn [At: HASDEU, I. C. I, 164 / Pl: ? / E: fr symbolisme] 1 Sistem de simboluri (2). 2 Reprezentare prin simboluri (2). 3 (Spc) Totalitate a simbolurilor (2) proprii unei religii. 4 Reprezentare a dogmelor, a conceptelor religioase prin simboluri (2). 5 Ramură a teologiei care expune și explică simbolismul (4). 6 Curent programatic în literatura și arta mondială, constituit la sfârșitul secolului XIX, care atribuie fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare calitatea de a fi exprimat și descifrat prin simboluri (2). 7 Mod de exprimare și de manifestare propriu simbolismului (6). 8 (Îs) ~ fonetic Capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea. 9 (Îas) Legătura dintre sunete sau un grup de sunete și o anumită idee sau impresie.

SIMBOLISM s. n. 1. Sistem de simboluri (1), reprezentare prin simboluri. ♦ Spec. Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri (1). 2. Curent programatic în literatura și arta universală, constituit la sfârșitul secolului XIX, potrivit căruia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. ◊ Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. – Din fr. symbolisme.

SIMBOLISM s. n. 1. Mișcare literară care a împins pînă la ultima limită principiul autonomiei artei (renunțînd în poezie la orice conținut logic și tematic, la narațiune și la descriere), a îndreptat inspirația spre adîncurile nediferențiate ale vieții sufletești și a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii morale, eliberînd în aceleași timp versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutînd, prin melodie și armonie verbală, să-l apropie de muzică. 2. Curent filozofic idealist, după care legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la lucrul reprezentat de acesta, toată gîndirea reducîndu-se la cunoașterea simbolurilor realității.

SIMBOLISM s.n. 1. Curent în arta și literatura universală, de la sfîrșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii morale, eliberînd totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutînd prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. ♦ (În artele plastice) Practicarea unei arte ideiste și sintetiste în spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvînt de a sugera sau a întări noțiunea pe care o desemnează. 3. Curent filozofic idealist potrivit căruia legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gîndirea reducîndu-se doar la cunoașterea simbolurilor realității. [< fr. symbolisme].

SIMBOLISM s. n. 1. sistem de simboluri destinate a interpreta fapte sau a exprima credințe. 2. curent în literatură și artă, de proveniență franceză, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii spirituale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. 2. ~ fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea. (< fr. symbolisme)

SIMBOLISM n. (la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX) Curent în literatură și artă, care căuta să sugereze, prin valoarea muzicală și simbolică a cuvintelor, nuanțele cele mai subtile ale vieții interioare. /<fr. symbolisme

simbolism n. 1. totalitatea simboalelor proprii unei religiuni; 2. știință care expune și explică aceste simboale; 3. curent poetic în Franța pela finele secolului al XIX-lea, care, prin reacțiune în contra artei parnasienilor, a căutat să exprime tainicile raporturi ale lucrurilor cu sufletul nostru. Un curent simbolist s’a ivit și la noi la începutul secolului al XX-lea ca o reacțiune în contra poporanismului (v. această vorbă).

*simbolízm n., pl. e (d. simbol). Sistema simbolelor destinate a aduce aminte faptele saŭ a exprima credințele. O pornire a unor poețĭ care, pin acțiune contra parnasienilor, caută să reprezinte lucrurile numaĭ pin ideĭ simbolice ca să provoace anumite stărĭ sufleteștĭ și care, de aceĭa, se mișcă de multe orĭ în sfera viziunilor și visurilor și atribue mare valoare sunetuluĭ cuvintelor (Reprezentanțĭ principalĭ în Francia: Villiers de l’Isle-Adam, Verlaine, Mallarmé, Moréas, Regnier, Maeterlinck, Viélé-Griffin; în Germania maĭ ales: Hofmannsthal, Dörmann ș.a. și, în parte, și Dehmel).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Simbolism (< fr. symbolisme) Curent literar-artistic de mare amploare, care a impus o nouă înțelegere a poeziei și artei și care își are începuturile de afirmare în Franța pe la finele secolului al XlX-lea, ca o reacție antinaturalistă și antiparnasiană. Denumirea de simbolism a acestui curent i-a fost dată de poetul Jean Moréas, în 1885, înlocuind o mai veche și nepotrivită denumire, aceea de decadentism. Fără să aibă un program precis formulat, doctrina simbolistă se găsește, în germene, exprimată în poemul Corespondențe al lui Baudelaire, care consideră existența reală ca învelișul exterior, o mască simbolică a unei alte realități, în care toate se confundă și-și corespund: Parfum, culoare, sunet, se-ngînă și-și răspund... Poezia simbolistă se caracterizează mai ales prin faptul că evocă și sugerează printr-o serie de mijloace ca: muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strîns legate de tonul emoțional și realizată prin cadență, ritm lăuntric, repetiții, refrene, armonii etc. („Muzică înainte de toate”, spune P. Verlaine în a sa Artă poetică); folosirea simbolurilor, nu însă a celor cunoscute, tradiționale, ci simboluri noi, inventate de fantezia poetului; preferința pentru imagini vagi, fluide, fără contur, unui limbaj cu multe resurse sugestive; cultivarea, cu predilecție, a versului liber. Meritul simbolismului este de a fi pus în locul exprimării discursive, al descripției precise și prozaice, exprimarea emoției pe calea sugestiei muzicale și prin mijlocirea simbolurilor. La noi, primul teoretician al simbolismului este Al. Macedonslri (Poezia viitorului). De asemenea, E. Lovinescu vede în simbolism adîncirea lirismului în subconștient, prin exprimarea, pe cale mai mult de sugestie, a fondului muzical al sufletului omenesc. Poeți mai reprezentativi ai simbolismului nostru sînt: Tr. Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ștefan Petică, Ion Minulescu, G. Bacovia, M. Cruceanu ș.a. Elemente simboliste se pot întîlni și la: T. Arghezi, I. Pillat, Demostene Botez, Adrian Maniu ș.a.

SIMBOLISM FONETIC s. n. + adj. (< fr. symbolisme phonétique): considerarea unor sunete ca reprezentând anumite valori, ca de exemplu onomatopeele.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SIMBOLÍSM (< fr.) s. n. 1. Curent literar apărut în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene. Anunțat prin unele laturi ale romantismului târziu (Novalis, Tieck, E. A. Poe, Gérard de Nerval), dar mai ales prin poezia lui Baudelaire, s. a apărut ca o reacție față de tendințele pozitiviste, de scientismul naturalist și de „obiectivismul” parnasienilor. Considerând lumea reală drept un ansamblu de simboluri, senzațiile nefiind decât semne ale ideilor în sens platonician, poetul simbolist caută să interpreteze semnificațiile profunde ale lumii intuind în corelațiile acestor semnificații unitatea ideală a Universului. De aici interesul pentru poezia sinestezică a „corespondențelor”. Cultivând valențele muzicale ale cuvântului, virtualitățile sale incantatorii și sugestive, orchestrația savantă a versificației, s. a investigat zone tematice noi, specifice (orașul tentacular, taverna, spleenul și nevrozele, nostalgia plecărilor, melancoliile autumnale etc.). Mișcare artistică complexă, neomogenă, s. a înglobat tendințe și grupări diverse, de la poeții „blestemați” (Rimbaud, Corbière, Mallarmé, Verlaine), care au premers de fapt constituirea curentului, până la grupul simbolist propriu-zis (G. Kahn. Viélé-Griffin, Stuart Merill) și la „instrumentalismul” lui René Ghil. În celelalte țări europene, s. a cunoscut trăsăturile distincte, condiționate de tradițiile literaturilor naționale, fiind reprezentat, printre alții, de Verhaeren, Rodenbach, Swinburne, T. S. Elliot, Yeats, Rilke, Trakl, Block, Esenin, Briusov, Rubén Dario, M. Machado y Ruiz, Ungaretti, Montale. În literatura română s. a fost anunțat de creația lui Macedonski (care l-a și teoretizat) și de revista și cenaclul său „Literatorul”. După 1900, s. s-a dezvoltat în climatul literar posteminescian și ca o reacție antisămănătoristă, fiind susținut teoretic îndeosebi de Ov. Densusianu. S. românesc a cultivat ca motive predilecte tristețea orașului provincial, dorința evadării în necunoscut, lumea circului, compasiunea pentru dezmoșteniții vieții etc. și a îmbogățit tehnica și universul poetic, numărând printre reprezentanții săi pe: G. Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, Ștefan Petică, N. Davidescu, Elena Farago, Emil Isac ș.a. S. literar a avut ecou și în artele plastice, unde, respingând spiritul pozitivist și observația atentă a lumii senzoriale manifestate de impresionism, s. se caracterizează prin primatul acordat imaginației, evocărilor unor trăiri afective prin imagini simbolice. Manifestul s., publicat de A. Aurier, în 1891, la Paris, îl socotea pe Gauguin drept un reprezentant ideal; G. Moreau, Puvis de Chavannes, O. Redon se încadrează de asemenea în acest curent. Dezvoltat în mai multe direcții, în primul rând a căutărilor tematice, dar și a constituirii unui limbaj plastic specific, s. a adus o serie de contribuții originale, care se regăsesc în unele manifestări artistice de la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20: Școala de la Pont-Aven, nabiștii, arta 1900, expresionismul, suprarealismul, pictura metafizică ș.a. Ecouri ale s. se găsesc și în arta plastică românească, de ex. operele de tinerețe ale lui Șt. Luchian, la D. Paciurea, la Cecilia Cuțescu-Storck. 2. S. fonetic = capacitate a structurii fonetice a unor cuvinte de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea, legătura dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită semnificație; este mai evident la interjecții și, în special, la onomatopee.

Intrare: simbolism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • simbolism
  • simbolismul
  • simbolismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • simbolism
  • simbolismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

simbolismsubstantiv neutru

  • 1. Sistem de simboluri, reprezentare prin simboluri. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 1.1. prin specializare Totalitate a simbolurilor proprii unei religii; reprezentare a dogmelor, a preceptelor religioase prin simboluri. DEX '09 DEX '98
  • 2. Curent literar și artistic, constituit în Franța în 1885 și răspândit apoi în toate literaturile europene, apărut ca o reacție la parnasianism și care, considerând lumea ca un ansamblu de simboluri, a căutat să le descifreze, intuind relațiile intime dintre lucruri, fenomene și sufletul omenesc; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent. DEX '09 DLRLC DN
    • 2.1. arte (În artele plastice) Practicarea unei arte ideiste și sintetiste în spiritul simbolismului literar. DN
    • 2.2. Curent filozofic idealist, după care legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la lucrul reprezentat de acesta, toată gândirea reducându-se la cunoașterea simbolurilor realității. DLRLC DN
    • 2.3. Simbolism fonetic = capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera sau de a întări noțiunea pe care o desemnează sau o anumită atitudine față de ea; legătură dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee. DEX '09 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.