SIMBÓL, simboluri, s. n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. ♦ (În literatură și artă) Procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări. 2. Spec. Semn convențional sau grup de semne convenționale folosit în știință și tehnică și care reprezintă sume, cantități, operații, fenomene, formule etc. ◊ Simbol matematic = semn care reprezintă noțiuni, obiecte sau operații matematice. Simbol chimic = mod convențional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor și a ecuațiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credinței = rugăciune care reprezintă expunerea succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creștine; crezul. [Acc. și: símbol. – Pl. și: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.

SIMBÓL s.n. Semn care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, un obiect, o noțiune, o idee etc. ♦ Orice semn convențional care abreviază ceva; literă sau grup de litere care reprezintă numele unui element chimic; literă sau grup de litere care reprezintă o unitate de măsură etc. ♦ Simbolul credinței = crez. ♦ Figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marcă, fr. symbole, it. simbolo].

SIMBÓL s. n. 1. semn, obiect, imagine care reprezintă, în mod convențional sau prin analogie, o ființă, o idee, un sentiment. 2. semn convențional, în știință și tehnică, pentru notarea anumitor noțiuni, operații, relații matematice etc. ◊ denumire abreviată a elementelor chimice. ♦ ~ ul credinței = crez. 3. procedeu stilistic prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. (< fr. symbole, lat. symbolum, gr. symbolon, germ. Symbol)

simbol n. figură sau semn destinat a reprezenta o idee morală: oamenii din toate cele fac icoană sau simbol EM.; simbolul credinței, crezul în sfânta Treime.

imágine-simból s. f. Imagine cu rol de simbol ◊ „[...] filmul e traversat de o imagine-simbol a unui grup de copii jucându-se cu mulajul de ghips al corpului omenesc.” L. 29 IV 72 p. 8. ◊ „Imagini-simbol în țara Kalevalei.” Sc. 6 XII 73 p. 7. ◊ „Imagini-simbol ale Siriei contemporane.” Sc. 22 XII 76 p. 6 (din imagine + simbol)

personáj-simból s. n. (lit.) Personaj cu valoare de simbol ◊ „Din grupuri se detașează, pline de energie, două personaje-simbol: comunistul și logodnica lui.” Sc. 6 VII 72 p. 4. ◊ „Un personaj-simbol de alt regn estetic deci, în abstractizări exprese, ar fi părut aleatoriu și suprapus dacă autorul nu l-ar fi implantat, cu forța și originalitatea personificării, în sistemul constituit de celelalte.” R.lit. 21 VI 73 p. 2 (din personaj + simbol)

sex-simból s. n. 1993 Persoană (mai ales femeie) care reprezintă modelul de frumusețe fizică al unei epoci, țări etc. v. bikini (din engl. sex-symbol)

simból s. n., pl. simbóluri

SIMBÓL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ul unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentând...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ul nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.

SIMBOL s. 1. însemn, semn. (Sceptrul era ~ puterii domnitorului.) 2. emblemă, (rar) atribut, (înv. fig.) pecete. (~ unei mărci de fabrică.) 3. figură, imagine. (Un ~ reprezentînd...) 4. reprezentare, (înv.) chip. (Albul e ~ nevinovăției.) 5. (BIS.) simbolul credinței = crezul (art.), (livr.) credo, (înv.) credință.

simbol (lat. symbolum, gr. symbolon „semn convențional”), figură de stil prin care se exprimă o idee abstractă cu ajutorul numelui unui obiect care aparține lumii fizice sau animale, pe baza unei analogii ușor de sesizat: „vulpea”, s. al vicleniei; „câinele”, s. al fidelității; „stindardul”, „drapelul”, s. al unei țări etc. (A). • S. este și semn convențional menit să reprezinte grafic o noțiune abstractă, în matematică, chimie, lingvistică structuralistă etc.