5 definiții pentru sfințit (s.n.)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
sfințit1 sn [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ? / E: sfinți1] (Rar) Sfințire1 (7).
SFINȚIT1, sfințite, s. n. (Popular, la pl. cu valoare de sg.) Trecerea unui astru dincolo de orizont; momentul cînd astrul apune; locul unde apune; asfințit, apus. Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră sfințit. RETEGANUL, P. IV 21. Într-una din zile, cam după sfințitul soarelui... ieși balaurul din groapă și se îndreptă către voinicii care dormeau pe lîngă foc. ISPIRESCU, L. 200.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
sfințit n. asfințit: soarele acum era spre sfințit BĂLC. ║ a. consacrat; sfințita pâine.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SFINȚIT s. v. amurg, apus, asfințit, înserare, seară, vest.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
sfințit s. v. AMURG. APUS. ASFINȚIT. ÎNSERARE. SEARĂ. VEST.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv neutru (N1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
sfințit, sfințitesubstantiv neutru
- 1. Trecerea unui astru dincolo de orizont; momentul când astrul apune; locul unde apune. DLRLC
- Soarele cam binișor S-a-nclinat către sfințite. COȘBUC, P. II 127. DLRLC
- Într-o pădure mare s-au întîlnit odată doi oameni, unul mergea cătră răsărit și celălalt cătră sfințit. RETEGANUL, P. IV 21. DLRLC
- Într-una din zile, cam după sfințitul soarelui... ieși balaurul din groapă și se îndreptă către voinicii care dormeau pe lîngă foc. ISPIRESCU, L. 200. DLRLC
-