sfărtica v vz sfârtica

sfârteca v vz sfârtica

sfârtica [At: ȘINCAI, HR. I, 275/23 / V: ~teca, (îrg) sfăr~, spâ~, (înv) sfât~, spârtiga, (reg) sferteca, sfer~, șferteca / Pzi: sfârtic / E: nct] 1-2 vt A sfâșia (1-2). 3-4 vt A sfâșia (8-9) 5 vt (Rar) A zgâria. 6 vr (Înv; îf spârtica, spârtiga) A se dispersa (2). 7 vr (Reg; d. copite; îf spârtica) A se toci.

sfâtica v vz sfârtica

sferteca v vz sfârtica

sfertica v vz sfârtica

SFERTICA vb. I v. sfîrtica.

SFÎRTICA, sfîrtic, vb. I. Tranz. A sfîșia, a rupe în bucăți. Aștepta înadins să-l atingă barem cu un deget, ca să-l poată apoi sfîrtica în bucățele. REBREANU, I. 28. Unde mi se pun amîndoi bețivii pe el și dă-i! dă-i! pănă-i sfîrticară toate hainele. RETEGANUL, P. IV 24. Lupul, văzînd un flăcău, îl sfîrtică. ȘEZ. V 158. ◊ Fig. Trîmbița sfîrtica aerul cu o insistență parc-ar fi răsucit un cuțit într-o rană vie. REBREANU, R. II 256. ♦ Fig. A critica aspru. Îndată tăbărîră asupra părintelui Dumitru, sfîrticîndu-l în toate felurile. SADOVEANU, la TDRG. – Variante: sfertica (VLAHUȚĂ, R. P. 44), sfîrteca (C. PETRESCU, A. R. 58, REBREANU, R. II 42) vb. I.

sfîrtíc, a -á v. tr. (d. sfert, vsl. četvrŭtŭ). Rup în bucăți, sfîrșiĭ: lupu a sfîrticat oaĭa. – Și sfértic. În Suc. șfértic: reviste crîmpotite și cărți șferticate (Kir. Șez. 30, 201). Vechĭ și Maram. spărtic (după parte). V. spîrcuĭ.