SEMĂNARE¹ s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

semănare¹ sf [At: LB / V: (pop) ~mân~, săm~ / Pl: ~nări / E: semăna¹] 1 Punere sau aruncare a semințelor necesare unei culturi în pământ (pregătit), pentru a face să încolțească să se dezvolte și să rodească plantele Si: semănat¹ (1), semănătură¹ (1), însămânțare, însămânțat, (înv) semeniș¹ (1), (reg) sămânțare (1), pus. 2 (Rar; pan) Aruncare în toate părțile Si: împrăștiere, risipire. 3 (Înv) Propovăduire.

SEMĂNARE¹ s. f. Acțiunea de a semăna¹ și rezultatul ei; semănat. – V. semăna¹.

SEMĂNARE¹ s. f. Acțiunea de a semăna¹; semănat; însămînțare.

sămănare² sf vz semănare²

sămănare¹ sf vz semănare¹

semânare sf vz semănare¹

semănare (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănării

semănare (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănării

semănare (însămânțare, asemănare) s. f., g.-d. art. semănării; pl. semănări

SEMĂNARE s. (AGRIC.) 1. v. semănătură. 2. v. semănat.

SEMĂNARE s. 1. însămînțare, însămînțat, semănat, semănătură, (înv.) sămînțare. (Epoca ~ilor.) 2. punere, pus, semănat. (~ porumbului.)