7 definiții pentru semănare (însămânțare)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SEMĂNÁRE1 s. f. (Înv.) Acțiunea de a semăna1 și rezultatul ei; semănat. – V. semăna1.

SEMĂNÁRE1 s. f. Acțiunea de a semăna1 și rezultatul ei; semănat. – V. semăna1.

SEMĂNÁRE1 s. f. Acțiunea de a semăna1; semănat; însămînțare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii

semănáre (însămânțare, asemănare) s. f., g.-d. art. semănării; pl. semănări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SEMĂNÁRE s. (AGRIC.) 1. v. semănătură. 2. v. semănat.

SEMĂNARE s. 1. însămînțare, însămînțat, semănat, semănătură, (înv.) sămînțare. (Epoca ~ilor.) 2. punere, pus, semănat. (~ porumbului.)

Intrare: semănare (însămânțare)
semănare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • semănare
  • semănarea
plural
  • semănări
  • semănările
genitiv-dativ singular
  • semănări
  • semănării
plural
  • semănări
  • semănărilor
vocativ singular
plural

semănare (însămânțare)

etimologie: