secară sf [At: PO 208/18 / V: (îvp) săc~, (înv) ~căre, sacar s, (reg) ~re / Pl: (reg) ~cări / E: ml secale] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, cu frunze liniare, aspre, cu flori verzui și cu inflorescența în spic, cultivată ca plantă alimentară Si: (reg) hărană, salbă¹, secărea (Secale cereale). 2 (Bot; îc) ~-cornută (sau, înv, pintenată, măluroasă) Sclerotul ciupercii (Claviceps purpurea) care trăiește ca parazit în ovarul unor graminee, în special în ovarul florilor de secară (1) și le atacă spicul Si: (rar) clonții-babei. 3 (Bot; reg; îc) ~-albă Alac (Triticum spelta). 4 (Bot; reg; îc) ~-dulce Molură (Foeniculum vulgare). 5 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Secărea (Bromus secalinus). 6 (Bot; înv; îf secăre) Anason (Pimpinella anisum). 7 (Bot; reg) Chimen (Carum carvi). 8 (Reg; mpl) Lan de secară (1). 9 (Prc; de obicei lsg; csc) Semințe de secară (1). 10 Făină de secară (1).

SECARĂ s. f. Cereală asemănătoare cu grîul, dar cu paiul mai înalt și cu spicul mai subțire și mai aspru, cultivată în regiuni mai reci și în soluri mai puțin fertile (Secale cereale). Asta-i pîne de secară, făcută de nevastă-mea. SADOVEANU, O. VIII 207. Am sămănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară; Ș-am sămănat busuioc Ș-o ieșit pară de foc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Secară-cornută (sau cornul-secarei, corn-de-secară) = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium).

SECARĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung și cu spicul mai subțire și mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secale

secară f. plantă ce crește printre grâu, se întrebuințează la fabricarea rachiului și la facerea unei pâini foarte nutritivă dar mai neagră ca cea de grâu (Secale cereale). [Lat. SECALE].

secáră f. fără pl. saŭ pl. ărĭ (lat sêcále, it. [Veneția, Triest] segála. Din sécăle vine it. ségale, pv. sequel, vfr. soigle și soile, nfr. seigle, cat. segol). O plantă graminee (secále cereále) cultivată încă din epoca de bronz și întrebuințată l-a făcut rachiŭ și pîne neagră. Secară cornută, grăunte de secară atacat de un burete (cláviceps purpúrea) care-l face să ĭasă din spic ca un corn. Ĭa conține un alcaloid veninos numit ergotină. Se Întrebuințează în med. p. avorturĭ, oprirea sîngeluĭ și combaterea călduriĭ. – În Trans. săcară, în Mold. sacáră.

sacar s vz secară

săcară sf vz secară

secare² sf vz secară

secăre sf vz secară

șăcare sf vz secară

săcáră V. secară.

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară, gen. secarei

secară.

SECARĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.

SECARĂ s. v. chimen, chimion.

secară s. v. CHIMEN. CHIMION.

SECARĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.

secară s. f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Pușcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla și lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s. f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s. f. (chimen; rachiu de secară); secăriță, s. f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).

SECÁRĂ (lat. secale) s. f. Cereală cu tulpini înalte, păioase, frunze liniare, inflorescența un spic, iar fructul o cariopsă (Secale cereale). Este cunoscută din Antic.; originară din Asia Mică. Se cultivă ca plantă furajeră și alimentară în zone cu climat umed și rece, pe soluri nisipoase. Semințele de s. conțin 5,67-12,66% substanțe proteice și 69% hidrați de carbon. Făina este folosită la prepararea pâinii; boabele servesc ca materie primă în industria amidonului, a glucozei și alcoolului. Paiele sunt folosite în industria celulozei. Există două forme: de toamnă și de primăvară. Se cunosc și câteva specii sălbatice, printre care Secale montanum întâlnită sporadic în Carpați.