secărea sf [At: CIHAC, I. 252 / V: (reg) săc~ / Pl: ~ele / E: secară + -ea] (Bot) 1 (Pop) Chimen (Carum carvi). 2 (Pop; șîs ~ de grădină) Molură (Foeniculum vulgare). 3 (Înv; șîs ~ de grădină) Anason (Pimpinella anisum). 4 Plantă din familia gramineelor, înaltă până la 90 cm, cu frunze înguste, lineare, aspre la pipăit și cu spiculețe uniflore Si: (reg) gnopă, iarba-ovăzului, iarba-vântului, obsigă, odaie², secărică (4) (Bromus samosus). 5 Plantă din familia gramineelor, cu frunze lineare sau linear-lanceolate, cu florile așezate în spiculețe, golașe sau păroase, care crește prin semănături Si: obsigă, (reg) secară-sălbatică, crapă, iarba-ovăzului, iarba-vântului, negară, odaie², secărică (5), tolbă, zizanie (Bromus secalinus). 6 (Reg) Secară (1) (Secale cereale). 7 (Înv; lpl; îf săcărele) Săbiuță (3) (Gladiolus imbricatus). 8 (Îf secărică) Băutură alcoolică preparată, de obicei, din secară (aromată cu secărea) Si: secărică (8).

SECĂREA s. f. (Bot.) Chimen, secărică. (Cu pronunțare regională) Fierbe holercă cu zahăr și cu săcărea pisată mărunțel. MARIAN, NA. 54. Săcăreaua sau săcărica... e bună de pus în rachiu. ȘEZ. XV 117.

secărea f. Bot. obsigă. [V. secară].

secăreá f., pl. ele (dim. d. secară). Ovsigă. Chimenn (carum carvi).

săcărea sf vz secărea

săcărică^[1] sf vz secărea

secărea (plantă) s. f., art. secăreaua, g.-d. art. secărelei; pl. secărele

!secărea (plantă) s. f., g.-d. art. secărelei; pl. secărele, art. secărelele

secărea s. f., pl. secărele

SECĂREA s. v. chimen, chimion, molură, obsigă, secară.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vântului.

SECĂREA s. (BOT.; Bromus ramosus) (reg.) iarba-ovăzului, iarba-vîntului.

secărea s. v. CHIMEN. CHIMION. MOLURĂ. OBSIGĂ. SECARĂ.

săcărea, (secarea), s.f. – (reg.) Băutură preparată din secară; secărică: „Horincuță, săcăre, / Zâs-am, zău, că nu te-oi be” (Bilțiu, 2006: 99). – Din secară (< lat. secale) + suf. -ea (MDA).