O definiție pentru scâncire
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
scâncire sf [At: PONTBRIANT / Pl: ~ri / E: scânci] 1 Emitere de către câini sau alte animale a unor sunete caracteristice, de obicei surde și repetate (de durere, de foame, de bucurie etc) Si: schelălăială (1), scheunat (1). 2 Plâns înăbușit și întretăiat. 3 (Fig; rar; prt) Manifestare a regretului după... 4 (De obicei prt) Emitere de către oameni a unor sunete tânguitoare Si: vaiet. 5 (De obicei prt) Emitere de către oameni a unor sunete nearticulate, scurte, sacadate, înainte sau după plâns, ori însoțind o senzație de durere, un efort fizic etc. Si: icnire. 6 Vorbire cu glas scăzut, întretăiat, abia perceptibil (și plângător).
Intrare: scâncire
scâncire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |