sclănchi v vz sclipi

sclipi vi [At: MOXA, 403 / V: (înv) scri~, (reg) ~pți, ~lănchi / Pzi: ~pesc / E: s- + clipi] 1 A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie Si: a licări, a luci, a scânteia (3), a scăpăra¹ (14), (reg) a sclipui¹. 2 (Și prin lărgirea sensului) A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a scăpăra (15), a străluci. 3 (D. ochi, privire) A avea o strălucire deosebită care trădează un sentiment puternic Si: a licări, a luci, (rar) a sticli. 4 (D. oameni) A avea o privire strălucitoare, vie, care trădează un sentiment puternic, a privi pătrunzător Si: a scânteia (5), a scăpăra¹ (20), a străluci. 5 (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) ochii după cineva (sau după ceva) A dori foarte mult pe cineva (sau ceva). 6 (D. manifestări ale oamenilor, d. stări sufletești, însușiri) A se exterioriza cu putere (și pentru scurt timp) în ochi, în privire. 7 (Pop; d. oameni, de obicei cu determinarea „din ochi”) A clipi (din ochi).

sclipți v vz sclipi

scripi v vz sclipi

SCLIPI, sclipesc, vb. IV. Intranz. A luci (cu o lumină vie și tremurătoare); a scînteia, a străluci. Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul În matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, A. R. 27. În vale cătră marginea păduricii, sclipea un rîmnic întins în lumina dimineții. SADOVEANU, O. I 35. Sclipind departe, prin frunziș, O stea smerită și albastră Stă singuratică, pieziș, Deasupra noastră. TOPÎRCEANU, P. 244. ◊ (În propoziții atributive introduse prin conjuncția «de» sau urmat de determinări introduse prin prep. «de», exprimînd ideea de superlativ) Sclipește de curățenie. ▭ Căruța era împodobită cu pietre nestimate de sclipeau în fața soarelui ca cine știe ce lucru mare. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Poetic) Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. GÎRLEANU, L. 16. Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare. EMINESCU, O. I 43. ♦ (Despre ochi) A scînteia (din cauza unei emoții), a avea o strălucire deosebită, nefirească. Ochii lui se uscau de ardoare și sclipeau cu o bolnavă dorință. EMINESCU, N. 75. Erau grozav de mulți bani, și ochii lor sclipeau în vederea lor. SLAVICI, O. I 356. ◊ (Întărit prin «în cap») Îi sclipeau răutăcioasei ochii în cap și plesnea de ciudă. CREANGĂ, P. 69. – Variantă: scripi (BUDAI-DELEANU, la CADE) vb. IV.

SCRIPI vb. IV v. sclipi.

A SCLIPI ~esc intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A se vedea luminând. 2) (despre lucruri) A luci, reflectând emanația unei surse de lumină; a scânteia. Nisipul sclipea. 3) (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curățeniei); a străluci; a luci. Mobila ~ește. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a sticli; a scânteia; a luci. /v. a clipi

sclipì v. 1. a luci pentru o clipă; 2. a clipi din ochi. [V. clipì].

sclipésc v. intr. (d. clipesc). Strălucesc cu o lumină vie și tremurătoare (ca luceferiĭ, diamantele, zăpada, fluturiĭ de metal ș.a.). A fi curat: rufele sclipesc de albeață. A-țĭ sclipi ochiĭ (de bucurie), a-țĭ scînteĭa ochiĭ, a-ĭ deschide maĭ tare (de bucurie). – Vechĭ și scripesc.

scripésc V. sclipesc.

sclipi (a ~) (a luci, a scânteia) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipesc, imperf. 3 sg. sclipea; conj. prez. 3 să sclipească

sclipi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sclipesc, imperf. 3 sg. sclipea; conj. prez. 3 sg. și pl. sclipească

sclipesc, -peam 1 imp.

SCLIPI vb. v. clipi.

SCLIPI vb. 1. a clipi, a licări, a luci, a scăpăra, a scânteia, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a străluci, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 3. v. pâlpâi. 4. v. lumina. 5. v. străluci. 6. a luci, a scânteia, a sticli, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

SCLIPI vb. 1. a clipi, a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a străluci, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 3. a licări, a pîlpîi, a tremura, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 4. a lumina, a scînteia, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 5. a licări, a luci, a scăpăra, a scînteia, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.) 6. a luci, a scînteia, a sticli, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

sclipi vb. v. CLIPI.

sclipi (-pesc, -it), vb. – A luci, a străluci, a scînteia, a licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a luci”, prin intermediul unui rezultat *stlipi; prin schimbarea stl, < scl, cf. scîlcia. Legătura cu sl. klepati „a închide”, cf. clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249; Graur, BL, IV, 114), der. scliviseală, s. f. (lustruială, șlefuire), și sclivisitoare, s. f. (lustruitoare); și a lui sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der. sclifoseală, s. f. (moft, capriciu). Der. sclipeală, s. f. (strălucire); sclipeț (var. Maram. *sclipet), s. m. (scrîntitoare, Potentilla tormentilla), sclipiș, s. n. (licăr, fulger); sclipicios (var. sclipitor), adj. (care sclipește); sclipitură, s. f. (lucire).