SCOBITURĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect. 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

scobitură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: scobi¹ + -tură] 1 Scobire (1). 2 (Spc; ccr) Ceea ce a fost scos prin scobire. Si: (îrg) scovârdătură (1). 3 (Min; rar) Excavare (2). 4 (Ccr) Făgaș orizontal sau paralel cu stratificația unui zăcământ, obținut prin havare. 5 (Ccr) Loc scobit pe o suprafață, într-un material sau într-un corp (dur) Si: (reg) scâlbă , scobuș, văgăună. 6 (Ccr) Parte scobită a unui obiect, a unui corp etc. Si: (pop) crestătură, dăltuitură, cioplitură, adâncitură, gaură, șanț, săpătură , scochină (8). 7-8 (Înv) Sculptură (1, 2). 9 (Înv; spc; rar) Răscroială. 10 (Spc; rar) Nișă (1). 11 (Min) Galerie (3). 12 Gol lăsat într-o construcție (pentru a monta ceva ulterior). 13 (Rar) Scorbură (1). 14 Formă de relief cu aspect concav. 15 (Rar) Urmă adâncită lăsată pe suprafața pământului de ceva. 16 (Bot; reg; lpl) Măceș (1) (Rosa canina). 17 (Bot; reg; lpl) Măceașă (1).

SCOBITURĂ, scobituri, s. f. 1. Loc scobit într-o suprafață, gaură, cavitate, adâncitură; săpătură. ♦ Văgăună. ♦ Parte scobită a unui obiect; 2. Lucrare în formă de șanț executată într-un zăcământ minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. – Scobi + suf. -tură.

SCOBITURĂ, scobituri, s. f. 1. Loc adîncit într-o suprafață; cavitate, gol, gaură. În urma noastră rămîneau semnele a trei pași și scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ Văgăună. Mînăstirea Secu stă singuratică într-o scobitură a muntelui. SADOVEANU, O. VII 204. Găsii cu cale să-mi așez în scobitura stîncii tarhatul meu întreg. HOGAȘ, M. N. 162. ♦ Parte scobită a unui obiect. Scoatem apă în ciutură, o răsturnăm în scobitură. Caii sorb, tobă li se face pîntecele. STANCU, D. 248. 2. Lucrare de scobire executată într-un zăcămînt minier, cu scopul de a extrage mai ușor materialul. ♦ Făgaș orizontal sau paralel cu stratificația unui zăcămînt, obținut prin havare.

scobitură f. efectul scobirii: 1. excavațiune; 2. lucrare în relief; 3. loc scobit: într’o scobitură în părete ardea o candelă OD.

scobitúră f., pl. ĭ. Loc scobit (săpătură, excavațiune, gravură). Firidă: în scobitura ziduluĭ.

scobitură s. f., g.-d. art. scobiturii; pl. scobituri

scobitură s. f., g.-d. art. scobiturii; pl. scobituri

scobitură s. f., g.-d. art. scobiturii; pl. scobituri

SCOBITURĂ s. 1. v. adâncitură. 2. adâncitură, concavitate, (reg.) dovâncătură, (înv.) găvănătură. (~ a unui obiect.) 3. adâncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. v. gaură. 5. v. cioplitură. 6. v. nișă.

SCOBITURĂ s. v. măceașă, răscroială, răscroitură, sculptură.

SCOBITURĂ s. 1. adîncătură, adîncitură, cufundătură, scufundătură, (pop. și fam.) scofîlcitură, (înv. și reg.) scorbelitură. (~ a solului.) 2. adîncitură, concavitate, (reg.) dovîncătură, (înv.) găvănătură. (~ unui obiect.) 3. adîncitură, (pop.) găvan, (reg.) leafă. (~ unei linguri.) 4. adîncitură, cavitate, gaură, (înv. și reg.) scorbură, (reg.) scîlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O ~ într-un obiect.) 5. cioplitură, crestătură, dăltuitură, (reg.) crestez. (O ~ ornamentală în lemn.) 6. adîncitură, cotlon, firidă, intrînd, nișă, ocniță, (înv.) sfiridă. (Vasul era pus într-o ~.)

scobitură s. v. MĂCEAȘĂ. RĂSCROIALĂ. RĂSCROITURĂ. SCULPTURĂ.

scobituri s. pl. v. MĂCEȘ. TRANDAFIR SĂLBATIC.