O definiție pentru sbătuci


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sbătucí (-césc, -ít), vb. – A călca cu picioarele. De la bătuci, cu s- expresiv.

Intrare: sbătuci
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sbătuci
  • sbătucire
  • sbătucit
  • sbătucitu‑
  • sbătucind
  • sbătucindu‑
singular plural
  • sbătucește
  • sbătuciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sbătucesc
(să)
  • sbătucesc
  • sbătuceam
  • sbătucii
  • sbătucisem
a II-a (tu)
  • sbătucești
(să)
  • sbătucești
  • sbătuceai
  • sbătuciși
  • sbătuciseși
a III-a (el, ea)
  • sbătucește
(să)
  • sbătucească
  • sbătucea
  • sbătuci
  • sbătucise
plural I (noi)
  • sbătucim
(să)
  • sbătucim
  • sbătuceam
  • sbătucirăm
  • sbătuciserăm
  • sbătucisem
a II-a (voi)
  • sbătuciți
(să)
  • sbătuciți
  • sbătuceați
  • sbătucirăți
  • sbătuciserăți
  • sbătuciseți
a III-a (ei, ele)
  • sbătucesc
(să)
  • sbătucească
  • sbătuceau
  • sbătuci
  • sbătuciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)