SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire sf [At: URECHE, LET. I, 145/31 / V: (înv) ~vrăș~, ~vrâș~, sevârș~ / Pl: ~ri / E: săvârși] 1 (Înv) Terminare, isprăvire a unei activități, a unei lucrări în curs de executare. 2 (Înv; pex) Sfârșit (1). 3 (Îlav) Fără de ~ În mod continuu Si: perpetuu, veșnic. 4 (Îlv) A lua ~ A se sfârși (1). 5 (Spc) Încheiere a vieții, a zilelor cuiva. 6 (Jur) Prescriere a unei infracțiuni. 7 (Îrg) Moarte. 8 Realizare, înfăptuire a ceva în urma unei activități prestate în acest scop. 9 (Spc) Elaborare (4). 10 (Spc) Creare (13). 11 (Spc) Comitere (a unei infracțiuni). 12 (Înv; pex; ccr) Ceea ce (s-)a realizat, (s-)a înfăptuit, (s-)a creat etc. Si: (înv) săvârșit¹ (7). 13 (Înv; îlv) A aduce la (sau în, întru) ~ A săvârși (8). 14 (Înv; îe) A pune la ~ A pune în practică. 15 (Înv) Scop² (15). 16 (Îvp) Oficiere a unor ritualuri, ceremonii etc.

SĂVÂRȘIRE, săvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși.

săvârșire f. desăvârșire, perfecțiune: posedă săvârșirea făpturilor divine AL.

săvrășire sf vz săvârșire

sevârșire sf vz săvârșire

SĂVÎRȘIRE, săvîrșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvîrși și rezultatul ei. 1. Îndeplinire, înfăptuire, realizare. Crezură în apropiata săvîrșire a minunii. IORGA, L. I 441. 2. Terminare, sfîrșit, capăt. Nici lucrările lor nu erau ajunse la săvîrșire... Mai era puțin de lucru: o zi, cu toate brațele. SADOVEANU, P. M. 254. Apropiind săvîrșirea gardului, au socotit să facă și o scară de frînghie. DRĂGHICI, R. 53. 3. Fig. (Învechit) Perfecțiune, desăvîrșire. A-și croi planul cu deplină săvîrșire. CONACHI, P. 260.

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii

săvârșire s. f., g.-d. art. săvârșirii; pl. săvârșiri

SĂVÂRȘIRE s. 1. v. executare. 2. v. comitere. 3. v. celebrare. 4. v. oficiere.

SĂVÂRȘIRE s. v. decedare, deces, desăvârșire, destinație, dispariție, funcție, isprăvire, isprăvit, încheiere, moarte, perfecțiune, pieire, prăpădire, prescriere, răposare, scop, sfârșire, sfârșit, stingere, sucombare, terminare, terminat.

SĂVÎRȘIRE s. 1. efectuare, executare, execuție, facere, împlinire, îndeplinire, înfăptuire, realizare, (înv.) săvîrșit. (~ unei lucrări.) 2. comitere, facere, făptuire. (~ unei crime.) 3. celebrare, oficiere. (~ căsătoriei.) 4. (BIS.) celebrare, oficiere, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.)

săvîrșire s. v. DECEDARE. DECES. DESĂVÎRȘIRE. DESTINAȚIE. DISPARIȚIE. FUNCȚIE. ISPRĂVIRE. ISPRĂVIT. ÎNCHEIERE. MOARTE. PERFECȚIUNE. PIEIRE. PRĂPĂDIRE. PRESCRIERE. RĂPOSARE. SCOP. SFÎRȘIRE. SFÎRȘIT. STINGERE. SUCOMBARE. TERMINARE. TERMINAT.