săgetat², ~ă a [At: URECHE, LET. 204/29 / Pl: ~ați, ~e / E: săgeta] 1 Atins, lovit, străpuns de săgeată (1). 2 Rănit cu lovituri de săgeată (1). 3 Ucis cu lovituri de săgeată (1). 4 În formă de săgeată (1). 5 Ca o săgeată (1). 6 (În credințe și în superstiții populare; fig) Bolnav de săgetătură. 7 (Fig) Care simte o durere fizică neașteptată, bruscă (și violentă). 8 (Fig) Copleșit brusc de un sentiment, de o stare afectivă. 9 (D. zbor, mers etc. fig) Cu mișcări sau deplasări extrem de rapide (și în linie dreaptă) Si: săgetător (11).

SĂGETAT, -Ă, săgetați, -te, adj. Străpuns de o săgeată, rănit, lovit. S-a tîrît o pînză de fum, în lung și-n lat, Ca o imensă-aripă de vultur săgetat. CERNA, P. 18. Atunci au sărit sînta Vinere din casă ca săgetată și-a apucat-o la fugă. SBIERA, P. 310. ♦ (Despre zbor, mers etc.) Făcut cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute. Ciocănitori verzi cu salturi de zbor săgetat. SADOVEANU, A. L. 190.

săgetat, -ă, săgetați, -te, adj. – Vrăjit, deochiat. – Din săgeta (DEX, MDA).