rășchitor sn [At: KLEIN, D. 412 / V: (îrg) răsc~, (reg) răschitoare sf, ~iet~ (Pl: și: ~ietori sm) snm, răschi~, ~oare sf, ~iit~, râc~, râschitoare sf, râsc~, râșchii~, râșchitoare sf, râș~ (Pl și: râșchitori sm) snm, reschitoare sf, res~, reș~, risc~, rispi~ (sgp) sn, rișchitoare sf, riș~, rișpi~, rusc~ / Pl: ~oare / E: rășchia + -tor] 1 Unealtă pe care se deapănă tortul de pe fus sau de pe ghem, pentru a-l face jurebie Si: (reg) râșchi. 2 (Reg; de obicei îcs) De-a rășchitorilea sau d-a rischitorul Joc de copii în care doi se prind spate la spate, iar unul dintre ei, aplecându-se, îl ridică pe celălalt în spinare cu fața în sus. 3 (Reg; dep; îf rășchitor) Om slab și înalt. 4 (Lpl) Picioare lungi și subțiri. 5 (Reg) Cantitate de fire care se pune o dată pe rășchitor (1).

RĂȘCHITOR, rășchitoare, s. n. (Și în forma răschitor; cu pronunțare regională rîșchitor, rîschitor) Unealtă pe care se deapănă tortul de pe fus sau de pe ghem, pentru a-l face scul sau jurubiță. Mai stai numai nițel, Mărioaro, să-mi pui niște canură pe rășchitor! SANDU-ALDEA, D. N. 228. Seara pleci pe la ogor, Cînepă stă-n rîșchitor. TEODORESCU, P. P. 343. ◊ (În comparații) O pasăre naltă, Cu picioare Rîschitoare Și c-un gît Pînă-n pămînt. TEODORESCU, P. P. 130. – Variantă: răschitor s. n.

RĂȘCHITOR ~oare n. Unealtă pe care se deapănă firele textile de pe fus sau de pe ghem, pentru a le face scul. /a răschia + suf. ~tor

răschitoare sf vz rășchitor

răschitor sn vz rășchitor

rășchietor sn vz rășchitor

rășchiitor sn vz rășchitor

rășchitoare sf vz rășchitor

râchitor sn vz rășchitor

râschitoare sf vz râșchitor

râschitor sn vz rășchitor

râșchiitor sn vz rășchitor

râșchitor sn vz rășchitor

reschitoare sf vz rășchitor

reschitor sn vz rășchitor

reșchitor sn vz rășchitor

rischitor sn vz rășchitor

rispitor sn vz rășchitor

rișchitoare sf vz rășchitoare

rișchitor sn vz rășchitor

rișpitor sn vz rășchitor

ruschitor sn vz rășchitor

răschitor n. 1. unealtă de depănat tortul; 2. fig. se zice de un om slab și înalt. [V. răschirà].

răschitór și rășchitór (vest) și rîșchitór (est) n., pl. oare (din *răschietor, d. a răschia). Un fel de crăcană saŭ furcă întrebuințată la depănat lîna saŭ cînepa de pe fus p. a o face în formă de sculurĭ. – La Lung. ns. 137, răsch-, la Agrab, Înt. 116, risch-.

rășchiĭ, rășchitór, V. răsch-.

rischitór, V. răschitor.

rîșchiĭ, rîșchitór, V. răschiĭ, -itor.

rășchitor s. n., pl. rășchitoare

rășchitor s. n., pl. rășchitoare

rășchitor s. n., pl. rășchitoare

RĂȘCHITOR s. v. depănătoare, vârtelniță.

RĂȘCHITOR s. (TEXT.) (reg.) râșchi.

rășchitor s. v. DEPANATOARE. VÎRTELNIȚĂ.

RĂȘCHITOR s. (TEXT.) (reg.) rîșchi.

rășchitor, rășchitoare, (răștitor), s.n. – (reg.) Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: „Rășchitorul este construit dintr-o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă” (Bârlea, 1924, II: 470): „Mă ducei în sus pe luncă / Să fac răștitor și furcă” (Țiplea, 1906: 497). – Din rășchia „a depăna firele toarse de pe fus” + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).

rășchitor, -are, (răștitor), s.n. – Bota pe care se pune tortul de cânepă de pe fus: „Rășchitorul este construit din o botă de lemn; un capăt se termină înfurcit, iar celălalt lățit din două părți egale. Tortul de cânepă de pe fus pe această unealtă se răsfiră. Apoi, luat de pe rășchitor, se fierbe în apă cu cenușă” (Bârlea 1924 II: 470): „Mă ducei în sus pe luncă / Să fac răștitor și furcă” (Țiplea 1906. 497). – Din rășchia „a depăna firele toarse de pe fus”.