10 definiții pentru rubin (pl. -uri)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rubin [At: (a. 1681) ap. HEM. 2129 / V: (înv) robin, (reg) roibin / Pl: ~e, ~uri, (rar) ~i sm / E: ngr ρουμπίνι, lm rubinus, it rubino, ger Rubin] 1 sn Varietate de corindon, roșu-închis, utilizată ca piatră prețioasă și în mecanica fină. 2 a (Îs) Mere ~e Soi de mere dungate cu roșu și galben. 3 sm (Bot; rar) Rodiu1 (Punica granatum).

RUBÍN, rubine, s. n. (Adesea fig.) Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pr. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.

RUBÍN, rubine, s. n. Varietate de corindon, de culoare roșie, foarte dură, folosită ca piatră prețioasă. Licărește-n umbra dulce, ca o piatră de rubin. TOPÎRCEANU, B. 73. ◊ Fig. La răsărit se deschisese o poartă de rubin. SADOVEANU, F. J. 446. Iar tînăra copilă cu buze de rubin Eroului la masă în cupă turna vin. BOLINTINEANU, O. 63. Și cînd apune ziua, cerescul ei senin Reflectă cu splendoare al vinului rubin. ALECSANDRI, P. III 381. – Pl. și: rubinuri (SADOVEANU, Z. C. 134, ISPIRESCU, M. V. 43), (m.) rubini (EMINESCU, N. 50, ODOBESCU, S. A. 137).

RUBÍN s.n. Varietate roșie de corindon, foarte dur, folosită ca piatră prețioasă și în mecanica de precizie. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < it. rubino, lat. rubinus, cf. germ. Rubin].

RUBÍN s. n. varietate roșie de corindon, foarte dur, piatră prețioasă și în mecanica de precizie. (< it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin)

rubin n. piatră scumpă de coloare roșie.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUBÍN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)

RUBIN s. (MIN.) (înv.) antrax, cărbune. (Inel de aur cu ~.)

Intrare: rubin (pl. -uri)
rubin (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rubin
  • rubinul
  • rubinu‑
plural
  • rubinuri
  • rubinurile
genitiv-dativ singular
  • rubin
  • rubinului
plural
  • rubinuri
  • rubinurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)