REZEMĂTOARE, rezemători, s. f. (Și în forma răzimătoare) 1. Spătar, spetează (de scaun). Lăsă capul înapoi pe răzimătoarea fotoliului și închise ochii. REBREANU, R. I 227. Se duse pînă la fereastră, se întoarse și rămase cu mîna pe rezemătoarea unui scaun, gîndindu-se. D. ZAMFIRESCU, R. 39. ♦ Fiecare dintre părțile laterale ale unui scaun sau fotoliu, pe care se reazemă brațele. Scaunele erau de nuc, cu spătare înalte și cu rezemători pentru mîni. GANE, N. II 160. 2. Balustradă, parapet, rampă. Se așezară toți cinci sprijiniți de rezemătoarea podețului. D. ZAMFIRESCU, R. 134. – Variantă: (Mold.) răzimătoare s. f.

REZEMĂTOARE ~ori f. Element al unui obiect de mobilă (spătar, spetează) sau al unei construcții (balustradă, parapet) de care se poate sprijini sau rezema; sprijinitoare. /a (se) rezema + suf. ~ătoare

rezemătoare f. ceeace servă de reazim.

rezemătoáre f., pl. orĭ. Lucru fix de care se reazămă altu: rezemătoare de puștĭ saŭ rastel. – În est răzăm-.

răzimătoare sf vz rezemătoare

răzmător sn vz rezemătoare

rezemătoare s. f., g.-d. art. rezemătorii; pl. rezemători

rezemătoare s. f., g.-d. art. rezemătorii; pl. rezemători

rezemătoare s. f., g.-d. art. rezemătorii; pl. rezemători

răzimătoare, -tori.

REZEMĂTOARE s. 1. v. reazem. 2. (TEHN.) (reg.) jug. (~ la piuă.) 3. (CONSTR.) balustradă, parapet, parmaclâc, pălimar, rampă, mână curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scara.) 4. spate, spătar, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.)

REZEMĂTOARE s. 1. (TEHN.) reazem, sprijin. (O piesă care servește ca ~.) 2. (TEHN.) (reg.) jug. (~ la piuă.) 3. balustradă, parapet, parmaclîc, pălimar, rampă, mînă curentă, (rar) reazem, (Transilv. și Munt.) plimbă, (Transilv.) strajă, (înv.) parmac. (~ la o scară.) 4. spate, spătar, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.)