18 definiții pentru reverență

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor, închinăciune; plecăciune în semn de respect, temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență = pronume de politețe. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

reverență sf [At: ȚICHINDEAL, F. 12/20 /V: (înv) ~ție, ~rință, (rar) ~ransă / E: lat reverenda, fr révérence] 1 (Adesea în construcție cu verbul „a face”) Mișcare a corpului făcută în semn de salut respectuos și constând dintr-o înclinare sau din îndoirea genunchilor Si: plecăciune, temenea, (înv) închinăciune. 2 (Asr) Stimă.

REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.

REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Închinăciune, plecăciune, în semn de respect; temenea. Ea se desprinde de brațul lui și face o reverență pentru care s-a chinuit acasă îndelung. CAMIL PETRESCU, O. I 349. Întrebatul făcu o reverență plină de recunoștință. ANGHEL-IOSIF, C. L. 148. Mersi... zise domnul Georges, cu o frumoasă reverență. HOGAȘ, M. N. 39. 2. Respect, considerație, stimă. (Atestat în forma învechită reverință) Acesta-i omul care arde de dorință Ca să vă înfățoșeze adînca sa reverință. NEGRUZZI, S. III 96. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de pers. 2 și 3, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm. Dumneata și dumneavoastră sînt pronume de reverență. – Variantă: (învechit) reverínță s. f.

REVERÉNȚĂ s.f. 1. (Rar) Plecăciune, salut în semn de respect, de venerație; temenea. 2. Respect, venerație, stimă. ♦ Pronume de reverență = pronume de politețe. [Cf. lat. reverentia, fr. révérence].

REVERÉNȚĂ s. f. 1. plecăciune, salut în semn de respect, de venerație. 2. respect, considerație, stimă. ◊ pronume de ~ = pronume de politețe. (< fr. révérence, lat. reverentia)

REVERÉNȚĂ ~e f. 1) Plecăciune în semn de profund respect. 2) livr. Sentiment de înaltă prețuire față de o persoană; considerație; deferență; respect; stimă. ◊ Pronume de ~ pronume de politețe. /<fr. révérence, lat. reverentia

reverență f. 1. venerațiune adâncă; 2. mișcarea corpului când se salută.

*reverénță f., pl. e (lat. reverentia, fr. révérence). Respect, venerațiune, închinăcĭune, plecăcĭune: a face o reverență adîncă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe

reverență s. f., g.-d. art. reverenței; pl. reverențe

reverénță s. f., g.-d. art. reverénței; pl. reverénțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REVERÉNȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, cuviință, decență, onoare, politețe, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

REVERÉNȚĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a făcut o ~ adâncă.)

REVERENȚĂ s. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.)

reverență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. CUVIINȚĂ. DECENȚĂ. ONOARE. POLITEȚE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

Intrare: reverență
reverență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reverență
  • reverența
plural
  • reverențe
  • reverențele
genitiv-dativ singular
  • reverențe
  • reverenței
plural
  • reverențe
  • reverențelor
vocativ singular
plural
reverință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reverință
  • reverința
plural
  • reverințe
  • reverințele
genitiv-dativ singular
  • reverințe
  • reverinței
plural
  • reverințe
  • reverințelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

reverență, reverențesubstantiv feminin

  • 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; plecăciune în semn de respect. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Ea se desprinde de brațul lui și face o reverență pentru care s-a chinuit acasă îndelung. CAMIL PETRESCU, O. I 349. DLRLC
    • format_quote Întrebatul făcu o reverență plină de recunoștință. ANGHEL-IOSIF, C. L. 148. DLRLC
    • format_quote Mersi... zise domnul Georges, cu o frumoasă reverență. HOGAȘ, M. N. 39. DLRLC
  • 2. Considerație, respect, stimă, venerație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Acesta-i omul care arde de dorință Ca să vă înfățoșeze adînca sa reverință. NEGRUZZI, S. III 96. DLRLC
    • 2.1. Pronume de reverență = pronume de politețe. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Dumneata și dumneavoastră sunt pronume de reverență. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.