8 definiții pentru revanșa

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa. ♦ (Sport) A reuși să-și învingă adversarul după ce, în meciul anterior, fusese învins de el. – Din fr. revancher.

REVANȘÁ, revanșez, vb. I. Refl. A întoarce cuiva binele sau răul făcut; a-și lua revanșa.

!revanșá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se revanșeáză, 1 pl. ne revanșắm; conj. prez. 3 să se revanșéze; ger. revanșấndu-se

revanșá vb., ind. prez. 1 sg. revanșéz, 3 sg. și pl. revanșeáză, 1 pl. revanșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. revanșéze; ger. revanșând

REVANȘÁ vb. I. refl. A-și lua revanșa. ♦ A întoarce cuiva binele sau (ironic) răul făcut. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. revancher].

REVANȘÁ vb. refl. a întoarce cuiva binele (sau răul) făcut; a-și lua revanșa. (< fr. revancher)

A SE REVANȘÁ mă ~éz intranz. 1) A-și lua revanșa; a întoarce cuiva binele sau răul cauzat anterior. 2) sport A-și lua revanșa; a obține o victorie după o înfrângere anterioară. /<fr. revancher

Intrare: revanșa
verb (V202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) revanșa revanșare revanșat revanșând singular plural
revanșea revanșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) revanșez (să) revanșez revanșam revanșai revanșasem
a II-a (tu) revanșezi (să) revanșezi revanșai revanșași revanșaseși
a III-a (el, ea) revanșea (să) revanșeze revanșa revanșă revanșase
plural I (noi) revanșăm (să) revanșăm revanșam revanșarăm revanșaserăm, revanșasem*
a II-a (voi) revanșați (să) revanșați revanșați revanșarăți revanșaserăți, revanșaseți*
a III-a (ei, ele) revanșea (să) revanșeze revanșau revanșa revanșaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)